Alpin Film Festival, un tribut adus alpinistului Zsolt Török
https://www.ziarulmetropolis.ro/alpin-film-festival-un-tribut-adus-alpinistului-zsolt-torok/

Cea de-a 5-a ediţie Alpin Film Festival este un tribut adus alpinistului Zsolt Török, pornit în 2019 într-o ultimă expediţie, în munţii Făgăraş. Sâmbătă, pe 28 februarie, un eveniment special în memoria celui care a dus numele României pe cele mai înalte culmi va avea loc la Castelul Cantacuzino din Buşteni.

Un articol de Liliana Matei|13 februarie 2020

Personalități emblematice ale alpinismului românesc vor povesti iubitorilor de munte despre ascensiunile lui de succes, dar și despre cele mai importante expediții de-a lungul cărora i-au fost alături. ,,N-ai cum să spui că vrei să cucerești un munte. De fapt, întotdeauna, vrei să te cucerești pe tine”, spunea el.

Îndrăgostit de natură și fascinat de măreția munților, Zsolt Török este considerat unul dintre cei mai tehnici alpinişti români, coordonator a zeci de expediţii pe cei mai impunători munţi din lume, în Himalaya, în Alpi sau în Anzii Cordilieri. Avea doar 16 ani când și-a descoperit atracția pentru înălțimi. Pasiunea unchiului său l-a inspirat, iar poveștile despre vestitele alpiniade din Bicaz, Piatra Craiului și Bucegi au trezit în el dorința de a cuceri Peretele Văii Albe. Cu trecerea anilor, relația lui cu muntele a devenit tot mai strânsă.

Prima sa expediție a avut loc în Munții Făgăraș, pe timp de iarnă, iar sentimentul de împlinire pe care l-a avut atunci l-a determinat să continue. Timp de 30 de ani, a explorat lumea în lung și-n lat, atacând trasee nemaiatinse de om dintr-o dorință constantă de a se auto-depăși. În anii ’90 – 2000 a coordonat unele dintre cele mai dificile trasee de perete din România și a escaladat solitar, cu succes, numeroși pereți cu nivel de dificultate ridicat. În 2000 cucerea Ghețarul Eiger, din Elveția, iar la scurtă vreme ajungea pe vârful Matterhorn (4478m). Visul său din copilărie, acela de a escalada Alpii, s-a împlinit în 2002, când a reușit să atingă vârful Mont Blanc (4807m).

A atacat K2 în 2010, pe traseul Abruzzi, urcând până la 7600m, iar în 2013, Zsolt Török a condus expediţia românească ce a ajuns pe Nanga Parbat (8126 de metri), considerată cea mai mare performanţă în alpinismul românesc. Trei ani mai târziu, a atins cinci vârfuri în Himalaya, Vlad Căpuşan fiindu-I alături în trei dintre ascensiuni.

Credea că muntele ne aduce mai aproape de forța omului interior, testându-ne limitele. ,,Practic, toată activitatea asta este doar un mijloc prin care tu evoluezi ca om, ca spirit. Noi folosim stânca, munții, verticalele, ca pe o unealtă pentru asta – să îți învingi propriile temeri, omul mărunt din tine să dispară și să apară un altfel de Om, în interiorul tău.’’, mărturisea Zsolt într-un interviu acordat publicației România Pitorească.

Cea mai recentă performanță fără precedent la nivel mondial a fost înregistrată la începutul anului 2019, când alături de Teofil Vlad și Romeo Popa, a deschis o nouă rută în Peretele Sudic al muntelui Pumori, care are o altitudine maximă de 7165m. Din cauza pericolelor mari de avalanşă, Pumori, unul dintre cele mai neprietenoase vârfuri montane, este foarte puţin abordat de către alpiniştii profesionişti din întreaga lume. Ei au reușit să cucerească muntele ucigaș, stabilind un nou record internațional.

Zsolt Török  s-a întors în Munții Făgăraș în luna mai a anului 2019, într-o expediție solo care avea să fie ultima, lâsând în urmă, pentru noi toți, un model de disciplină, curaj și dragoste față de natură.

