APOSTOLUL BOLOGA. Primele proiecţii cu public, la Bucureşti şi Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/apostolul-bologa-primele-proiectii-cu-public-la-bucuresti-si-londra/

„APOSTOLUL BOLOGA”, filmul realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producţie TVR şi regizat de Dominic Dembinski, a avut luni, 19 noiembrie prima proiecţie publică la care au fost prezenţi jurnalişti si echipa filmului. Adaptare a romanului „Pădurea Spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu, filmul are o distribuţie de excepţie, în sală fiind prezenţi: Alexandru Repan, Adrian Titieni, Cristi Iacob, Mihai Stănescu, Andras Demeter, Andrada Fuscaş, Mihai Bica.

Un articol de Petre Ivan|21 noiembrie 2018

„Televiziunea Română şi Dominic Dembinski au avut o misiune foarte grea în ecranizarea acestui celebru roman, mai ales după minunatul film al lui Ciulei. Echipa a găsit o cale nouă, interesantă, o dezbatere între patriotism și datorie, între dragoste și frică. Demersul a reuşit şi datorită unei distribuţii inspirat aleasă, succesul fiind dovedit şi de prezenţa masivă a publicului şi primirea călduroasă în sala de cinema. Îl felicit pe Dominic şi felicit Televiziunea Română pentru această reuşită”, a mărturisit Alexandru Repan.

Apostolul Bologa – Adrian Titieni, Andras Demeter, Dominic Dembinski, Mihai Bica

 „A fost o seară minunată şi mult aşteptată! Întâlnirea cu întreaga echipă a fost o reală plăcere. Cred că filmul va plăcea marelui public, având o imagine de poveste, o regie care suţine convenţia de basm atemporal şi un joc al actorilor extraordinar!” – Mihai Stănescu.

După proiecţia de la Hollywood Multiplex, filmul va fi prezentat, pe 22 noiembrie, la Londra, în cadrul Romanian History Film Days in Belgravia în prezența regizorului şi a producătorului Claudia Nedelcu Duca, urmând ca pe 25 noiembrie începând cu ora 20.30, să aibă o proiecţie specială la Cinema Muzeul Ţăranului în selecţia Festivalului Internaţional de Film şi Psihanaliză.

Dintr-un spaţiu paradisiac, văzut ca o cameră-casă ruinată, în jurul unei spânzurători înflorite ca un cireş japonez de primăvară, Apostol Bologa ne povesteşte drumul său de la beznă la lumina învierii.

Amintirile lui devin filmulAPOSTOLUL BOLOGA”. Un sfânt care (ne) povesteşte, dincolo de moarte – sfinţii şi eroii, nu mor niciodată, nu-i aşa? –, o aventură în care  cei de azi ne putem recunoaşte, ne putem vedea spaimele şi urma de curaj, depăşindu-ne zona de confort istoric actual.

Romanul „Pădurea spânzuraţilor” al lui Liviu Rebreanu într-o formulă cinematografică inedită este propunerea Casei de Producţie a TVR pentru spectatori şi telespectatori, la 100 de ani de la prima conflagraţie mondială.

Structurat ca un vis în vis în care lucrurile văzute sunt făcute din lucruri nevăzute, filmul are o abordare îndrăzneaţă şi neconvenţională nu doar a structurii romanului, ci şi prin ineditul construcţiei montajului – tip puzzle, călătoria sufletului în timp imaginată de regizor nefiind cronologică. O poveste spusă de actori importanţi ai cinematografiei româneşti: Răzvan Vasilescu, Alexandru Repan, Cristi Iacob, Mihai Stănescu, Adrian Titieni, Ion Haiduc, Marius Bodochi, Bogdan Nechifor, Andreea Vasile, Demeter Andras, Meda Victor, Mihai Bica, Andrada Fuscaș, Mircea Postelnicu, George Constantinescu și Albert Demeter.

