Apel de selecție pentru formarea de tineri educatori culturali
https://www.ziarulmetropolis.ro/apel-de-selectie-pentru-formarea-de-tineri-educatori-culturali/

Tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani li se pregăteşte o experienţă de neratat! Ediţia anterioară a programului Mişcare şi Culoare a fost premiată cu Locul 1 în cadrul Galei Societăţii Civile.

Un articol de Liliana Matei|3 august 2020

Programul Mișcare și Culoare pentru formarea tinerilor educatori culturali 2020-2021 este un program de formare practică și teoretică în tehnici specifice educației non-formale prin cultură, aferente metodei de lucru a programului educațional Mișcare și Culoare. Programul include cursuri teoretice și practice susținute de artiști, manageri și educatori culturali; documentare și cercetare; schimb cultural la Artisania e.V. – un centru cultural multidisciplinar din Neukölln, Berlin; tabără de creație la sat.

TERMEN LIMITĂ PENTRU ÎNSCRIERI: 7 august 2020, ora 23:59, [email protected].

Perioada de derulare a programului este 12 august 2020 – 15 septembrie 2021.

Programul Mișcare și Culoare, pornește de la proiectul cu același nume, demarat în anul 2017, nominalizat în același an la Premiile AFCN pentru inițiative interdisciplinare și premiat cu Locul 1 în cadrul Galei Societății Civile 2018.

Programul Mișcare și Culoare propune un nou tip de educație culturală care integrează dimensiunea cognitivă cu cea emoțională, kinestezică și de conștientizare a propriului corp ca instrument și ca subiect al exprimării prin artă. Pornește de la ideea că toate artele se întrepătrund, că domeniile științifice și tehnologia se interconectează cu arta, precum e lumea pentru care îi pregătim pe copii să devină adulți fericiți și bine integrați, acest puzzle – lumea contemporană. În consecință, programul sugerează o abordare a educației prin artă într-un mod ce cuprinde mai multe domenii de referință, cu pornire de la specificul și nevoile proprii vârstei, dar satisfăcând înainte de toate nevoia copiilor pentru joc – înțeles ca element cheie în dezvoltarea societății și acumularea de cunoștințe.

Programul Mișcare și Culoare pentru formarea tinerilor educatori culturali se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 25 ani, cu studii medii sau superioare, care nu au un loc de muncă stabil și sunt interesați să își extindă competențele profesionale prin dobândirea unor cunoștințe practice și teoretice pe care să le integreze în activități de educație, voluntariat, relații publice, asistență socială, ș.a., necesare în mediul instituțional sau privat.

Realizator: Asociația Secția de Coregrafie (ASC), www.choreodep.com

Parteneri: Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie, Muzeul Țăranului Român, Muzeul Municipiului București, Școala Ferdinand I, Școala Sf. Silvestru, Liceul Bolintineanu. Co-finanțator: Administrația Fondului Cultural Național.

Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Teatrul Național din Timișoara invită publicul sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 19, la Sala 2, la premiera cu care închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu, spectacol semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.