Ana Blandiana – lansare de carte şi sesiune de autografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-blandiana-lansare-de-carte-si-sesiune-de-autografe/

Editura Humanitas vă invită la o întâlnire cu Ana Blandiana şi cu volumul de memorialistică „Fals tratat de manipulare“.

Un articol de Andrada Văsii|11 decembrie 2013

Editura Humanitas vă invită la o întâlnire cu Ana Blandiana şi cu volumul de memorialistică „Fals tratat de manipulare“.

Lansarea de carte, lectura publică și sesiunea de autografe vor avea loc în librăria Humanitas de la Cişmigiu, miercuri, 11 decembrie, de la ora 19.00. Invitatele Anei Blandiana sunt Tania Radu şi Lidia Bodea.

„…O carte despre mine şi timpul pe care l-am străbătut: un timp în ebuliţie, bulversat de vântul bătând mereu din altă direcţie a istoriei, spulberând sensurile, dar nu şi încăpăţânarea mea de a le înţelege. Nu am scris această carte pentru a transmite un adevăr pe care eu îl deţin, ci pentru a găsi un adevăr de care eu am nevoie. Sensul ei nu este să acopere, ci să descopere ceva“, mărturiseşte Ana Blandiana.

Ana Blandiana

Afişul evenimentului de lansare: Ana Blandiana – Fals tratat de manipulare

Tania Radu nota în articolul „Judecata ultimă a poeziei“ din revista 22 în luna decembrie 2013: „În «Fals tratat de manipulare», valoarea de document – indiscutabilă, ba chiar fas­tuoasă, câtă vreme se referă nemijlocit la trecutut recent, comunist și postcomunist – este împinsă voit în planul doi.“

„Pers­pec­tiva apare răsturnată: cele deja trăite nu sunt contemplate de sus, ci privite în sus, ca un alt urcuș, la fel de greu cu cel deja făcut și cu final aproape la fel de im­pre­vizibil. Nevoia de înțelesuri ferme, des­po­vărate de echivocul conjuncturilor și al condiționărilor emoționale, se suprapune astfel în mod tragic peste reflexul moral și forțează concluzia. Iar din această chimie a conștiinței se degajă parcă un nou im­pas, lăsat spre rezolvare… poeziei, ca mai aptă fiind să discearnă în materia fragilă a adevărului“, completează Tania Radu.

Foto credit: Humanitas, Ana Blandiana

Citiţi şi:
07
/05
/13

CRONICĂ DE CARTE Apărut la Editura All, în colecţia Strada Ficţiunii, romanul „Factorul groazei“, de Robert Harris, are la bază o întâmplare reală – prăbuşirea Bursei din New York în 6 mai 2010, în contextul crizei datoriilor suverane din Grecia

26
/04
/13

Miercuri, 24 aprilie, a avut loc o nouă seară japoneză la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Evenimentul a fost dedicat scriitorului Yasushi Inoue şi lansării nuvelei „Puşca de vânătoare“ în colecţia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction.

26
/04
/13

Gala Bun de Tipar şi-a desemnat câştigătorii în cadrul celei de-a doua ediţii, joi, 25 aprilie, în Aula Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Filip Florian, Ion Ianoşi şi Lucian Boia s-au numărat printre cei premiaţi

24
/04
/13

CRONICĂ DE CARTE „Puşca de vânătoare“, de Yasushi Inoue, este o nuvelă diafană, de o sensibilitate translucidă, prin care discernem cele mai diverse nuanţe ale iubirii. Stilul suav, îngreunat cu o tristeţe aproape ireală, aminteşte de profunzimea psihologică a nuvelelor lui Stefan Zweig.