Apa neagra, de Nicolae Stan, la Librăria Bastilia
https://www.ziarulmetropolis.ro/apa-neagra-de-nicolae-stan-la-libraria-bastilia/

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

Un articol de Petre Ivan|27 martie 2014

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagra de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

Ce se ascunde în spatele unei fotografii de nuntă din perioada interbelică şi cum pot nuntaşii hieratici, surprinşi spre aducere-aminte pe cartonul sepia, să depună mărturie despre icsul apărut misterios pe chipurile lor?

Nicolae Stan scrie un roman de suspans şi în acelaşi timp reconstituie o epocă aflată, încă, sub semnul întrebărilor fără răspuns.

Din gesturi şi fapte cotidiene, rapoarte informative ale Serviciilor de Securitate, dosare de urmărire, documente şi studii socio-antropologice, portrete de victime şi călăi, se profilează doar o parte de lume – în aparenţă – pe fundalul căreia curge implacabil o apă neagră, al cărei vuiet tulbură sunetul grav al unei istorii greu încercate.

Apa neagra

Nicolae Stan, autorul romanului Apa neagra, s-a născut pe 2 ianuarie 1953

A absolvit Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti. A fost membru al Cenaclului de Luni şi al Cenaclului „Junimea”.

A debutat în 1984 cu volumul de proze Boare de Waterloo, la Editura Cartea Românească. Au urmat romanele Aşezarea (Editura Cartea Românească, 1989), Apa neagră (Editura Nemira, 1999, Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Evelyn. Roman mozaicat (e-book, Editura Coresi, 2011), Ceaţă pe Tamisa (Editura Cartea Românească, 2013) şi eseurile filozofice Nietzsche, ermitul vesel (Editura Economică, 2011) şi Incursiune în sfera publică românească. Modele europene (Editura Eikon, 2011).

Nicolae Stan a editat în 1990 revista culturală Provincia, iar între 1991 şi 1995 a iniţiat şi a organizat Colocviile Naţionale de Literatură, desfăşurate la Slobozia.

Foto cu Apa neagra si Nicolae Stan – wikipedia

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

05
/08
/18

Cu acțiunea plasată în Roma, în anii de după al Doilea Război Mondial, Roma cartierelor mărginașe aflate în sărăcie și lipsuri, „Băieții străzii” (editura Litera), de Pier Paolo Pasolini, spune povestea unui grup de copii, deveniți adolescenți, de la periferia societății.

01
/08
/18

Cartea „Homo Deus – scurtă istorie a viitorului”, de Yuval Noah Harari, traducere din limba engleză și note de Lucia Popovici, a fost publicată la editura Polirom în anul 2018. Am selectat pentru dumneavoastră zece fragmente care caută să ne rezume viitorul, fragmente din care afli lucruri cu adevărat uimitoare.

24
/07
/18

Mâine (miercuri), 25 iulie 2018, de la ora 17.30, la Galeria Galateca (București), Cornel Brad lansează cartea de portrete fotografice “Oameni.Putere.România.”. Prezentarea cărții va fi făcută de către domnul Andrei Ţărnea, comisarul Sezonului România-Franţa.

19
/07
/18

Institutul Național al Patrimoniului împreună cu agenția de comunicare creativă Zaga Brand au lansat campania #CronicariDigitali, prin care își propun să apropie pentru prima dată valorile și tradițiile României de generația millennials. Astfel, tinerii sunt stimulați să cunoască, să înțeleagă, să aprecieze și să promoveze patrimoniul cultural național și UNESCO din România.

18
/07
/18

Romanul „Viață de vânzare” de Yukio Mishima (traducere din japoneză și note de Andreea Sion) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction în anul 2018. Cartea este una cult, a apărut în 1968 și face figură aparte în opera lui Mishima (care a ajuns de trei ori aproape de Premiul Nobel). Mishima, provenit dintr-o familie de samurai, și-a făcut seppuku la 45 de ani, în 1970.