Aprilie la Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023
https://www.ziarulmetropolis.ro/aprilie-la-timisoara-capitala-europeana-a-culturii-in-2023/

Programul cultural TM2023 pentru luna aprilie include un festival de artă, tehnică şi istorie analogică, road performance-uri într-un camion, conferinţe cu personalităţi de renume, sesiuni de plantare, concerte, ateliere de dans, expoziţii, cât şi tururi ghidate, lansări de carte şi multe altele.

Un articol de Petre Ivan|31 martie 2023

Peste 50 de artiști din Austria, Croația, Finlanda, Georgia, Germania, Macedonia, Polonia, Romania, Serbia și Spania vor participa cu fotografie, film, experiment de sunet și obiect, în cadrul Festivalului Internațional Analog Mania, ediția a XI-a. Timp de o lună (1 – 30 aprilie) vor avea loc expoziții, proiecții-concert, workshop-uri, performance-uri și dezbateri într-o mare sărbătoare a renașterii analogice. Publicul este invitat să parcurgă expozițiile de artă ale Analog Mania, să viziteze Muzeul Invizibil și să participe la Analog Experience în spațiile labirintice ce se dezvoltă de la Casa Tineretului până la Casa de Cultură a Studenților.

Printre cele mai așteptate momente ale lunii aprilie se numără spectacolul de teatru în mișcare, Cargo Berlin – Timișoara. Publicul este transportat timp de două ore într-un trailer modificat, iar traseul va include staționarea în anumite puncte cheie, precum rampe de manipulare a mărfurilor, depozite, puncte de control și multe altele. Pe parcursul călătoriei, biografiile șoferilor de camion vor fi transmise publicului. Spectacolul este o coproducție Rimini Protokoll – Teatrul Basca și se va juca de mai multe ori în perioada 31 martie – 27 mai. Biletele pot fi achiziționate de pe iabilet.ro.

Seria conferințelor La UVT, Cultura este Capitală va aduce în Timișoara doi laureați ai premiului Nobel, alături de reputați intelectuali din zona științelor exacte și umaniste:
• Conferință – ORHAN PAMUK, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură – 3 aprilie, de la ora 19:30, în Aula Magna a UVT;
• Festivitatea Doctor Honoris Causa – ORHAN PAMUK, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură – 4 aprilie, de la ora 10, în Aula Magna;
• Conferință „Știința și Tehnica – Cum șurubărim viitorul?” – invitat Alexandru Mironov – 7 aprilie, de la ora 17:00 – 19:00, în Aula Magna;
• Idei care schimbă lumea – Conferință Jean-Marie Lehn, laureat al Premiul Nobel pentru Chimie – 11 aprilie, în Aula Magna.

Accesul la aceste conferințe este gratuit.

În perioada 8-9 aprilie, echipa Festivalului CODRU organizează sesiuni de plantare în zona Două Dealuri, Recaș. Timp de două zile, în intervalul orar 10:00-18:00, participanții vor desfășura acțiunile de plantare din oră în oră, în grupuri de maxim 50 de persoane. Ustensilele necesare sunt asigurate de organizatori. Va fi amenajată și o zonă de relaxare, unde cei care se vor implica în procesul de plantare vor avea parte de muzică live și DJ, food & drinks, până la ora 20:00.

Participarea este gratuită și se face pe baza completării unui formular, accesând site-ul oficial codrufestival.ro

Cu ocazia finalizării expoziției „Chronic Desire – Sete Cronică” de Mihaela Cîmpeanu și Sead Kazanxhiu și a expoziției din Biblioteca RomaMoMA de la Bastionul Maria Theresia, vor avea loc două concerte de muzică tradițională romă, care vor celebra diversitatea, unitatea și puterea muzicii de a aduce oamenii împreună:
• Concert Gypsy Groove – 22 aprilie, ora 20:00 – 22:00, Piața Libertății;
• Concert Mahala Rai Banda – 23 aprilie, ora 20:00 – 22:00, Piața Unirii.

În ceea ce privește artele spectacolului, în luna aprilie vom avea parte de două spectacole de teatru:
• Slow down! / Mai încet! un spectacol de Mihaela Michailov – 1 aprilie, ora 19:00, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara – Sala 2;
• BROS, un spectacol de Romeo Castellucci – 1 aprilie, ora 20:00, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara – Sala Mare.

Asociația Noi Re-Creăm propune două ateliere de dans dedicate atât profesioniștilor cât și pasionaților de mișcare contemporană:
• The joy of dance. Light ways of moving – 31 martie – 2 aprilie, la Casa Tineretului, în intervalul orar 12:00-16:30;
• Atelier SUB LAB PRO – Jenna Jalonen & Péter Juhász – 9-10 aprilie, la Casa Tineretului, în intervalul orar 10:00 – 15:00.
Accesul este gratuit, iar înscrierea se face prin mail la adresa [email protected]. Pentru mai multe detalii despre program, accesați site-ul oficial TM2023.

