Amour este cel mai bun film al anului, potrivit Los Angeles Film Critics Association
https://www.ziarulmetropolis.ro/amour-este-cel-mai-bun-film-al-anului-potrivit-los-angeles-film-critics-association/

Lungmetrajul francez „Amour”, regizat de Michael Haneke, a fost desemnat duminică cel mai bun film al anului 2012 de reprezentanţii Los Angeles Film Critics Association.   Joaquin Phoenix a fost desemnat cel mai bun actor, pentru rolul său din drama „The Master”. Pe o listă a câştigătorilor, care a contrazis în mare parte opiniile criticilor […]

Un articol de Andrada Văsii|11 decembrie 2012

Lungmetrajul francez „Amour”, regizat de Michael Haneke, a fost desemnat duminică cel mai bun film al anului 2012 de reprezentanţii Los Angeles Film Critics Association.

 

Joaquin Phoenix a fost desemnat cel mai bun actor, pentru rolul său din drama „The Master”.

Pe o listă a câştigătorilor, care a contrazis în mare parte opiniile criticilor din New York, care au acordat premiile lor anuale săptămâna trecută, reprezentanţii Los Angeles Critics Association au decis că Paul Thomas Anderson este cel mai bun regizor al anului, pentru acelaşi film, „The Master”, iar Amy Adams, care joacă în acelaşi lungmetraj, a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol secundar.

„Zero Dark Thirty”, thrillerul despre capturarea şi uciderea lui Osama Bin Laden, a fost premiat la categoria „cel mai bun montaj”.

Săptămâna trecută, „Zero Dark Thirty” fusese recompensat cu două premii majore – cele decernate de asociaţiile National Board of Review şi New York Film Critics Circle.

Cei 60 de membri ai Los Angeles Film Critics Association au arătat încă o dată că au gusturi extrem de variate, iar preferinţele lor au contrazis curentul principal de opinie din industria americană.

Emmanuelle Riva, în vârstă de 85 de ani, care joacă rolul unei foste profesoare de pian ce a suferit un accident vascular cerebral, în filmul „Amour”, premiat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes din acest an, a fost desemnată cea mai bună actriţă a anului, la egalitate cu americanca Jennifer Lawrence, care interpretează o văduvă tânără în comedia cu accente dramatice „Silver Linings Playbook”.

Consideraţi drept mari favoriţi la Oscarurile din 2013, actorii Daniel Day-Lewis („Lincoln”) şi Jessica Chastain („Zero Dark Thirty”) au fost ignoraţi în acest an de criticii din Los Angeles, alături de mult aşteptatul musical „Les Misérables” şi fantezia epică „The Hobbit”.

Debutantul Dwight Henry a fost desemnat cel mai bun actor în rol secundar, pentru interpretarea sa din filmul independent „Beasts of the Southern Wild”.

Criticii de film din Los Angeles au decis să acorde premiul pentru cel mai bun scenariu peliculei „Argo”, regizată de Ben Affleck, despre drama unor ostatici din Iran.

În 2011, cel mai bun film al anului, potrivit Los Angeles Film Critics Association, a fost lungmetrajul „The Descendants”, regizat de Alexander Payne.

În această săptămână vor fi anunţate nominalizările pentru Globurile de Aur şi pentru premiile decernate de Sindicatul actorilor americani (Screen Actors Guild/ SAG), trofee care reprezintă de multe ori un bun indicator pentru identificarea peliculelor favorite la premiile Oscar, ce vor fi decernate în februarie.

Nominalizările pentru Critics Choice Awards vor fi anunţate marţi, SAG îşi va anunţat nominalizările în cursul zilei de miercuri, iar joi vor fi anunţate nominalizările la Globurile de Aur.

Nominalizările la premiile Oscar vor fi anunţate pe 10 ianuarie.

Gala de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie, la Dolby Theater (fostul Kodak Theater) din Hollywood.

 

 

Sursa: Mediafax

29
/05
/17

Radio România organizează o conferinţă de presă la Marshall Garden Hotel, în data de 29 mai, ora 12, cu ocazia deschiderii celei de a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovației în creația radiofonică. Grand Prix Nova este singurul festival de producţii sonore care îşi propune ca temă inovaţia. Ediţia din acest an continuă o tradiţie onorantă, aceea de a se afla sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României.

29
/05
/17

Eşti un pic circumspect, te uiţi la prăjiturica maro modestă şi tăcută, mustăceşti, respiri adânc, înfigi linguriţa în ea şi un val tumultuos de ciocolată năvăleşte în farfurie. Aşa a început festCO 2017. Întâi părea destul de tăcut şi închis în carapacea lui şi apoi a izbucnit că o lavă de ciocolată care îţi inundă simţurile.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.

29
/05
/17

Ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, redată în 25 de fotografii care surprind atmosfera din ultimele zile, de la Romexpo: iubitori de carte de toate vârstele, titluri noi, focus pe Suedia, oameni de litere, lansări și alte întâmplări. Foto: Laura Dobre

28
/05
/17

FEST-FDR2017 s-a încheiat. Timp de douăsprezece zile, între 14 și 25 mai, Teatrul Național din Timișoara a fost liantul care a adus împreună artiști și spectatori, povești și întâmplări, zile și nopți de teatru, de dans, de muzică.

27
/05
/17

În ultima sa corespondență de la Cannes, Mihai Cristea a scris despre cel mai nou film al regizoarei Claire Denis, ”Un beau soleil intérieur”, cu Juliette Binoche în rolul principal, și despre documentarul ”Napalm”, de Claude Lanzmann, care a filmat în Coreea de Nord. Și a surprins-o printr-o fotografie pe Elle Fanning.

27
/05
/17

Wolfgang Muthspiel, Håkon Kornstad (foto), Nguyên Lê, Vasil Hadžimanov Band și Bobo Stenson se alătură lineup-ului final Gărâna Jazz Festival 21. Sunt așteptate 12 trupe internaționale în cele patru zile de jazz, din iulie, la poalele Munților Semenic.

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.