Ambianța Marthei Bibescu- conferință la Palatul Mogoșoaia
https://www.ziarulmetropolis.ro/ambianta-marthei-bibescu-conferinta-la-palatul-mogosoaia/

Sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 17:00, în Sala Scoarţelor, din Palatul Mogoşoaia, se va desfăşura conferinţa Ambianţa Marthei Bibescu, prezentată de istoricul de artă, drd. Oana Marinache.

Un articol de Elena Simion|24 octombrie 2014

Conferința „Ambianța Marthei Bibescu” evocă personalitatea și gustul prințesei Martha Bibescu (1886-1973) în materie de arhitectură și decorație interioară.

20141025_afis A2-FPrințesă, scriitoare și personalitate cosmopolită, ce frecventa lumea culturală, politică și mondenă europeană a primei jumătăți a secolului al XX-lea, Martha Bibescu a știut foarte bine să se pună în valoare, continuând să ne fascineze încă.

Copilăria Marthei Lahovary, fiica lui Ion Lahovary și a Emmei Mavrocordat, a fost petrecută între casele din București și Balotești. Familia Lahovary a locuit în Calea Victoriei, nr. 126 și în Calea Dorobanți, nr. 39 (arh. Louis Blanc, 1889-1890), iar copiii erau trimiși pe timpul verii și pe la moșiile rudelor.

După căsătoria cu prințul George-Valentin Bibescu, tânăra soție și mamă petrece foarte mult timp la moșia de la Posada, în compania soacrei sale, văduva Valentine Bibescu. În București familia Bibescu a cumpărat în 1911 casa familiei Iarca, de la Șoseaua Kiseleff, pe care a deținut-o până în 1918.

În 1911, prințul George-Valentin cumpără de la verișoara sa, Marie Nicole Darvari, moșia Mogoșoaia, ce intrase în familia Bibescu prin foaia de zestre a doamnei Zoe Brâncoveanu Bibescu.

Prințesa Martha Bibescu va depune toate eforturile pentru readucerea la viață a fostului domeniu brâncovenesc, apelând la arhitectul italian Domenico Rupolo și decoratorul Mariano Fortuny, al cărui atelier îl frecventa la Veneția. Nepotul lui George Valentin Bibescu, tânărul arhitect George Matei Cantacuzino vor lucra și ei pe șantier, ducând la bun sfârșit lucrările de refacere ale palatului și de construire ale casei de oaspeți. Martha își pune amprenta fundamental asupra palatului inaugurat în 1927, primind aici mari personalități europene și organizând petreceri fastuoase.

Această ambianță va fi conturată prin intermediul fotografiilor și planurilor de epocă. Mai multe informații interesante puteți afla la conferința de sâmbătă.

29
/11
/23

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru.

24
/11
/23

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea loc anul acesta în perioada 6 – 11 decembrie și reunește în premieră națională artiști din Argentina, Germania, Marea Britanie, Spania și România, într-un program captivant, cu spectacole de magie, iluzionism, baloane de săpun, stand-up comedy, dar și ateliere de magie pentru copii.

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”