Amerika, în premieră la Teatrul EXCELSIOR
https://www.ziarulmetropolis.ro/amerika-in-premiera-la-teatrul-excelsior/

Teatrul EXCELSIOR prezintă în premieră, marţi 6 şi miercuri 7 martie, de la ora 19:00, Amerika după Franz Kafka, versiunea scenică şi regia Geirun Țino.

Un articol de Petre Ivan|3 martie 2018

 

Regizor austriac de origine română, Geirun Țino a absolvit în 1974 regia de teatru la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București.

Timp de peste zece ani a supravieţuit cenzurii politice şi a realizat peste treizeci de producții pe mai multe scene din țară. În perioada 1982 – 1984 a fost numit director artistic al Teatrului Municipal din Bacău. În 1985 a emigrat în Austria, stabilindu-se la Viena. După 1989 s-a reîntors cu plăcere în țară de fiecare dată când a fost invitat să monteze.

A înființat la Viena în 1989 Școala de teatru „Pygmalion” și în 1995 „Teatrul Pygmalion”. În 2012 a primit Medalia Crucea de Aur a orașului Viena pentru cultură și pentru forme teatrale noi, iar în 2014 Premiul pentru cel mai bun concept artistic austriac. În cariera sa artistică a montat în repetate rânduri Kafka, fiind preocupat de universul imaginat de marele scriitor.

Karl Rossmann, 17 ani, emigrant, un nou născut în „Țara făgăduinței”, căci America rămâne țara făgăduinței, nicidecum a împlinirilor, întâlnește la debarcare un compatriot, un pribegit, perdant al visului și experienței americane, care cu sarcasm îi proiectează filmul viitoarelor lui eșecuri. Un lanț dureros al visurilor rănite, al ocaziilor ratate, al nedreptăților și umilințelor de neocolit vor fi furibund descrise, jucate, insinuos induse, desenate, la figurat și la propriu, de compatriotul, întâmplător întâlnit, care-și câștigă traiul zilnic ca pictor de stradă. Flexibil în povestire și necruțător în mesaj, el se identifică cu toate personajele care vor fărâmița fără milă „visul american” al naivului imberb emigrant. Un spectacol de „teatru în teatru” în care Pictorul ambulant, în complicitate cu publicul, va preda unui expatriat – Karl Rossmann – dureroasa lecție a umilinței. – Geirun Țino

Franz Kafka (1883 – 1924) este considerat unul dintre cei mai revoluționari autori ai secolului XX, iar Amerika” una dintre cele mai importante lucrări ale sale, alături de „Procesul”, „Metamarfoza” și „Castelul”. Începând cu 1912, Kafka a început să scrie un roman cu titlul „Dispărutul”, rămas neterminat. Fragmentele existente au fost publicate postum, în 1927, fiind reunite sub titlul „Amerika”.

Amerika după Franz Kafka

traducerea și dramatizarea Geirun Țino

Distribuţia:

Pictorul ambulant: Dragoș Spahiu

Karl Rossmann: Mihai Mitrea

Regia, scenografia și ilustrația muzicală: Geirun Țino

Primele reprezentații: 6 și 7 martie 2018

Foto: Amerika – facebook

02
/10
/23

Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A din Londra, în perioada 29 septembrie - 14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în cadrul Art Safari Stars Edition.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.