Alexander Hausvater, dramaturg și regizor la TDR
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexander-hausvater-dramaturg-si-regizor-la-tdr/

Teatrul Dramaturgilor Români prezintă publicului bucureştean premiera oficială a spectacolului MAZURKA, vineri, 15 martie, de la ora 19.00 în sala „Iosif Naghiu”. În acest spectacol, Alexander Hausvater propune publicului o odisee în mitul lui Chopin şi dezvăluie un om mândru, interesat mai mult de mondenitate decât de suferinţele celor din jurul său.

Un articol de Petre Ivan|14 martie 2019

MAZURKA expune contradicția dintre Chopin omul obișnuit și creatorul excepțional. Nu este un spectacol biografic, cu toate că poartă cheia înțelegerii iluziilor, speranțelor și dorințelor tânărului muzician.

Atât în postura de dramaturg, cât și în cea de regizor, Alexander Hausvater se îndepărtează de imaginea de superstar atribuită în general pianistului Chopin. În acest spectacol, Alexander Hausvater propune publicului o odisee în mitul lui Chopin și dezvăluie un om mândru, interesat mai mult de mondenitate decât de suferințele celor din jurul său.

MAZURKA, regia Alexander Hausvater

MAZURKA își poartă spectatorii prin Varșovia, Paris, Londra, prin iubiri neîmplinite, frici și angoase, saloane de concerte și întâlniri cu mari nume ale secolului XIX (interpretate de Lari Giorgescu, Antoaneta Cojocaru, Gavril Pătru), toate în decorul impresionant al Vioricăi Petrovici.

Muzica îi aparține lui Cári Tibor, light design-ul este creat de Lucian Moga, iar conceptul video excepțional  este realizat de Constantin Șimon și Andrei Ștefan Florea.

MAZURKA, regia Alexander Hausvater

Spectacolul din 15 martie este sold-out, dar se mai găsesc bilete pentru reprezentațiile din 4, 5 și 19 aprilie.

Spectacolul este supratitrat în limba engleză.

Biletele pot fi rezervate la 0756 021 106, achiziționate pe www.bilet.ro sau la sediul teatrului din Calea Griviței nr. 64-66.

Detalii despre programul și evenimentele TDR: www.teatruldramaturgilor.ro.

Teatrul Dramaturgilor Români este o instituție publică de cultură subvenționată de Consiliul General al Municipiului București.

Foto: Alexander Hausvater – facebook

02
/11
/13

Înainte de plecarea într-un amplu turneu european – ultimul dedicat albumului Piramida (4AD, 2012) – formația daneză Efterklang dăruieşte fanilor două videoclipuri noi, la piesele „Black Summer şi Between The Walls. Turneul Efterklang poposeşte miercuri, 13 noiembrie, în premieră la București, la Control Club.

01
/11
/13

Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat joi, după şapte zile în care peste 11.000 de spectatori au descoperit filme la CinemaPRO, Studio şi Elvira Popescu, majoritatea proiecţiilor de seară fiind sold-out, iar cererea depăşind, în cazul unora dintre pelicule, capacitatea sălilor.

01
/11
/13

Ziarul Metropolis te trimite la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 2 invitaţii duble pentru proiecția în avanpremieră a filmului „Heli”, care va avea loc luni, 4 noiembrie, de la ora 20.30, la Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCCR).

01
/11
/13

La doar 23 de ani, regizorul Alexandru Nagy, fondatorul Teatrului Independenţilor Profesionişti, iniţiază primul proiect de teatru absurd din România- Serile Teatrului Absurd- însemnând o serie de 5 spectacole care se vor desfăşura în perioada 1-3 noiembrie la Teatrul Mignon, str. Hristo Botev nr 1.

01
/11
/13

Competiţia Internaţională BIEFF (11-15 decembrie) reuneşte unele dintre cele mai inovatoare scurtmetraje din zona cinemaului experimental şi a artei vizuale, printre care și The Mass of Men, câștigător al Leopardului de Aur pentru scurtmetraj la Locarno.

01
/11
/13

Astăzi, la ora 19.00, începe SoNoRo „UP”, ediția a VIII-a a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră. Concertul de deschidere va fi găzduit, ca în fiecare an, de Sala Unirii a Palatului Cotroceni din București.