Alina Pavelescu: „Ceea ce atrage la Martha Bibescu este destinul său fabulos”
https://www.ziarulmetropolis.ro/alina-pavelescu-martha-bibescu-a-stiut-sa-fie-cate-putin-din-tot-ceea-ce-au-crezut-ceilalti-despre-ea/

De vorbă cu Alina Pavelescu, editorul volumului „Martha Bibescu şi vocile Europei”, publicat recent la Editura Corint. În centrul rândurilor de faţă se află cea supranumită „Principesa Europei”.

Un articol de Alina Vîlcan|13 mai 2017

Martha Bibescu rămâne una dintre cele mai importante personalități feminine pe care le-a reținut istoria românilor. Supranumită „Principesa Europei”, admirată în cele mai înalte cercuri și saloane ale epocii sale, acceptată în lumea bună a literelor pariziene, iubită de personalități marcante ale vremii, aceasta rămâne în același timp o figură controversată, căreia însă nimeni nu îi neagă astăzi atitudinea plină de implicare în problemele țării. Neobosită, prințesa își folosește șarmul, relațiile, banii pentru ceea ce crede a fi mai bine pentru România. Volumul „Martha Bibescu și vocile Europei” o surprinde în anii celui de-al Doilea Război Mondial, însumând corespondența și dosarul său din perioada 1941-1954, aflat în custodia CNSAS. Despre cum ni se înfățișează Martha Bibescu din aceste documente, precum și despre lumea de atunci, am stat de vorbă cu editorul și istoricul Alina Pavelescu.

De ce atrage Martha Bibescu în 2017?

Pe mine m-a atras spiritul ei deopotrivă îmbibat de cultura clasică şi de valorile modernităţii europene. Pe alţii, probabil pe cei mai mulţi, îi atrage, cred, atmosfera de intrigă şi mister ţesută în jurul Marthei de contemporanii săi. Oricare ar fi motivul sau direcţia din care te apropii de Martha, ceea ce contează este că nu ai cum să pleci dezamăgit de la întâlnire: ea a ştiut să fie câte puţin din tot ceea ce au crezut ceilalţi despre ea.

Anul trecut s-a vorbit relativ mult despre Martha Bibescu, fiindcă s-au sărbătorit – nu foarte vizibil, doar în anumite cercuri de pasionaţi ai istoriei – 130 de ani de la naşterea ei. Nu cred însă că o personalitate ca Martha Bibescu ar trebui să se afle în atenţia publicului numai din când în când, la ocazii. Şi nici nu cred în eficienţa celebrărilor pentru a face cu adevărat cunoscută o personalitate istorică. Volumul publicat recent la Corint s-a copt din interesul meu pentru protagonistă şi cred că oricare moment ar fi fost bun ca să fie prezentat publicului. S-a nimerit să fie 2017, fără vreun motiv explicit.”

Martha Bibescu din scrisori și din dosarul CNSAS (1941-1945)

Martha Bibescu din aceste documente i se arată cititorului ca o femeie matură, lucidă, lipsită de iluzii, dar care nu şi-a pierdut nici speranţa, nici dinamismul, nici capacitatea de a lupta cu viaţa, nici simţul prieteniei. Martha din această carte e o persoană care se apropie vertiginos de pragul celor 60 de ani, văduvă de dată recentă, trăind din plin realitatea războiului şi bănuind vecinătatea exilului. E totuşi o Martha care şi-a păstrat vechea cochetărie, care îşi cultivă prietenii fiindcă, chiar şi în mijlocul dezastrului european, al unei lumi divizate, ea rămâne fidelă vechilor sale valori, printre ele prietenia fiindu-i cea mai dragă, care sare în apărarea celor persecutaţi, în ajutorul celor care luptă pentru libertate, dar care, în tot acest tablou complex, rămâne aceeaşi intelectuală cerebrală, aceeaşi estetă lipsită de exaltări inutile. Am ales aceste documente în primul rând datorită faptului că sunt inedite. Am sperat să aduc nişte tuşe în plus la biografia – altfel, încă superficial cunoscută – a Marthei Bibescu, îmbinând tonul oficial, sec şi adeseori răutăcios-insinuant al documentelor din dosarul ei de supraveghere (aflat în prezent la CNSAS) cu acela cald, familiar, plin de detalii de viaţă cotidiană din corespondenţa sa personală.”