,,Alpin Film Festival îi datorează lui Zsolt faptul că a devenit un festival consacrat, care contează, pentru că a reușit în fiecare an, încă de la înființarea sa, să se ridice la <<mare înălțime>> prin GALA MUNTELUI, unde Zsolt și-a pus tot sufletul încercând să adune în jurul ideii de performanță, de cultură a muntelui, toată  suflarea celor care cunosc bine fenomenul alpinismului de performanță, istoria acestuia în România și succesele care trebuiesc amintite. Tot ce vom face pe mai departe va avea ca sursă de inspirație generozitatea și pasiunea lui Zsolt pentru cultura și educația montană”, a spus Dan Burlac, președintele Alpin Film Festival. Evenimentul, singurul din România dedicat culturii și educației montane, va avea loc  în perioada 24 februarie – 1 martie la Brașov, Bușteni și Predeal.

04
/09
/22

În a doua parte a unui foarte subiectiv top pe luna august discut, pe scurt, trei documentare din acest an, printre care şi tulburătorul "Mariupolis 2", al regretatului regizor lituanian Mantas Kvedaravičius, ucis în războiul declanşat de Rusia în Ucraina.

28
/08
/22

PREVIEW Organizatorii Astra, festivalul internațional de cinema de non-ficțiune de la Sibiu, ajuns la a 29-a ediţie, anunţă că au pregătit un program variat, care include filme din toată lumea şi diferite formate ale cinemaului documentar, ce vizează un public divers.

26
/08
/22

Din această toamnă, Institutul Cervantes reia seria de proiecții lunare de filme difuzate cu acces liber pe platforma Vimeo, iar primul proiect din această serie îl reprezintă suita de filme online „Abycine Lanza” – un laborator de talente spaniole în devenire, difuzată grație colaborării inedite cu Abycine, unul dintre cele mai îndrăznețe festivaluri de film din peisajul spaniol contemporan. Filmele vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Instituto Cervantes timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României), începând din ziua indicată (zilele de vineri ale fiecărei săptămâni).

26
/08
/22

Azi, 26 august, de la ora 19:45, debutează la Cinema Muzeul Țăranului din București cea de-a doua ediție a ABIFF - Animation Bucharest Internaţional Film Festival, prin proiecția animației "Călătorie în ȚaraTa" (Journey to Yourland, Cehia - Slovacia, 2022), în regia lui Peter Budinský, un proiect ambițios în ceea ce privește abordarea vizuală și narativă, destinat publicului de familie.

26
/08
/22

Programul de studiu intensiv dedicat cineastelor din România și Republica Moldova și-a desemnat finalistele. 10 artiste vor participa în perioada 29 August - 4 septembrie la cea de-a doua ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA). În cadrul workshop-ului organizat la București, creatoarele de film de animație vor întâlni experți din domeniu și vor parcurge etape importante în dezvoltarea propriilor proiecte.

25
/08
/22

Numeroși fani nerăbdători, artiști și creatori de conținut au ales să descopere marele final al poveștii de dragoste dintre Tessa și Hardin din cea de-a patra ecranizare a seriei After - “După ce am găsit fericirea” la Cineplexx Băneasa, odată cu avanpremiera Ladies Night de miercuri, 24 august.

25
/08
/22

Sunscreen Film & Arts Festival anunță programul complet al primei ediții, care va avea loc între 8 – 11 septembrie la Constanța. Invitatul special al evenimentului va fi actorul de origine sârbă Darko Perić, cunoscut publicului din România din serialul spaniol La Casa de Papel (Netflix), unde l-a jucat pe Helsinki. Perić va fi prezent la Constanța pentru a se întâlni cu fanii, dar și pentru proiecția scurtmetrajului Patria (r. Alejandro Lobo, 2017), inspirat din fapte reale, unde îl joacă pe Ioan Clămparu, un proxenet român căutat internațional.

23
/08
/22

O tradiție la TIFF Oradea, selecția dedicată noii cinematografii maghiare se întoarce într-o nouă formulă la ediția din 2022 a festivalului. Lista celor mai noi și mai apreciate filme produse în ultimul an în Ungaria, proiectate în premieră la Oradea, va fi completată, în această toamnă, de o retrospectivă de autor dedicată regizoarei Ildikó Enyedi – una dintre cele mai influente cineaste europene.