Alegerile unui om la locul lui: “cealaltă femeie”
https://www.ziarulmetropolis.ro/alegerile-unui-om-la-locul-lui-cealalta-femeie/

Sonia (Mădălina Constantin) este inginer geolog într-o companie multinaţională. O femeie matură, căsătorită. În filmul “Un om la locul lui” / “A Decent Man”, lungmetrajul de debut al regizorului Hadrian Marcu, Sonia se află într-o poziţie ingrată: este “cealaltă femeie” din relaţia colegului ei de muncă Petru (Bogdan Dumitrache) cu Laura (Ada Galeş). Află ce se întâmplă cu Sonia din 23 noiembrie, în cinema. Filmul are la bază romanul “Firesc” al lui Petru Cimpoeşu.  

Un articol de Petre Ivan|15 noiembrie 2018

Sonia (Mădălina Constantin) este o femeie puternică a cărei meserie interesantă și plină de provocări o definește: este inginer geolog și lucrează într-un mediu predominant masculin.

Este un om sincer și cald, care se trezește într-o situație complicată: un accident înfiorător o lasă fără un picior, în timp ce Petru (Bogdan Dumitrache), fostul ei iubit de care este încă îndrăgostită și care așteaptă un copil de la viitoare sa soție – Laura (Ada Galeș) – , o vizitează din ce în ce mai des.

Viața Soniei, chiar dacă are un punct de sprijin într-o altă relație, pare a se fi sfârșit. Iar Petru caută un echilibru imposibil lângă două femei cu care împarte feluri diferite de iubire.

“Un om la locul lui”, filmul de debut al lui Hadrian Marcu, va rula în cinematografele din România din 23 noiembrie.

“Pentru mine, Sonia este o luptătoare, o femeie puternică, independentă și fără prejudecăți. Își iubește mult meseria și cred că relația ei cu Petru e legată de acest lucru. Soniei trăiește în prezent, nu-i pasă de norme și de ce vor alții. Dar accidentul o aduce într-o relație de dependență față de ceilalți, mai ales față de soțul ei, de care se simte atașată, dar pe care nu îl mai iubește. Mai mult de atât, accidentul o face să nu se mai simtă un om întreg, un om la locul lui și, mai ales, femeie. Amputarea este suferința cea mai mare a Soniei. Viața ei nu mai poate fi la fel și cu siguranță îi va lua mult timp să-și asume total asta. Dar cred că o va face!”, spune Mădălina Constantin despre personajul pe care îl interpretează în filmul “Un om la locul lui”.

Mădălina Constantin s-a născut în București și a urmat studiile în cadrul UNATC. În 2003 a fost admisă la Academia Națională de Arte Dramatice din Paris. De atunci și-a împărțit cariera între teatru și film, între București și Paris.

Mădălina Constantin

Printre rolurile sale se numără și cel din filmul “Praf de pușcă, trădare și complot” regizat de Gillies Mackinnon pentru BBC. În 2008, a jucat în primul lungmetraj al lui Fanny Ardant, “Cenușă și sânge”, prezentat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes 2009.

A primit premiul pentru cea mai bună actriță în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Clermont-Ferrand în 2013 pentru rolul din filmul “Singurătăți” de Liova Jedlicki.

“Un om la locul lui” este produs de 4 Proof Film, în co-producție cu Oblique Media Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Dafora, Mindshare Media, Romaqua Group, Star Foods, OMD, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune. Distribuit de Domestic Film.

Scenariul și regia sunt semnate de Hadrian Marcu. Imaginea îi aparține lui Adrian Silișteanu.

Foto: Un om la locul lui – facebook

04
/02
/15

Realizat după întâmplări reale şi având opt nominalizări la Premiile Oscar, „The Imitation Game” (Jocul Codurilor) prezintă povestea lui Alan Turing (Benedict Cumberbatch), matematician, criptanalist şi erou de război, pionier al tehnologiei moderne a calculatoarelor. Alături de un grup restrâns de specialişti, el a reuşit spargerea unui cod aşa-numit „de nespart” al maşinăriei Enigma a Germaniei, în al Doilea Război Mondial. 

03
/02
/15

Deși pare un scenariu apocaliptic, de fapt este vorba despre premiera filmului “Orașul câinilor”/ “White God”, câștigătorul Marelui Premiu al secțiunii Un Certain Regard la Cannes și propunerea Ungariei la Premiile Oscar 2015, în regia lui Kornél Mundruczó.

02
/02
/15

Lucian Boicu, un român stabilit în Canada, a lucrat la efectele vizuale ale filmului "American Sniper", de Clint Eastwood, un lungmetraj nominalizat la şase premii Oscar şi inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle.

02
/02
/15

Filmul românesc de scurtmetraj este prezent și anul acesta la Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand (30 ianuarie – 7 februarie 2015) prin intermediul Asociației ESTE’N’EST, care organizează pentru a șaptea oară consecutiv standul românesc din cadrul marketului festivalului, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

02
/02
/15

În filmul "Chuck Norris vs. Communism", de Ilinca Călugăreanu, peliculă selectată în secţiunea competiţională World Cinema Documentary, la cea de-a 31-a ediţie a Festivalului Sundance, o generaţie întreagă se îndrăgosteşte de film, în epoca Războului Rece, scrie prestigioasa publicaţie IndieWire.

30
/01
/15

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „O lacrimă de fată” (1980), regizat de Iosif Demian, este unul dintre cele mai originale filme româneşti realizate în timpul comunismului, polemizând prin stilul său modern şi energic cu falsitatea care caracteriza cinematografia oficială a vremii.

29
/01
/15

Tenorul spaniol Placido Domingo va interpreta rolul principal în opera "Gianni Schicchi", de Giacomo Puccini, care va fi montată de Woody Allen pentru a marca, în această toamnă, cea de-a 30-a aniversare a Operei din Los Angeles.

28
/01
/15

"Timbuktu", un lungmetraj regizat de mauritanul Abderrahmane Sissako, despre Sahelul confruntat cu jihadismul, şi comedia populară "La Famille Bélier", regizată de francezul Eric Lartigau, despre universul surzilor, figurează printre peliculele nominalizate la premiul César pentru cel mai bun film.

28
/01
/15

Compozitorul de muzică de film Hans Zimmer a fost dat în judecată, fiind acuzat că a copiat piesa principală din lungmetrajul "12 ani de sclavie/ 12 Years A Slave" din coloana sonoră a serialului TV "Neveste disperate/ Desperate Housewives".