Anim’estul celor mici sau atracțiile de la Minimest
https://www.ziarulmetropolis.ro/animestul-celor-mici-sau-atractiile-de-la-minimest/

În fiecare an, Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est dedică o secţiune specială din programul său celui mai entuziast şi fidel public de animaţie.

Un articol de Liliana Matei|25 septembrie 2018

Minimest îi așteaptă și de data aceasta pe cei mici în cinema, în cele două weekenduri ale festivalului, între 28 – 30 septembrie și 5 – 7 octombrie, când vor fi proiectate cele mai frumoase filme de animație recente dedicate lor. În plus, copiii vor avea ocazia să devină ei înșiși mici animatori în cadrul unor ateliere creative, sub îndrumarea unor specialiști ai industriei.

Pe 28 septembrie, la start de festival, Cinema Elvire Popesco le dă întâlnire celor mici cu celebrul Profesor Balthazar, personajul central al unuia dintre cele mai populare seriale animate produse în Croaţia, lansate în urmă cu 50 de ani. Serialul, care a devenit un adevărat fenomen cultural, prezintă metodele inventive prin care savantul Balthazar are grijă de orașul care îi poartă numele. Un apărător al binelui, un ecologist și un promotor al toleranței, al păcii și al iubirii, Profesorul Bathazar reușește să construiască în permanență o lume mai bună pentru el și pentru ceilalți, bazându-se pe două atuuri: cunoașterea și imaginația. Cele două calupuri de episoade, fiecare cu o durată de 60 de minute, vor fi proiectate de la 12.00 și de la 14.00.

Weekendul continuă cu scurtmetrajele din competiția Minimest – 3 calupuri de animații care vor fi proiectate pe rând la Cinema Elvire Popesco sâmbătă, de la 10.00, și duminică, de la 10.00 și 12.00.

Cele 21 de scurtmetraje selectate dintr-un total de peste 1200 înscrise se adresează copiilor cu vârste între 3 și 12 ani, abordând o serie de teme precum prietenia, grija față de natură, toleranța, curiozitatea și curajul. Un juriu format tot din copii va alege câștigătorul acestei secțiuni în care se regăsesc adaptări ale unor povești clasice, precum La Tortue d’or, o producție a celebrului studio de animație francez Les Films du Nord, ale unor cărți celebre, precum The Highway Rat, cea mai recentă animație realizată după cărțile scrise de Julia Donaldson şi ilustrate de Axel Scheffler, faimoși pentru simpaticul Gruffalo, precum și lansările recente ale unor autori cunoscuți, precum A Little Light, în regia lui Vladislav Bayramgulov, care din 2011 este regizorul celebrului serial animat Mașa și Ursul.

Primele zile de Anim’est bifează și proiecția celui mai recent lungmetraj al fraților Christoph si Wolfgang Lauenstein, care dețin în palmares Premiul Oscar pentru Cel mai bun scurtmetraj de animație (Balance, 1989). Marnie’s World (foto sus), o adaptare delicioasă după celebrul basm al Fraților Grimm „Muzicanții din Bremen”, îi poartă pe cei mici pe urmele aventurilor a patru prieteni improbabili și haioși, care învață împreună ce înseamnă curajul, devotamentul și visarea. Lungmetrajul va fi proiectat la Cinema Elvire Popesco sâmbătă, 29 septembrie, de la 12.00 şi duminică, 30 septembrie, în cadrul unei proiecții caritabile ce va avea loc de la 18.00.

În al doilea weekend de festival, Anim’est revizitează noi personaje de animație celebre în lumea întreagă – de data aceasta e vorba despre hiper-îndrăgiții ștrumfi (les schtroumpfs, aşa cum li se zice în franceză), aduși la viață în urmă cu exact 60 de ani de ilustratorul belgian Pierre Culliford, mai cunoscut sub pseudonimul Peyo. Micile creaturi albastre strecurate în seria sa Johan şi Peewit aveau să cucerească globul în anii ’80, datorită serialului de televiziune animat produs de studiourile Hanna-Barbera. Cu sprijinul Delegaţiei Valonia-Bruxelles, Anim’est îi sărbătoreşte pe ştrumfi cu o selecţie de şase scurtmetraje proiectate sâmbătă, 6 octombrie, de la 10.00, la Cinema Elvire Popesco. Şi, dacă filmele nu sunt de ajuns, fanii de toate vârstele se vor putea bucura și de o expoziţie interactivă, avându-i în centru pe aceiași ștrumfi faimoși.