Un destin fabulos

Ceea ce atrage la ea cred că este destinul său fabulos. A fost o femeie născută, aparent, cu toate darurile: frumoasă, deşteaptă, bogată, bine plasată în înalta societate a vremii. Căsătoria cu George Valentin Bibescu a ridicat-o la rangul oficial de prinţesă, condiţie pe care a ştiut să şi-o pună în valoare cu strălucire. Era, deloc în cele din urmă, extrem de cultivată, o femeie de spirit aşa cum puţine erau la vremea ei. Acestea o fac în primul rând interesantă pentru marele public. Ceea ce, poate, atrage mai puţin atenţia în biografia ei, dar mi se pare că dă, de fapt, adevărata măsură a personalităţii sale excepţionale, este modul în care şi-a trăit ultimii ani de viaţă, atunci când nu mai era decât o prinţesă săracă, în exil, expropriată de toate atributele triumfului ei social, cu excepţia remarcabilei sale inteligenţe. Ei bine, Martha Bibescu nu s-a lăsat niciun moment învinsă de istorie, nici măcar în aceste împrejurări foarte vitrege: a ştiut să se replieze pe condiţia de scriitoare de limbă franceză, să îşi trăiască ultimii ani din viaţă în mod creativ, cu eleganţă, demnitate şi o forţă de a spera de-a dreptul neobişnuite printre reprezentanţii exilului est-european.”

Martha Bibescu rămâne o figură controversată?

Nu cred că a avut parte, în posteritatea sa, de suficientă atenţie din partea istoricilor. Atunci când au scris despre ea, au făcut-o interesaţi în primul rând de personajul monden. Asta nu prea are cum să schimbe percepţiile. Dar nici nu cred, la drept vorbind, că o abordare academică a biografiei Marthei Bibescu ar reuşi să restituie o Martha necontroversată. Era, ca orice om inteligent, o personalitate cu multe faţete. Femeia din ea se putea multiplica, la fel de convingătoare şi în ipostaza de mondenă, şi în aceea de scriitoare, şi în cea de diplomată sau, dacă vreţi, de eminenţă cenuşie în umbra unor bărbaţi de stat. Era toate astea la un loc, cu toate defectele pe care i le blamau detractorii şi cu toate calităţile strălucite pe care i le clamau admiratorii.

Cititorul ideal – dacă mi se permite mie să vorbesc despre el – mi-aş dori să fie unul cu mintea deschisă şi lipsită de prejudecăţi, care să vrea şi să îşi ia răgazul să tragă învăţături utile din comparaţia între vitregiile celui de-al Doilea Război Mondial, în materie de sfâșiere a valorilor libertăţii şi democraţiei, şi evenimentele prin care trecem azi cu toţii. Şi care să poată vedea în Martha Bibescu şi în prietenii săi intelectuali nişte modele dezirabile de rezistenţi ai spiritului în vremuri de barbarie.”

Întâmplări din vremea celui de-al Doilea Război Mondial

Despre al Doilea Război Mondial, probabil nu e aici nimic fundamental nou, în materie de explorare a Răului, dar vom înţelege mai bine cum se repercuta războiul în cotidian, în vieţile unor oameni care nu şi-l doriseră, nu îi aprobau dezlănţuirea sângeroasă, însă se aflau în faţa provocării de a-i supravieţui.

martha_bibescu_01Presupun că nu veţi fi foarte mirată dacă vă voi spune că m-au impresionat în mod deosebit scrisorile afectuoase pe care i le trimitea Marthei Bibescu Francesco Lequio, ambasadorul Italiei la Madrid şi felul în care Martha, cea care afirma sus şi tare că încercase să îl descurajeze fiindcă nu îi împărtăşea sentimentele, reacţionează la moartea acestuia. Lequio se îndrăgostise de ea în anii ´20, pe când era tânăr diplomat acreditat la Legaţia Italiei din Bucureşti. Şi-a păstrat dragostea până la moartea lui survenită chiar în timpul războiului. E înduioşătoare această poveste de iubire semi-împărtăşită, care are drept protagonişti doi bătrânei (fiindcă asta erau pe atunci amândoi) şi care se derulează sub ochii cititorului, până la finalul său natural, pe fundalul dramatic al Europei aflate în plin război.