În data de 24 aprilie, la Facultatea de Muzică și Teatru, va avea loc un concert lecție – Baroque Watermusic, unde vor fi prezentate instrumente de epocă, tehnici de interpretare specifice acestora, precum și repertoriul muzicii vechi. Instrumentele prezentate în cadrul acestui proiect, sunt: lăuta, teorba, viola da gamba, fluierul baroc, viori baroc și clavecinul.

Pe 26 aprilie, la Minitremu, Asociația Identity.Education pune în lumină istoria și cultura persoanelor feminine* atrase de femei, având ca obiectiv deschiderea unui dialog în cadrul LGBTQIA+, cât și extern, despre această comunitate. În cadrul acestui eveniment va avea loc lansarea în premieră a cărții scrise de Alex Zorilă.

Expozițiile vernisaje cu ocazia Deschiderii oficiale TM2023 continuă și luna aceasta: Made up histories have long lives (17 februarie – 16 aprilie), Mircea Nicolae – Lucruri mărunte, lucruri prețioase (17 februarie – 23 aprilie), Tu ești alt eu – O catedrală a corpului (17 februarie – 30 aprilie), Ritzi Jacobi & Peter Jacobi. Texturi ale memoriei. Cinci decenii de creație (17 februarie – 5 mai), Victor Brauner: Invenții și magie (17 februarie – 28 mai), Minitremu 10+ (17 februarie – 4 decembrie). Expoziția colectivă centrală Chronic Desire – Sete Cronică (17 februarie – 23 aprilie) poate fi vizitată în diferite spații din oraș: Bastionul Maria Theresia, Comenduirea Garnizoanei Timișoara, Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”, Palatul Ștefania și str. General Praporgescu.

Instalația de arhitectură Pepiniera – 1306 Plante pentru Timișoara va rămâne deschisă până pe 23 decembrie 2023.
Până pe data de 2 aprilie mai aveți ocazia să vizitați Timpuri Noi: Xenogeneze ale SF-ului și Bright Cityscapes: Oglindirea ecosistemului.

Printre noile expoziții apărute în oraș se numără: Expoziția „Proiect fotografic nomad” (27 martie 2023 – 27 aprilie 2023) din Parcului Botanic și Extr-Activism. Decolonizarea mineritului spațial (12 aprilie 2023 – 24 iunie 2023) la INDECIS Artist Run Space.

Până pe 23 aprilie puteți participa la unul din tururile ghidate din cadrul expoziției Chronic Desire – Sete cronică, dedicat diverselor categorii de public, precum: școli (adaptat diferitelor categorii de vârstă), familii și copii, companii. Expoziția beneficiază și de traduceri în limbi precum: română, engleză, maghiară, germană, romani, sârbă, ucraineană și limba semnelor române, separat de cele menționate anterior. Aceste tururi traduse au loc în fiecare weekend, gratuit. Pentru mai multe informații despre program accesați site-ul oficial TM2023.

Programul de mediere asociat expoziției Victor Brauner: Invenții și magie continuă până pe 26 aprilie. Acesta include tururi ghidate, ateliere pentru copii, un program de weekend pentru familii, vizite în școli și alte activități menite să introducă și să explice viața și opera lui Brauner pentru diferite categorii de public. Pentru mai multe detalii despre calendarul activităților, accesați site-ul oficial TM2023.

04
/11
/24

Centrul de Excelenţă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual (C.E.A.A.A.), împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București şi alte instituţii culturale partenere, prezintă proiectul expozițional, educațional și creativ intitulat „Bauhaus în linii de arhitectură”.

20
/10
/24

Vanner Collective prezintă la Galeria Galateca (str. C. A. Rosetti, nr. 2 - 4) rezultatele proiectului artistic multidisciplinar „Să Cunoști Lumea”, desfășurat pe parcursul anului 2024, în cadrul căruia, prin ateliere creative și de dezvoltare personală, sesiuni de terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională și sesiuni de fotografie, echipa a căutat să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate și să extindă perspectivele publicului larg asupra formelor frumuseții și ale comunicării artistice.

16
/10
/24

Între 17 și 20 octombrie, HEI - House of European Institutes lansează la Timișoara expoziția „Între Ape (Waters of in-Betweenness)”, în cadrul căreia sunt reunite patru proiecte independente de cercetare artistică interdisciplinară care s-au aplecat pe parcursul anului 2024 asupra încrengăturii complexe de relații culturale, sociale, economice, ecologice și spirituale pe care le avem cu apele.

15
/10
/24

INTEROGATIE „O să mai existe natura?”, „Folosiți mai puțin plastic”, „Viața e prea scurtă ca să conduci mașini plictisitoare”. Iată câteva dintre dorințele așternute pe hârtie care fac acum obiectul unei expoziții inedite. Ea se poate vizita la Sala Mare a Institutului Cultural Român până pe 24 octombrie.

02
/10
/24

În cadrul proiectului artistic multidisciplinar Să cunoști lumea, Vanner Collective a propus o serie de activități menite să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate, de la ateliere creative și de dezvoltare personală, la terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională, culminând cu sesiuni de fotografie menite să surprindă frumusețea și capacitatea de a inspira a participanților.