Angelina Jolie, muza fotografului Brad Pitt
https://www.ziarulmetropolis.ro/angelina-jolie-muza-fotografului-brad-pitt/

Angelina Jolie este subiectul unei serii de fotografii alb-negru, care o prezintă pe actriţă în intimitate, singură şi alături de unii dintre copiii ei, pictorialul fiind realizat de soţul vedetei, actorul Brad Pitt.

Un articol de Petre Ivan|9 martie 2015

Angelina Jolie, muza fotografului Brad Pitt / Pictorialul a apărut online, pe site-ul Apar TV, iar ideea de a surprinde imaginea lui Jolie într-o serie de fotografii alb-negru s-a născut în urma unei discuţii dintre Dennis Freedman, director de creaţie la revista W, şi fotograful Bruce Weber, care i-au sugerat proiectul lui Brad Pitt.

Freedman dorea să arate ceva nou în ceea ce o priveşte pe una dintre cele mai fotografiate femei din lume, iar Weber a subliniat că, după părerea sa, cele mai bune fotografii ale lui Elizabeth Taylor au fost realizate de al treilea soţ al acesteia, Mike Todd.

La rândul său, Pitt a acceptat provocarea şi i-a cerut Angelinei Jolie să-i servească drept model pentru o serie de fotografii intime şi strălucitoare în acelaşi timp.

În fotografii, Angelina Jolie îşi dezvăluie mai multe chipuri, de la melancolică la amuzantă, dar întotdeauna cu o nuanţă „glamour”.

Angelina Jolie, fotografiata de Brad Pitt

Angelina Jolie, fotografiata de Brad Pitt

Pitt a reuşit să surprindă frumuseţea actriţei, de la celebrele sale buze la sâni, privire, atenţia pe care le-o acordă copiilor lor.

Mr. & Mrs. Smith

Angelina Jolie are o relaţie de aproape zece ani cu Brad Pitt, pe care l-a cunoscut pe platoul de filmare al peliculei „Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith”, unde interpretează un cuplu de asasini profesionişti.

Atracţia dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală. Brad Pitt a divorţat de actriţa Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood „Brangelina”, s-au căsătorit în vara anului 2014 şi au şase copii: trei adoptaţi – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

Foto: Angelina Jolie – apar.tv

19
/05
/15

Statui vivante și spectacole stradale din 9 țări vor umple străzile Clujului între 22 și 24 mai, la cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Experimental Man.In.Fest. Printre invitații de top ai festivalului se numără campionii mondiali ai statuilor vivante, olandezii de la Beeldje Living Statues și fostul campion european al performance-urilor de același fel, Damian McKinnon.

07
/05
/15

În perioada 8-17 mai se desfășoară cea de-a cincea ediție a Zilelor Culturii Japoneze, eveniment organizat de Centrul de Studii Româno-Japoneze ”Angela Hondru” (CSRJ-AH), împreună cu Universitatea Româno-Americană din București, Otaku Festival, Cavaler Aikido Club și HaramichiRO.

05
/05
/15

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti sărbătoreşte 79 de ani de la înfiinţare printr-o serie de evenimente, între care se numără expoziţii, colocvii, recitaluri folclorice, târguri de meşteri populari, dar şi un Festival al culturii thailandeze.

24
/04
/15

Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Lumii Spotlight a început, joi seară, în Bucureşti, locuitorii Capitalei fiind invitaţi să admire timp de trei zile diverse lucrări artistice, instalaţii, sisteme de iluminare arhitecturală şi videomapping-uri, prezentate pe Calea Victoriei, între Biblioteca Centrală Universitară şi Piaţa Naţiunilor Unite

22
/04
/15

În perioada 23-25 aprilie, Primăria Municipiului București și ARCUB le vor prezenta locuitorilor capitalei centrul orașului într-o lumină nouă. Prima ediție a Spotlight Festival le oferă bucureștenilor o experiență inedită prin transformarea uneia dintre cele mai circulate zone ale orașului într-un traseu spectaculos, în care lumina și tehnologia joacă rolurile principale.

21
/04
/15

Peste un milion de persoane şi-au făcut rezervări pentru a vedea giulgiul din Torino, una dintre cele mai cunoscute şi mai controversate relicve ale creştinătăţii, care a fost expus, duminică, pentru prima dată după o pauză de cinci ani.