Eram şi eu, ca şi alţii, captiva imaginii ei de divă aristocrată a Marthei Bibescu. Acum am descoperit o Martha mult mai complexă, caldă, umană, vulnerabilă, preocupată de soarta oamenilor din jurul ei, care ştia să şi piardă, nu doar să câştige. Şi chiar mai inteligentă decât mi-o închipuisem fiindcă, la urma urmei, să ştii să pierzi e un semn mult mai cert de inteligenţă decât să ştii cum să repurtezi o victorie.”

Martha Bibescu și personalitățile timpului

Dintre personalitățile timpului, v-am vorbit deja despre Franco Lequio, cel mai drag mie dintre personajele cărţii. Tot în carte găsiţi o parte din corespondenţa adresată Marthei de confesorul ei, faimosul abate Mugner, de academicianul francez Louis Gillet şi, foarte importante pentru încărcătura lor emoţională, scrisorile prietenului său grec, Stephane Vlasto, care îi trimite epistole lungi, ca nişte strigăte de disperare neputincioasă, din Grecia ocupată de trupele lui Mussolini, citându-i din Byron şi din clasicii greci. Fireşte, cel mai important personaj al cărţii e Martha Bibescu însăşi, deşi vocea ei se face doar uneori direct auzită, dar toate celelalte voci sunt structurate în jurul ei, cea retrasă în recluziune la Posada şi Mogoşoaia.

În „Martha Bibescu și vocile Europei” e lumea bună a spiritului european. Aflată într-un moment de răscruce din existenţa ei, această societate sofisticată, rafinată, cultă şi cosmopolită, decadentă pe alocuri, relativ răsfăţată până atunci se luptă nu doar să supravieţuiască fizic, ci şi să susţină supravieţuirea acelor valori care o făcuseră posibilă, dintre care cea mai importantă era chiar libertatea spiritului. Cum spuneam, cred că poate fi o lecţie foarte utilă pentru toţi europenii de azi, nu doar pentru români.

Martha e o personalitate complexă, căreia e greu să îi creionezi un portret convingător din doar câteva tuşe sumare. Dar o sinteză a acelei Martha Bibescu pe care am cunoscut-o eu prin intermediul acestor documente ar trebui să insiste în primul rând pe forţa şi inteligenţa ei, cele care au făcut ca, odată pierdute frumuseţea şi bogăţia cu care fascinase o lume în tinereţe, personajul Marthei să nu-şi piardă nimic din strălucire. Dimpotrivă chiar, îndrăznesc să cred.”

Martha Bibescu dintr-o carte

Ca editor, cea mai mare provocare a fost să reunesc şi să selectez sursele documentare de la Arhivele Naţionale, de la Biblioteca Naţională a României şi de la CNSAS, căutând să îmbin adecvat piesele unui puzzle încă prea puţin studiat. Dacă am reuşit, a fost în primul rând graţie ajutorului nepreţuit al unor oameni ca domnul Florian Bichir, de la CNSAS, şi doamna Anca Andreescu, de la Biblioteca Naţională a României, fără al căror sprijin e puţin probabil că mi-aş fi putut duce treaba la bun sfârşit.

Alina_Pavelescu

Alina Pavelescu

A fost apoi provocarea de a re-crea contextul istoric în care se desfăşurau aventurile personale ale protagoniştilor, cu referiri la evenimente culturale sau politice nu întotdeauna majore, aşadar doar marginal consemnate în istoriile războiului mondial. Şi, nu în ultimul rând, sarcina delicată de a traduce din franceză şi engleză elegantele epistole ale unor mari intelectuali ai vremii. Pentru traducerea din germană, am fost ajutată cu generozitate de prietena mea, Corina Petrescu, căreia îi mulţumesc şi cu această ocazie. A fost, aşadar, o muncă destul de consistentă, dar am făcut-o cu plăcere şi vreau să cred că a meritat.

