Alexandru Solomon, teoreticianul
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-solomon-teoreticianul/

CRONICĂ DE CARTE Alexandru Solomon nu este doar unul din cei câţiva autori importanţi de filme de nonficţiune din România şi coordonatorul unui festival de gen (One World). Dar este şi un foarte interesant comentator al ideilor despre cinema, aşa cum o dovedeşte pasionanta sa carte „Reprezentări ale memoriei în filmul documentar”.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 iulie 2016

Proaspăt apărută în colecţia Cinema a Editurii Polirom, resuscitată astfel după o pauză de trei ani, „Reprezentări ale memoriei în filmul documentar”, de Alexandru Solomon, porneşte cu un avantaj deloc neglijabil.

La origine o teză de doctorat coordonată de Anca Oroveanu şi susţinută la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti, remarcabilul volum îmbină o solidă (însă nu şi aridă) perspectivă teoretică necesară unui astfel de demers cu relatarea unor relevante experienţe artistice personale ale lui Alexandru Solomon, autorul unor importante filme româneşti de nonficţiune încă din anii ’90 şi în special după 2000.

În primul rând, cartea poate fi privită ca o introducere utilă în opera cinematografică de până acum a lui Alexandru Solomon. Şi asta nu doar pentru că regizorul îşi discută aplicat, pe zeci de pagini şi nu fără un ochi lucid şi chiar critic, opţiunile tematice şi estetice din diferitele momente ale carierei, începută chiar din vremea studenţiei care s-a interesectat cu prăbuşirea comunismului (un moment de ruptură istorică ce i-a marcat într-un fel căutările şi traseul).

Dar şi pentru că în ampla analiză pe care o aplică tezei enunţate încă din titlu şi care e exemplificată prin comentarea, justificată prin interese teoretice şi afinităţi elective, a mai multor filme şi cineaşti din România sau străinătate (unii cu preocupări estetice aflate în opoziţie) se reflectă însăşi concepţia lui Alexandru Solomon despre limbajul cinemaului documentar.

Un ansamblu de idei în care filmul nonficţional de autor (opus, evident, reportajelor televizate şi ilustraţiilor strict informative de tip Discovery) este văzut ca un mijloc de a-şi înţelege propriul prezent şi trecut (incluzând aici şi pe cel al familiei) şi o cale de a chestiona societatea şi ţara în care trăieşte (toate filmele lui Alexandru Solomon se înscriu, în grade diferite, între aceste două mari coordonate).

foto carte solomonIar în centrul demersului său deopotrivă practic şi speculativ se află problema memoriei, în acest caz memoria pe care imaginile de arhivă (dar şi imaginile nonficţionale în general) o depozitează inevitabil, şi întrebările despre modurile în care ea poate „instrumentalizată”.

Interesul lui Alexandru Solomon este însă de a recupera ceea ce este viu şi se poate reflecta asupra prezentului în astfel de imagini ale unui timp depăşit, pentru ca ele să nu devină simple unelte pentru comemorări şi muzeificări sterile.

Deşi aprofundează şi specificitatea abordării de tip observaţional, al cărei reprezentant de seamă încă este cineastul american Frederick Wiseman, cu a sa minimă implicare în procesul de filmare şi maximă invenţie în timpul montajului, Alexandru Solomon îşi asumă apropierea de un discurs diferit, pe care şi-l conceptualizează cu uşurinţă, punându-l indirect în oglindă cu multe din reperele istoriei filmului documentar.

Un discurs cinematografic în care autorul nu ezită să se exprime la persoana întâi, în care comentariul din off poate fi prezent (însă ca amplificator sau, dimpotrivă, contragreutate la imagine, şi niciodată ca redundanţă), în care libertatea de a jongla cu imagini reale sau reconstituiri creative (unele chiar animate) este cât mai mare. În fond, filmul este (şi) memorie, împrumutând inevitabil din caracterul sinuos şi imprevizibil al acesteia, iar documentarul este la rândul său o operă de autor, astfel că vocea regizorului se poate face puternic simţită (însă prin chestionarea permanentă a potenţialului manipulator al imaginilor şi investigarea numeroaselor dileme morale şi etice).

O parte substanţială a cărţii o constituie două capitole despre memoria în relaţie cu Holocaustul şi comunismul. Primul, „Imagini în absenţă. Reprezentări ale Holocaustului”, discută câteva filme reprezentative din deceniile de după Al Doilea Război Mondial, iar accentul cade cel mai puternic pe „Shoah” (1985), marele film de peste nouă ore al lui Claude Lanzmann.

Însă analiza asupra diverselor abordări în raport cu crime în masă din trecut se extinde şi asupra a trei documentare relevante ale ultimilor ani – „Imaginea care lipseşte”, de Rithy Panh, care tratează într-un mod foarte personal şi imaginativ exterminările comise de regimul khmerilor roşii; „Actul de a ucide”, de Joshua Oppenheimer, despre autorii crimelor în masă din timpul represiunii anticomuniste din anii `60 din Indonezia; şi „Odessa”, filmul încă work-in-progress în care Florin Iepan discută tot o problemă de memorie, raportarea societăţii la masacrele comise de armata română în octombrie în 1941 la Odessa.

Capitolul despre „Comunism/Comemorare/Rememorare” chestionează „aura înşelătoare a arhivelor”, punând în discuţie, printre altele, şi un demers radical, deconstructivist şi stimulativ ca cel practicat de Andrei Ujică în „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, o excepţională operă de montaj şi de design de sunet, care dă noi sensuri imaginilor de arhivă al căror obiectiv fusese la momentul captării lor construirea cultului personalităţii fostului dictator.

La finalul lecturii, „Reprezentări ale memoriei în filmul documentar” se dovedeşte, prin ricoşeu, şi o istorie sintetică a filmului de nonficţiune, de la începutul secolului 20 şi până în prezent, la care se adaugă unele discursuri de receptare. O istorie în care se evidenţiază câteva repere de neocolit pentru orice pasionat de cinema şi care reflectă evoluţia traversată de documentar în relaţie cu schimbarea mentalităţilor şi progresele tehnice de înregistrare a imaginii.

Alexandru Solomon: „De fapt, când faci documentar eşti prins între dorinţa de a (te) impune şi plăcerea de a accepta ceea ce ţi se oferă. Imaginile tale păstrează o puternică referinţă la realitate şi acest raport este sursa principală a problemelor, dar şi ceea ce dă forţă imaginilor. Nu este de mirare că aceste probleme sunt mai ales de natură morală. Cum să exprimi „corect” ceea ce simţi şi gândeşti despre realitate şi în acelaşi timp să fii „corect” cu realitatea, cu oamenii care ţi s-au „livrat” la filmare, cu adevărul istoric al imaginilor de arhivă, orice va fi însemnând aceasta?”

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]