Emoțiile animalelor, reunite într-un album fotografic
https://www.ziarulmetropolis.ro/emotiile-animalelor-reunite-intr-un-album-fotografic/

Rareş Beşliu anunţă lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoţii”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura şi s-a lăsat inspirat de viaţa ei sălbatică.

Un articol de Liliana Matei|12 decembrie 2023

Majoritatea fotografiilor sunt însoțite de texte bilingve (română și engleză) și sunt povestiri din amintiri sau imaginație, legende, poezii sau cântece, care fac cititorul să simtă că este acolo, în mijlocul naturii. Imaginile și cuvintele reușesc să-l treacă prin toate stările, de la frică la curaj, visare, tristețe, speranță și, cel mai mult, la iubire. Sunt emoții pe care le-au simțit și animalele în fața obiectivului, cât și Rareș, în spatele lui.

„Să credem că animalele nu au emoții e ca și cum am crede că suntem singuri pe Pământ. După atât de mult timp petrecut cu ele, sunt convins că și ele simt la fel ca noi, chiar dacă nu li se înroșeșc obrajii și nu le tremură mâinile, chiar dacă nu au riduri să se încrunte ori glas să spună <<mi-e dor>>. Este un album în care mi-am pus tot sufletul și sper să simtă asta și cititorii lui și să reușesc să-i apropii cu un pas mai mult de natură și să-i fac să o iubească așa cum merită”, spune Rareș Beșliu.

Albumul cuprinde 151 de fotografii ce ilustrează „wildlife-ul” din mai multe colțuri ale lumii – de la păsările din Delta Dunării și ursul din Carpați, până la pufinii din Feroe, chirele din Islanda, flamingii din Cuba, veverițele din Canada și urșii polari de la Polul Nord. Deși speciile fotografiate sunt atât de diverse, imaginile nu au rol documentar, ci au fost realizate într-un mod cât mai artistic și gândite astfel încât să exprime cât mai multe stări.

„Emoții, cartea-fotografie a lui Rareș Beșliu, îți stârnește o avalanșă de trăiri rare, de la prima și până la cea din urmă imagine. Nu știu să mă mai fi bucurat vreodată, într-un asemenea fel, de bogăția vizuală a unei cărți și nici nu-mi amintesc să fi trăit ceva similar. Pagină după pagină, am simțit cum emoțiile devin tot mai ascuțite, iar mintea îmi este cucerită de frumusețea vietăților aproape imposibil de descris în cuvinte”, scrie psihologul Gáspár György în prefața albumului.

Tipărită în România, cu drag de țară, emoții este o carte realizată la cele mai înalte standarde de calitate, după modelul celor mai renumite albume fotografice din lume. Blocul de carte este cusut, coperta este de tip hardcover, cașerată, cu inserturi de hârtie de calc. Albumul este livrat cu supracopertă de tip „slipcase”.

Albumul emoții poate fi comandat atât de pe site-ul autorului, www.raresbesliu.com/emotii, cât și din librăriile Humanitas. Evenimentul de lansare va avea loc pe 13 decembrie, ora 19:30 la librăria Humanitas Lipscani 42 și va fi moderat de Paula Herlo. Mai multe informații, aici.

Rareș Beșliu este fotograful român care documentează artistic natura și viața sălbatică de dincolo de cercul polar arctic, printr-o serie de expediții nordice în Svalbard (unde a ajuns cu spărgătorul de gheață până la 81 de grade latitudine nordică), Groenlanda și Arhipelagul Arctic Canadian. Din experiența lui, Rareș crede că înainte să ai grijă de natură, trebuie să ajungi să o iubești. Iar prin fotografia de wildlife și eforturile sale, speră să apropie oamenii de natură și de animale, să le transmită emoții și să-i facă mai atenți la modul în care acțiunile lor impactează viața. Pentru că doar acum nu e prea târziu.

Pe lângă România, Rareș a fotografiat până acum viața sălbatică în Groenlanda, Svalbard, Islanda, Insulele Feroe, Scoția, Canada, Cuba, Cipru, Cehia, Italia și nu numai. Fotografiile lui Rareș au fost premiate la concursuri precum: Romania NOW, Annual Photography Awards, European Photography Awards, WPE Awards, London Photography Awards. Pentru mai multe informații și fotografii, accesați raresbesliu.com, instagram.com/raresbesliu și lanord.ro.

 

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.