Imaginea filmului este semnată de Daniel Şerbănică, montajul de Dragoş Smărăndescu, scenografie costume: Bristena de Satmaari, scenografie decor: Raluca Chelaru, Matei Bucur Mihăescu semnează muzica iar Mihaela Constantinescu ilustraţia muzicală. APOSTOLUL BOLOGA” este o producție a Casei de Producţie TVR după un scenariu semnat de Dominic Dembinski; producător delegat: Demeter Andras.

APOSTOLUL BOLOGA” face parte din proiectele Televiziunii Române dedicate Centenarului Marii Uniri şi va fi difuzat la finalul lunii noiembrie pe TVR 1.

Foto: APOSTOLUL BOLOGA – facebook

10
/06
/20

Gala Premiilor Gopo, evenimentul care celebrează și recompensează anual cele mai importante realizări cinematografice din România, va avea loc pe 29 iunie, într-o nouă formulă, adaptată condițiilor actuale, la Verde Stop Arena.

09
/06
/20

OPINIE Radu Jude şi Cristi Puiu sunt cei mai incomozi regizori din cinematografia română. Fiecare film şi fiecare interviu stârnesc un val de reacţii. E drept, taberele lor de admiratori şi de detractori sunt diferite, de multe ori chiar inversate. Nu e o întâmplare însă că tot ei sunt şi autorii unor forme radicale şi îndrăzneţe de cinema.

08
/06
/20

Cea de-a 24-a ediție a FFE se mută din sălile de cinema în spațiul online și oferă acces gratuit de pe 8 până pe 21 iunie pe două platforme: în perioada 8-16 iunie pe platforma FFE.ro, iar între 17-21 iunie pe platforma TIFF Unlimited.

06
/06
/20

După această perioadă în care toată activitatea artistică a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova s-a desfășurat în locul de joacă online #teatruncasACASAteatru, a venit și momentul în care actorii și echipa Naționalului își reiau activitatea și pun primii pași pe scenă, respectând toate măsurile de siguranță impuse de actualele condiții de funcționare a instituțiilor de spectacol.

01
/06
/20

RECOMANDĂRI De la documentarele lui Serghei Lozniţa şi comediile de început ale lui Nanni Moretti şi până la dramele lui Krzysztof Zanussi, excentricităţile lui Serghei Paradjanov şi o amplă retrospectivă a cinema-ului indian, arhiva MUBI, pusă la dispoziţia abonaţilor, oferă numeroase tentaţii cinefile.

28
/05
/20

CRONICĂ DE FILM La unele documentare ne uităm pentru că ne interesează mai ales un autor sau un stil. Iar pe altele le privim în primul rând pentru subiect. Din a doua categorie face parte „Becoming” (2020), de Nadia Hallgren – un film despre Michelle Obama produs şi difuzat de Netflix.

22
/05
/20

O serie de interviuri reunite sub umbrela InspiraTIFF, un proiect nou conceput de echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania, va fi difuzată săptămânal pe platforma de streaming TIFF Unlimited, începând din 25 mai. Primul invitat al jurnalistului Mihnea Măruță este regizorul Cristi Puiu, unul dintre cei mai valoroși invitați ai TIFF, prezent la Cluj cu toate filmele sale în ultimii 20 de ani.

19
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Pentru că încă nu putem merge la cinema şi la festivaluri, rămânem tot la platformele cu filme accesibile din fotoliul de acasă. De data asta, vă recomandăm trei scurtmetraje foarte speciale, realizate de britanicul Jonathan Glazer, thailandezul Apichatpong Weerasethakul şi americanul Jonas Mekas şi disponibile pe MUBI.

17
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Cu premiera recentă la HBO şi disponibil pe platforma HBO GO, „Natalie Wood: Ce rămâne în urmă” (2020) este un documentar biografic realizat de Laurent Bouzereau despre una dintre cele mai cunoscute actriţe americane. Filmul are ca punct de pornire moartea suspectă a vedetei la doar 43 de ani.

Pagina 3 din 26412345...102030...Ultima »