Și alte lungmetraje de animație, proiectate în afara secțiunii Minimest, îi așteaptă în cinema pe copiii cu vârsta de peste 6 ani: superbele The Secret of Kells (2009) și Song of the Sea (2014), produse de unul dintre cele mai îndrăgite studiouri de animație din lume, Cartoon Saloon, ambele nominalizate la Oscar, sau Tito and the Birds – lungmetrajul selectat în competiția internațională la Anim’est, care a avut premiera la Annecy, vara aceasta.

Toate proiecțiile din cadrul Minimest vor fi proiectate în reluare, în cele două weekenduri ale festivalului, la Cinema Elvire Popesco și la Cinemateca Eforie.

În buna tradiție a festivalului, celor mai curioși dintre prichindei li se va da încă o dată ocazia să participe la o serie de ateliere de animație, în care poveștile pe care și le imaginează vor prinde formă chiar în mâinile lor. De luni până vineri, 1 – 5 octombrie, între orele 15.00 – 18.00, la Centrul CINETic, copiii cu vârste între 8 – 12 ani sunt invitați să participe la atelierul de animație stop motion cu Ion Aramă, regizor, ilustrator și animator. Copiii vor lucra cu hârtie decupată și plastilină pentru a-și crea propriile personaje și narațiuni. Pentru înscriere este nevoie de un e-mail catre ion@estenest.ro. Deadline înscrieri: 30 septembrie. În plus, cei mici vor avea parte și de o serie de demonstrații live de animație cu Ion Aramă și Radu C. Pop, artist vizual și animator, în fiecare weekend al festivalului, înainte de proiecțiile Minimest de la Cinema Elvire Popesco.

Centrul CINETic este și gazda unui atelier de animație stop-motion pentru adolescenții cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, al cărui coordonator este Radu C. Pop. Atelierul se va desfășura trei zile la rând, în perioada 1 – 3 octombrie, între orele 15.00 – 18.00. Pentru înscriere, cei interesați sunt rugați să trimită câteva rânduri în care să își motiveze dorința de participare la atelier la adresa de e-mail ion@estenest.ro. Deadline înscrieri: 30 septembrie.

Cea de-a treisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est va avea loc în perioada 28 septembrie – 7 octombrie 2018 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic, Point și Expirat.

Biletele pentru proiecţiile din secţiunea Minimest, în valoare de 5 lei, vor putea fi achiziţionate online, pe www.eventbook.ro, şi vor fi disponibile și în cinema în timpul festivalului. Pentru grupurile organizate prin şcoli se asigură gratuitate atât pentru copii, cât şi pentru cadrele didactice însoţitoare, la orice proiecţie Minimest, cu rezervare prealabilă la adresa de email ana.munteanu@animest.ro.

Pentru grupurile de minimum 5 copii însoţite de un adult, la proiecţiile Minimest de sâmbătă şi duminică accesul va fi gratuit pentru copii. Grupurile de minimum 10 copii însoţite de un adult, la proiecţiile Minimest de sâmbătă şi duminică, vor fi considerate grupuri organizate dacă rezervarea este făcută în prealabil la adresa menționată mai sus. În acest caz, accesul este gratuit şi pentru adultul însoţitor. Accesul la proiecțiile de luni-vineri, de până în ora 16.30, va fi gratuit (pe baza legitimației) pentru copii, elevi, studenți și pensionari pe baza talonului sau a carnetului de elev/student vizat la zi.

Informații complete despre filmele proiectate în cadrul Minimest și activitățile dedicate copiilor se regăsesc pe site-ul festivalului, la secțiunea Minimest.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, partener EMILE Awards – Premiile Europene ale Industriei Filmului de Animație, este organizat de Asociaţia Este’n’est și finanțat de Centrul Naţional la Cinematografiei, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Uniunea Cineaştilor din România și Institutul Cultural Român.

09
/06
/21

România este reprezentată în acest an la Festivalul de la Cannes de două lungmetraje şi două scurtmetraje, la care se adaugă prezenţa lui Cristian Mungiu în fruntea juriului secţiunii "Săptămâna Criticii". Un moment important pentru cinematografia română.

