Anim’est 2014, record de filme înscrise – 1.260 de animaţii din peste 60 de ţări
https://www.ziarulmetropolis.ro/animest-2014-record-de-filme-inscrise-1-260-de-animatii-din-peste-60-de-tari/

Anim’est 2014 se anunţă o competiţie interesantă în toate secţiunile, presărată cu highlighturi ce au făcut deja turul unor festivaluri internaţionale importante, şi filme ce îşi vor avea premiera la Anim’est.

Un articol de Petre Ivan|2 septembrie 2014

Vestea despre o nouă ediție a Festivalului de Film de Animație Anim’est s-a răspândit, anul acesta, cu mai mult entuziasm ca oricând, un număr record de 1.260 de filme fiind înscrise în competiţiile internaţionale.

Cele mai frumoase poveşti spuse cu ajutorul celor mai diversificate tehnici şi stiluri de animaţie vin la Bucureşti din peste 60 de țări – din Taiwan până în Columbia, din Norvegia până în Brazilia, harta Anim’est arată cum nu se poate mai bine.

Cinci lungmetraje de animaţie vin să îşi completeze, la Bucureşti, palmaresul deja impresionant de premii şi prezenţe la festivaluri de renume.

Din Brazilia soseşte O Menino e o Mundo / The boy and the World, o desfătare vizuală câştigătoare a Premiului Cristal la Annecy (cea mai importantă distincţie europeană pentru un film animat), anul acesta, şi propunerea Braziliei la Oscar. În regia lui Alê Abreu, filmul prezintă capcanele lumii moderne prin prisma călătoriei pline de aventuri ale unui băieţel în căutarea tatălui său. Spectaculozitatea vizuală e dată de îmbinarea unei palete largi de tehnici şi stiluri (desen pe hârtie, 2D, live action), menite să ilustreze diverse stadii ale degradării umane.

L'Arte della Felicita- Italia

L’Arte della Felicita- Italia

Despre producţia italiană L’Arte della Felicità / The Art of Happiness, debutul în lungmetraj al lui Allesandri Rak, se spune că le poate îmblânzi perspectiva de viaţă pesimiştilor. O poveste captivantă despre conexiunea metafizică dintre doi fraţi, animaţia 2D/3D îşi plasează acţiunea într-un Napoli dezolant, cadru ideal de explorare creativă a subconştientului ce aminteşte, pe alocuri, de bijuteria Waking Life, a lui Richard Linklater. Filmul a fost recompensat la Festivalul de Film de la Veneţia şi la Raindance, şi a fost nominalizat la Annecy pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie.

Un alt lungmetraj de debut soseşte la Anim’est anul acesta: Rocks in my pocket, în regia lui Signe Baumane, o provocare vizuală şi nu numai. Co-producţia SUA-Letonia se bazează pe povestea personală a regizoarei şi prezintă lupta a cinci femei din familia acesteia împotriva depresiei, abundând de metafore vizuale, imagini suprarealiste şi simţ al umorului neconvenţional. Filmul a fost premiat la Festivalul ANMATOR din Poznan, Polonia, şi a fost selectat în competiţiile Fantoche, Seattle International Film Festival şi London International Animation Festival.

O variantă modernă şi „fructată” a clasicei Romeo şi Julieta vine din Estonia: Lisa Limone ja Maroc Orange; Tormakas armulugu / Lisa Limone and Maroc Orange; a Rapid Love Story, produsă de celebrului studio specializat în animaţia cu păpuşi Nukufilm. Selectată la Annecy, Anima Mundi şi Tallinn Black Nights Film Festival, musicalul animat 3D în regia lui Mait Laas tratează într-o manieră critică problema imigranţilor ilegali care încearcă să ajungă din Africa în Europa, prin intermediul poveştii de iubire imposibile dintre băiatul-portocală Maroc, un erou neînfricat care se luptă cu prejudecăţile şi sărăcia, şi fata-lămâie Lisa, care colecţionează scoici cântătoare.

Rocks in my pockets

Rocks in my pockets

Competiţia de lungmetraj e completată de Manieggs – Revenge of the Hard Egg, o producţie animată ungurească după mulţi ani de zile, şi un proiect independent în regia lui Zoltán Miklósy. Animaţia 3D soseşte la Bucureşti după prezenţa la Annecy, şi aduce în faţa publicului povestea răzbunării a doi deţinuţi după două săptămâni de închisoare pentru o faptă pe care nu au comis-o – un melanj provocator de cinism, sarcasm, umor îndrăzneţ, şi nici un pic de sfială de a ilustra stereotipurile şi nedreptăţile vremurilor pe care le trăim.

În competiţia internaţională de scurtmetraj, 56 de titluri se vor întrece pentru Marele Trofeu Anim’est. Un must-see al acestei secțiuni este cu siguranță Man on the chair (r. Dahee Jeong), câștigătoarea premiului Cristal la Annecy anul acesta. Alte titluri ce nu ar trebui ratate sunt Hipopotamy  / Hippos(r. Piotr Dumala), cu coloana sonoră semnată Alexandru Bălănescu şi premiat la Animafest Cyprus şi Animafest Zagreb, La Testa tra le Nuvole / Absent Minded (r. Roberto Catani), o producţie italiană premiată la Annecy cu Distincţia Juriului, şi The Obvious Child, o animaţie 2D în regia lui Stephen Irwin, ce a făcut deja ocolul lumii cu oprire la Sundance, Anima Mundi, Suttgart IAF, Annecy sau Animafest Zagreb.

Cea de-a noua ediţie Anim’est va avea loc în perioada 3-12 octombrie, la cinematografele Studio şi Elvira Popescu şi în Atelierul de Producţie.

Foto cu Anim’est 2014 – animest.ro

 

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.