Angela Gheorghiu revine la Metropolitanul din New York, în „La Bohème”
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-revine-la-metropolitanul-din-new-york-in-la-boheme/

Soprana Angela Gheorghiu se întoarce pe scena Metropolitan Opera din New York, miercuri şi sâmbătă, în spectacolul „La Bohème”, una dintre cele mai renumite producţii puse în scenă de Franco Zeffirelli.

Un articol de Petre Ivan|9 decembrie 2014

Angela Gheorghiu –  „La Bohème” / Din distribuţia spectacolului fac parte artiştii Michael Fabiano (Rodolfo), Susanna Phillips (Musetta), David Bizic (Marcello), Alessio Arduini (Schaunard), Matthew Rose (Colline), John Del Carlo (Benoit/Alcindoro) şi Angela Gheorghiu (Mimi), iar Riccardo Frizza dirijează corul şi orchestra Operei Metropolitan, se arată pe site-ul instituţiei.

Angela Gheorghiu

Angela Gheorghiu

„La Bohème” este o operă în patru acte cu muzica compusă de Giacomo Puccini, pe un libret de Giuseppe Giacosa şi Luigi Illica, după romanul „Scènes de la vie de bohème”, de Henri Murger. Premiera operei a avut loc la Torino, la Teatrul Regio, pe 1 februarie 1896, sub conducerea dirijorului Arturo Toscanini, aflat la începutul carierei sale.

Soprana română Angela Gheorghiu este un star al operei internaţionale. S-a născut la Adjud şi, încă din copilărie, a fost clar că destinul său este muzica. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu.

Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în „La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata „La Traviata”, în 1994, când BBC a difuzat această operă. „S-a născut o stea”, remarca presa, în acea perioadă.

Foto: Angela Gheorghiu – angelagheorghiu.com

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.

29
/07
/20

Filarmonica „George Enescu“ îi dedică memoriei lui Camil Marinescu (1964-2020) înregistrarea concertului de joi, 30 iulie, de la ora 19.00, care va avea în program Simfonia nr. 7 în mi major de Anton Bruckner. Lucrarea este interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Camil Marinescu, dirijor permanent al instituției în perioada 2012-2019.