Alexandru Tomescu, la Vara Magică 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-la-vara-magica-2016/

Vara Magică aduce în atenţia bucureştenilor un recital extraordinar. Celebrul violonist Alexandru Tomescu va prezenta miercuri 20 iulie, de la ora 19.30 un recital extraordinar ce va cuprinde Bela Bartok – Sonata pentru vioara solo Sz. 117, dedicată lui Yehudi Menuhin şi Johann Sebastian Bach – Partita a II-a pentru vioară solo, BWV 1004.

Un articol de Petre Ivan|19 iulie 2016

Angajamentul pe care şi l-a asumat Alexandru Tomescu în momentul în care a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007 a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument.

După o serie aproape neîntreruptă de concerte desfăşurate în România și în lume, numele violonistului și al viorii sale au devenit sinonime perfecte.

Alexandru Tomescu a dovedit că poate îmblânzi orice formă de muzică, mai ales după proiectul „Paganini – înger sau demon”, care a marcat un hotar în cariera lui.

A fost momentul în care violonistul şi-a regândit identitatea şi care marchează o cotitură radicală în drumul pe care Alexandru Tomescu a pornit acum câţiva ani, acela spre schimbarea percepţiei existente în România asupra muzicii clasice.

Lanto Communication organizează a cincea ediţie a Festivalului “Vara Magică” la Ateneul Român din Bucureşti între 13 iulie şi 24 august 2016, concertele fiind organizate în fiecare săptămână şi având pe afiş Orchestra Română de Tineret, Orchestra de Tineret a Portugaliei, Orchestra Sinfonietta si Orchestra Junior, alături de celebri dirijori şi solişti români şi străini.

Cea de a V-a ediție a Festivalului „Vara Magică” reafirmă forța PARTENERIATULUI prin care Lanto Communication oferă publicului său o vară la standarde culturale europene.

Foto: Alexandru Tomescu –  facebook.com/FestivalulVaraMagica/

30
/05
/23

Formația post-punk britanică Dry Cleaning va concerta pentru prima dată la București – miercuri, 31 mai, după ora 20, la Control Club. Cunoscută pentru stilul unic bazat pe spoken word, trupa se află într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent release, ”Swampy”.

29
/05
/23

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy,  producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie). 

26
/05
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.