Alexandru Repan, 75. La mulţi ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-repan-75-la-multi-ani/

„Niciodată nu se ştie ce e aia „generaţia de aur”. Pentru George Vraca, de pildă, George Constantin nu făcea parte din nicio generaţie de aur, era un tânăr care juca şi el teatru binişor, dar pentru George Constantin generaţia de aur era Vraca, dar Vraca pentru Nottara nu era generaţie de aur, şi uite aşa, când actorul ajunge la vârsta maturităţii, nu a vieţii, a maturităţii sale artistice, conform destinului, putinţei, talentului (…) devine un actor important al teatrului unde este, al teatrului românesc, al locului unde este proţăpit de soartă şi devine şi el un metal preţios.” – Alexandru Repan

Un articol de Petre Ivan|26 februarie 2015

Actorul Alexandru Repan împlineşte astăzi vârsta de 75 de ani. În cei 55 de ani de carieră, acesta a jucat în peste 70 de spectacole şi peste 30 de filme, fiind distins cu numeroase premii. În anul 2002,  a fost decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în Grad de Cavaler, “pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc”.

În această seară, Alexandru Repan îşi va sărbători cea de-a 75-a aniversare pe scena Teatrului Nottara, Sala Sala George Constantin, unde de la ora 19.30, este programat spectacolul Rapsodie-n roz după „Oscar și Tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmitt, în care maestrul Repan apare în dublă ipostază: alexandru_repande actor şi de regizor.

Oscar are zece ani, dar îmi este greu să cred că există un copil care să stea o oră şi jumătate pe scenă și să joace un rol atât de solicitant. În ceea ce o privește pe Tanti Roz, ea pretinde că vârsta sa este o cifră cu treisprezece zerouri, deci are miliarde de ani; e de vârsta cosmosului nostru, născut odată cu Big Bang-ul. Totuși, ca ea să poată avea miliarde de ani, există o singură șansă: să fie înger. Îngerii nu au vârstă.  Astfel, mi-a venit ideea să inversez distribuția. Eu nu am vrut să joc un copil, ci povestea lui, împreună cu un înger. De fapt, alături de o familie de îngeri, cu un pian și cu un violoncel; trei fiinţe spirituale, care acompaniază douăsprezece zile din eternitatea postumă a acestui băiat – Alexandru Repan

Foto: Alexandru Repan – Simion Buia, cinemagia

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.