Ana Ularu şi Lucian Iftime, în spectacolul (+16) “O intervenţie”, la Teatrul Act
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-ularu-si-lucian-iftime-in-spectacolul-16-o-interventie-la-teatrul-act/

Radu Iacoban, unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi şi regizori tineri, revine în decembrie cu o un nou spectacol: “O intervenţie”, de Mike Bartlett, cu Ana Ularu şi Lucian Iftime în distribuţie. Spectacolul (nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 16 ani) va putea fi văzut sâmbătă, 10 decembrie şi duminică, 11 decembrie, de la ora 19:30, la Teatrul Act.

Un articol de |2 decembrie 2016

Traducerea textului îi aparţine lui Ionuţ Grama. Scenografia este semnată de Iulia Popescu, light designul, de Bogdan Gheorghiu. Durata reprezentației: 100 de minute (fără pauză).

Ce-i aia o prietenie? E treaba aia cand doi oameni se întâlnesc de mai multe ori şi vorbesc între ei? E genul ăla de intimitate împărţită în doi? Ar trebui să mă simt altfel dacă am prieteni? Mai reponsabil, mai fericit, mai împlinit? Câţi prieteni am cu adevărat? Mai ştiu eu ce-i aia o prietenie? Amic sau camarad, sau coleg, sau cum? Undeva în adâncul sufletului îmi amintesc că îmi eşti prieten pentru că pot să râd cu tine, pentru că pot să te cert, să te înjur şi, cel mai important, îmi eşti prieten pentru că ştiu că vei fi disponibil la orice oră din zi şi din noapte, atunci când voi avea nevoie de tine – Radu Iacoban

Asta se întâmplă în spectacolul „O intervenţi”: se oprezează pe viu şi fără anestezie o relaţie umană, cu toate implicaţiile ei.

Radu Iacoban – actor, regizor, scenarist

Radu Iacoban este un autor ale cărui spectacole se joacă în spaţii cunoscute din mediul teatral bucureştean – Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie.

Piesele sale au fost invitate în Festivalul Naţional de Teatru, Festivalul Dramaturgiei Româneşti, Festivalul de Teatru Nou sau Festivalul Pledez pentru Tineri.

Foto – Afiş O intervenţie: Adi Bulboacă

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.