Ane Brun: „Conduc propria casă de discuri, deci eu fac jocurile”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ane-brun-conduc-propria-casa-de-discuri-deci-eu-fac-jocurile/

Ane Brun, unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni scandinavi, are o poveste de viaţă atipică şi nişte apariţii pe scenă nonconformiste, teatrale. Îşi compune propria muzică, dar o şi produce – un avantaj pentru care se simte recunoscătoare. O puteţi asculta în premieră la Bucureşti, pe 10 mai, la Sala Radio.

Un articol de Adina Scorţescu|1 mai 2015

INTERVIU Ane Brun s-a născut în 1976, în Norvegia, dar – din 2001 – locuiește în Suedia, la Stockholm. A înregistrat opt albume și deține trei trofee Spellemannprisen (echivalentul norvegian al premiilor Grammy), deși s-a apucat de muzică relativ târziu, la 21 de ani. Când nu cântă sau compune, se ocupă de propria casă de discuri, Baloon Ranger.

Ați început să cântați la chitară de-abia la 21 de ani – un lucru destul de neobișnuit, pentru un muzician profesionist. Care credeți că au fost avantajele acestei „întârzieri”?

Cred că au fost mai multe. Înainte să încep să cânt, am avut mai multe slujbe și am studiat mai multe materii la universitate. Deci m-am căutat pe mine, înainte de a deveni un muzician profesionist, la 27 de ani. Cred că e bine să nu fii foarte tânăr atunci când intri în vizorul publicului. E bine să te poți defini tu ca persoană, înainte să încerce s-o facă alții pentru tine.

Sunteți frecvent etichetată „muzician scandinav”. În ce constă particularitatea scandinavă a muzicii pe care o compuneți?

Cred că este îmbinarea dintre melancolia scandinavă și influențele engleze/americane.

Dacă ar fi să descrieți muzica pe care o cântați cuiva care n-a auzit-o până acum, ce cuvinte ați folosi – ce culori, ce mirosuri?

Muzică pop alternativă, emoțională; toate culorile; miroase a condimente și a vanilie.

Care sunt satisfacțiile și dificultățile în a conduce propria casă de discuri?

Odată ce conduc propria casă de discuri, eu fac jocurile, deci pot să acționez oricând mă simt într-o dispoziție creativă sau vreau să scot ceva. E o ierarhie scurtă – doar eu și managerul. Nu trebuie să întrebăm pe altcineva, nu trebuie să ne adaptăm la programul altcuiva. Nu trebuie să așteptăm oportunități ca să fim creativi; pot să las lucrurile să curgă, în ritmul meu. Cred că din motivul ăsta sunt mai productivă decât cineva care depinde de o logistică mai complexă, pe care nu o controlează (cum este cea a unei mari case de discuri).

Mă simt recunoscătoare că mi-am făcut un nume, de-a lungul anilor, astfel încât să îmi pot permite să îmi produc muzica. În ziua de azi, e destul de greu, pentru foarte mulți artiști. Nu prea sunt bani la început de carieră, pentru că ce vine din vânzarea CD-urilor și din download-ări e aproape de zero, iar veniturile din difuzare au nevoie de timp ca să crească. Atât de mulți artiști sunt dependenți de casele de discuri și de contracte de publicare pentru a-și scoate muzica pe piață…

Sunteți un artist foarte teatral, cum vă creați aparițiile pe scenă și în videoclipuri?

De obicei invit artiși video să creeze povești. Îi las să facă tot ce le trece prin cap și să-mi sugereze o poveste, apoi – după ce am acceptat-o -, e treaba lor să-și realizeze viziunea.

Care este cea mai emoționantă amintire dintr-un concert?

Seara când am cântat la Red Rocks Theatre, în Statele Unite, cu Peter Gabriel. Noi eram pe scenă, cu toată orchestra, iar deasupra – o furtună cu fulgere. A fost uimitor, aveam piele de găină și îmi amintesc că mi se părea ceva magic.

Spuneți-ne despre cel mai recent album, pe care l-ați terminat la începutul lui aprilie.

E probabil cel mai extrovert și mai dinamic de până acum. Conține zece melodii, fiecare cu propria lume și propria poveste. Are foarte mult ritm, dar și foarte mult din emoțiile și versurile mele, foarte personale.

Care este primul lucru pe care vreți să-l faceți când ajungeți la București?

Să mă plimb și să respir atmosfera acestui oraș, pe care nu l-am vizitat până acum. Și poate să ies la o cafea și să mă uit la lumea care trece pe stradă.

Foto: arhiva Ane Brun

09
/06
/17

„Mă simt jenată când aud laude”, spune actriţa Tora Vasilescu într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, realizat la Cluj-Napoca. Ea va primi Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), la Gala de închidere care va avea loc sâmbătă seară.

08
/06
/17

Între 20-27 mai, Buzăul a devenit scena Festivalului ”Buzău Iubește Teatrul”, un ”nou festival vechi” împrospătat cu un nume și un concept de organizare nou. Spectacole dintre cele mai noi și apreciate din București, dar și două spectacole din Piatra Neamț și Suceava, o secțiune pentru studenți și alta pentru copii, spectacole de stradă și conferințe. L-am prins pe foarte activul director Adrian Găzdaru în mijlocul festivalului și l-am rugat să-și tragă puțin sufletul și să ne povestească despre FBIT.

05
/06
/17

Dramaturgul Saviana Stănescu, născută în România și stabilită în Statele Unite ale Americii, a fost invitată recent să țină, alături de Matei Vișniec, un workshop de scriere dramatică în cadrul programului POINT New Writing, desfășurat la festCO 2017. Despre întâlnirea sa cu tinerii dramaturgi de la noi, dar și despre cum se scrie teatru azi, în rândurile care urmează...

02
/06
/17

"Limitările financiare pot fi luate ca un imbold creativ, dar numai dacă integrezi constrângerile bugetare de la început în procesul creativ", afirmă Antoine Le Bos, consultant de scenariu în cadrul "Less is More", o platformă europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, care va desfăşura la TIFF un workshop.

30
/05
/17

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veți afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.

29
/05
/17

INTERVIU „Secondo Me” a fost prezentat în 2016 la Locarno. În iunie, documentarul, care are în centru doi garderobieri (de la Viena şi Milano) şi o garderobieră (de la Odessa), va putea fi văzut la TIFF. Regizorul Pavel Cuzuioc, născut în Republica Moldova şi stabilit în Austria, vorbeşte despre film şi despre cum a ajuns cineast.

18
/05
/17

Scriitorul din Basarabia se află în plină mică trilogie a marginalilor, din care a publicat primele două volume: „Sectanții” și „Bandiții”. Atenție, urmează un interviu neconvențional! Despre cultură și războaie, despre cărți, tineri și nostalgie. Se pune chiar și întrebarea: „Ești un agent al Kremlinului, Vasile?“

16
/05
/17

Este unul dintre profesorii fondatori ai şcolii de teatru clujene și a instruit cinci generaţii de absolvenţi ai secţiei române de actorie. Miklós Bács vorbește despre povestea sa de viață și teatru și rolul Faust din spectacolul cu același nume în regia lui Silviu Purcărete, jucat la Teatrul Național ''Radu Stanca'' din Sibiu.

11
/05
/17

Profitând de lansarea în limba română a romanului „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” (ed. Humanitas, 2017), de Care Santos și Francesc Miralles, am provocat-o pe celebra scriitoare catalană la un exercițiu de rememorare a traseului său – de la primul concurs literar câștigat, pe când era elevă, la cum arată o zi obișnuită pentru ea acum, ca autoare a unor cărți traduse în peste 20 de limbi.