„Alice T.”, de Radu Muntean, premieră mondială în competiția Festivalului de la Locarno
https://www.ziarulmetropolis.ro/alice-t-de-radu-muntean-premiera-mondiala-in-competitia-festivalului-de-la-locarno/

„Alice T.”, cel mai nou lungmetraj regizat de Radu Muntean („Hîrtia va fi albastră”, „Marţi, după Crăciun”) va avea premiera mondială pe 4 august, în cadrul competiţiei internaţionale a Festivalului de la Locarno, concurând pentru Leopardul de Aur, premiul de top acordat de juriul festivalului elveţian, care şi-a publicat astăzi selecţia.

Un articol de Petre Ivan|11 iulie 2018

Cu un scenariu semnat de Alexandru Baciu, Radu Muntean și Răzvan Rădulescu, filmul o are în prim plan pe Alice Tarpan (Andra Guţi), de aproape 17 ani, urmărind relația acesteia cu mama sa adoptivă, Bogdana (Mihaela Sîrbu), pe fondul unei adolescențe complicate.

„Alice T.” este cel de-al șaselea lungmetraj semnat de Radu Muntean. Filmul este o co-producție România-Franța-Suedia, fiind produs de Multi Media Est (MME) casa cu care regizorul a realizat toate filmele sale anterioare.

Alături de Andra Guţi și Mihaela Sîrbu, din distribuție fac parte și Cristine Hămbăşanu, Ela Ionescu, Bogdan Dumitrache, Teo Corban, Alina Berzunţeanu, Şerban Pavlu și Maria Popistaşu. Vânzările internaționale sunt gestionate de Films Boutique. Filmul are deja distribuitor în Franța, Bac Films, iar Voodoo Films îl va distribui în România.  

Radu Muntean se află la a doua selecție la Festivalul de la Locarno, după ce a participat în competiția oficială din 2010 cu „Hîrtia va fi albastră”. Cea dea 71-a ediție a Festivalului va avea loc între 1 și 11 august 2018.

Festivalul a fost înființat în 1946 și este unul dintre festivalurile de film cu cea mai veche tradiție, fiind recunoscut ca o platformă de prestigiu pentru filmele de artă.

Lista regizorilor care au debutat pe scena internațională la Locarno IFF include nume ca Milos Forman, Mike Leigh, Béla Tarr, Aleksandr Sokurov, Atom Egoyan, Jim Jarmusch, Spike Lee, Abbas Kiarostami, Gus Van Sant sau Fatih Akin.

Festivalul a cunoscut o dezvoltare remarcabilă sub conducerea directotului artistic Carlo Chatrian, care a primit recent propunerea de a-și continua activitatea preluând conducerea artistică a Festivalului de Film de la Berlin.

„Alice T.” – Sinopsis

Alice Tarpan are, la cei aproape 17 ani ai săi, o adolescență complicată. Nu e vorba doar de problemele de la școală, sau că nu e sigură cu cine a rămas gravidă, dar mai ales de faptul că mama ei adoptivă a aflat de toate astea.

Foto: Alice T. – Voodoo Films

 

 

11
/09
/23

Din ce în ce mai curajoase în abordarea stilurilor de animație, ancorate în realitatea zilelor noastre sau desprinse dintr-o lume a fanteziei, cele 15 filme incluse în Competiția Românească la cea de-a 18-a ediție Animest conturează o imagine optimistă asupra viitorului animației autohtone.

11
/09
/23

Ajuns la a șaptea ediție, DokStation Music Documentary Film Festival – singurul festival din țară dedicat documentarelor muzicale – revine, în perioada 20-24 septembrie, cu o selecție de filme, majoritatea în premieră națională, ce vor fi proiectate în mai multe spații din București: Sala Luceafărul, Cinema Elvire Popesco, Expirat, Control Club și Grădina cu Filme.

11
/09
/23

Cea de-a 14-a ediție a Nopții Albe ale Filmului Românesc va aduce în seara de 15 septembrie în sălile de cinema din București un număr record de filme în avanpremieră, dar și cele mai îndrăgite producții românești ale anului.

08
/09
/23

Legenda comediei franţuzeşti se dezvăluie drept omul modest şi sensibil Louis de Funès, în documentarul difuzat în premieră la TVR 1 sâmbătă, 9, respectiv 16 septembrie, de la ora 15.30. În aceleaşi zile, de la ora 21.00, telespectatorii TVR 1 urmăresc filmele „Hibernatus” şi „Omul-orchestră”, din colecţia Louis de Funès.