Mi-aş dori, într-adevăr, să aprofundez biografia Marthei Bibescu, dar cel mai mult şi mai mult mi-aş dori să scriu un roman al cărei personaj central să fie. Sper să îmi iasă, la un moment dat, unul cel puţin la fel de bun ca romanele ei, încărcate toate cu melancolice şi relevante incrustaţii autobiografice. Deocamdată, sunt doar în faza de documentaţie şi de pândă a inspiraţiei.”

Alina Pavelescu este arhivist, istoric şi scriitoare. Primul său roman, Moştenirea babei Stoltz, a apărut la editura Herg Benet, în 2016. Se consideră o „descoperitoare” a Marthei Bibescu, „care a avut norocul – sau ghinionul, asta rămâne de văzut – să cadă sub vraja subiectului său”.

Martha Bibescu a ştiut să fie câte puţin din tot ceea ce au crezut ceilalţi despre ea.

18
/06
/15

Abia trecuse de jumătate lunii aprilie când s-a întâmplat primul an fără Gabriel García Márquez. Undeva pe la sfârșitul lui martie am rămas ca Aureliano Buendia copil în pragul ușii din bucătărie și am zis: va veni cineva. De ce am zis eu așa?

17
/06
/15

Vineri, 19 iunie, de la ora 18:00, la Conceptual Lab, se vor întâlni în oglindă două dintre cele mai de succes cărți românești din 2015, ambele semnate de femei şi prezentate chiar de autoarele lor. Este vorba despre jurnalistele și scriitoarele Adina Rosetti, cu volumul de proză scurtă „De zece ori pe buze” și Ioana Bâldea Constantinescu, cu romanul „Dincolo de portocali”.

15
/06
/15

 Salonul de carte Bookfest Estival, Biblioteca Deschisă a British Council și Zilele Porților Deschise la Facultatea de Pictură a Universității de Artă și Design din Cluj sunt proiectele culturale complementare muzicii propuse pentru cea de-a treia ediție Jazz in the Park, care se va desfășura în perioada 29 iunie – 5 iulie la Cluj-Napoca.

09
/06
/15

Librăria Humanitas de la Cişmigiu vă aşteaptă marţi, 9 iunie, de la ora 19.00 pentru o întâlnire cu Dan C. Mihăilescu despre cea mai nouă carte a sa „Ce-mi puteţi face dacă vă iubesc!?“ Eseu confesiv despre Ioan Alexandru, una dintre cele mai bine vândute cărţi Humanitas la Bookfest 2015.

08
/06
/15

Miercuri, 10 iunie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38)  va avea loc o dezbatere-eveniment despre romanul Supunere de Michel Houellebeq, bestseller Humanitas Fiction la Bookfest 2015, şi poate cel mai discutat roman al momentului în Europa.

02
/06
/15

Sub titlul „The Morometes 60: The Jubilee of a Masterpiece”/ „Moromeții 60. Jubileul unei capodopere”, Institutul Cultural Român din Londra va derula, între 10 iunie și 9 iulie, o serie de evenimente dedicate uneia dintre cărțile esențiale ale literaturii române, Moromeții, la 60 de ani de la publicarea acesteia.

26
/05
/15

Joi, 28 mai, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei noi întâlniri Înapoi la argument cu Horia-Roman Patapievici dedicată, de aceasta data, recentei apariţii a primului volum din seria de opere Ezra Pound, care va fi publicată în patru volume la Editura Humanitas Fiction.

24
/05
/15

Mi-a fost dat să mă întâlnesc cu poezia d-rei Rhea Cristina la Târgul de Carte din Bucureşti, ocazie cu care şi-a lansat volumul “Ochiul Străinului”, publicat de Editura Du Style, deja consacrată în peisajul nostru editorial. Trebuie să recunosc faptul că, în prima fază, cuvintele elogioase spuse despre cartea în cauză mi s-au părut a fi (şi) puţin gratuite. Gândeam că este, totuşi, normală o oarecare notă de subiectivism.