08
/06
/21

După mii de kilometri parcurși, sute de ore de filmare și 10 ani de pre-producție, cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră, va fi lansat pe marile ecrane, în premieră absolută, în Piața Unirii open-air, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF, 23 iulie - 1 august), în prezența echipei.

08
/06
/21

În paralel cu cea de-a 14-a ediție a festivalului One World Romania, se va desfășura și o nouă ediție Kinedok, programul ce promovează filmul documentar în spatii neconventionale din șapte țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Norvegia, Bulgaria și România.

07
/06
/21

Apariția misterioasă a unui monolit tulbură liniștea unei comunități dacice în campania de imagine a celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021). Spotul semnat de artiștii româno-britanici Anton și Damian Groves, după un concept creat de echipa TIFF, surprinde un fenomen bizar petrecut în urmă cu mai bine de 2000 de ani în locul unde se află astăzi orașul Cluj-Napoca.

04
/06
/21

La Civil de Teodora Ana Mihai a fost ales în selecția oficială a Festivalului de la Cannes, 2021, în secțiunea ‘Un Certain Regard’. Director de imagine este românul Marius Panduru (autor al imaginii filmelor “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, “Polițist adjectiv”, “Closer to the Moon”, “Aferim!” sau “Eu când vreau să fluier, fluier”).

04
/06
/21

Levente Molnár este nominalizat pentru premiul cel mai bun actor la Premiile Naționale de Film – Ungaria 2021 ( Magyar Mozgókép Díj ), pentru rolul Bálint Grassai, jucat în filmul Hasadék / Ravine, debutul regizoral în lungmetraj al regizorului maghiar Balázs Krasznahorkai. Decernarea premiilor și proiectiile de gala, vor avea loc în cadrul Magyar Mozgókep Fesztivál 2021 - Balatonfüred – Veszprém www.mozgokepfestival.hu

03
/06
/21

Bucuria revenirii la cinema s-a simțit din plin de 1 iunie, când un număr impresionant de părinți și copii au ales să își petreacă ziua liberă în fața marilor ecrane de la Cineplexx, unde au fost ocupate aproape toate scaunele disponibile la majoritatea filmelor din program, în condițiile restricțiilor în vigoare.

03
/06
/21

În 2021, One World România revine cu peste 60 de filme de lungmetraj și scurtmetraj din întreaga lume, majoritatea în premieră națională. Festivalul se va desfășura fizic, la București, între 11 și 20 iunie, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și alte locații indoor și outdoor din Capitală și online în toată țara, între 21 și 27 iunie. Tema principală din acest an surprinde instanțe diferite ale feminității și feminismului din întreaga lume, din diverse culturi, straturi sociale și epoci diferite.

03
/06
/21

Proiectul „Verde-n față”, implementat de asociațiile Bloc Zero și Mai Mult Verde și susținut de HeidelbergCement România, continuă în luna iunie cu o caravană de film și acțiuni de protejare a mediului. Proiecțiile de film vor avea loc în aer liber și vor fi dublate de evenimente de ecologizare și de amenajare a unor spații de colectare separată.

02
/06
/21

PREVIEW S-au redeschis cinematografele, s-au reluat premierele de filme româneşti şi străine şi reîncep festivalurile. Luna iunie e bogată în evenimente cinematografice, aproape ca în vremurile bune, de dinainte de pandemie, aşa că Ziarul Metropolis face câteva recomandări, pentru a vă ghida mai uşor.

02
/06
/21

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, deschide sesiunea de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a șaptea ediții, care va avea loc între 1-5 septembrie, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt 25 iunie (normal) și 16 iulie (târziu).

02
/06
/21

Cea de-a XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival, care va avea loc între 3 - 12 septembrie 2021, pe lângă continuarea tradiției de a arăta publicului cinefil, în premieră în România, unele dintre cele mai așteptate filme recente din întreaga lume, aduce și o serie de evenimente speciale pentru iubitorii de film. Una dintre aceste secțiuni în premieră este cea istorică, dedicată celebrării a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, și este organizată cu sprijinul Casei Regale Române. Documentarul istoric "Războiul Regelui" deschide programul aniversar.

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.