ArCuB transformă Piaţa George Enescu într-o grădină muzicală
https://www.ziarulmetropolis.ro/arcub-transforma-piata-george-enescu-intr-o-gradina-muzicala/

Muzică de calitate, artişti cu nume sonore, atmosferă elegantă şi un repertoriu bogat, se reunesc în două dintre cele mai mari evenimente organizate de ArCuB: Bucharest Music Film Festival (BMFF) şi ArCuB Live Open Air-Jazz, Blues & More.

Un articol de Andrada Văsii|15 iunie 2013

Muzică de calitate, artişti cu nume sonore, atmosferă elegantă şi un repertoriu bogat, se reunesc în două dintre cele mai mari evenimente organizate de ArCuB: Bucharest Music Film Festival (BMFF) şi ArCuB Live Open Air-Jazz, Blues & More.

Timp de trei săptămâni, farmecul muzicii clasice şi elita jazz-ului internaţional vor cuceri audienţa în Piaţa George Enescu. Special amenajat pentru întâmpinarea melomanilor şi a iubitorilor de artă, între 21 şi 30 iunie, generosul spaţiu din vecinatatea Ateneului Român se transformă într-o inedită „grădină muzicală“.

Muzica clasică adusă în stradă

La cea de-a VIII-a ediţie a BMFF, ArCuB le propune  tuturor participanţilor zece zile de bucurie şi relaxare printr-un maraton al muzicii clasice: creaţiile marilor compozitori Dvořák, Ceaikovski, Rachmaninov, Mozart şi, bineînţeles, George Enescu – în interpretarea unor celebri artişti autohtoni şi internaţionali (Tiberiu Soare, Alexander Balanescu, Marco di Sapia, Judith Halasz, Benoit Fromanger, Jin Wang, Matthew Polenzani, Wendy Bryn Harmer, Kate Lindsey etc.)

Nu lipsesc nici recitalurile lirice, proiecţiile cinematografice (documentare, spectacole de operă şi coregrafie). Păstrând frumoasa tradiţie a festivalului, publicul este invitat în fiecare seară la Ora de dans, pe ritmuri de vals, polka sau menuet. În ultima seară, cei prezenţi vor beneficia de două mari surprize: concertul susţinut de membrii Orchestrei Spirit of Viena, invitaţi speciali ai festivalului, precum şi extragerea premiilor pregătite publicului meloman.

Pentru iubitorii de jazz

Între 3 şi 7 iulie, iubitorii de jazz, şi nu numai, sunt invitaţi la concertele unor trupe de marcă din România, Germania, Marea Britanie, Olanda şi Statele Unite ale Americii. După  succesul înregistrat anul trecut, la prima ediţie, ArCuB Live Open Air-Jazz, Blues & More,  aduce anul acesta  în  faţa spectatorilor artişti  de talie mondială, precum James Carter sau Tomasz Stańko, care vor susţine recitaluri live în premieră la Bucureşti.

Vă aşteaptă o vară fierbinte, în care vă veţi delecta cu acordurile mereu cuceritoare ale Valurilor Dunării, dar şi cu ritmuri de jazz încântătoare!

Info:

Accesul este gratuit.

Foto credit: ArCuB

16
/07
/15

TVR prezintă concertul Filarmonicii din Viena de la Palatul Schönbrunn, dirijat pentru a doua oară de Zubin Mehta. Evenimentul este difuzat în două părţi, pe 18 iulie, de la ora 22.45, respectiv 25 iulie, de la 23.15, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

16
/07
/15

Se spune că au existat mulți dirijori legendari, dar un singur Herbert von Karajan. Probabil cel mai bine vândut artist de muzică clasică al tuturor timpurilor, Karajan s-a născut în Salzburg, în Austria, pe 5 aprilie, 1908, și a murit pe 16 iulie, 1989, în orașul în care a venit pe lume. Discurile lui s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare.

16
/07
/15

Trupa Byron concertează vineri, 17 iulie, de la ora 20.00, în Parcul Al.I.Cuza, la Foișorul de lemn. Evenimentul face parte din programul celei de-a X-a ediții a Stagiunii muzicale estivale, organizată de Primăria Sectorului 3. Intrarea publicului este liberă, iar accesul se face din strada Baba Novac, intersecție cu strada Câmpia Libertății.

15
/07
/15

Institutul Cultural Român de la Viena organizează duminică, 19 iulie, începând cu ora 10.30, un tur ghidat prin câteva locuri din capitala Austriei legate de biografia compozitorului român George Enescu, care a locuit şi studiat în Viena în perioada 1888-1894.

10
/07
/15

Orchestra Română de Tineret va participa, cu sprijinul ICR, la un turneu în Italia, Germania, Franța şi Austria în perioada 18 iulie -28 octombrie. Concertele vor avea loc la Dobbiacco pe 18 iulie, la Berlin pe 19 august, la Aix-en-Provence pe 2 septembrie și la Viena pe 28 octombrie 2015. Orchestra Română de Tineret este prima orchestră românească invitată să concerteze în celebra Konzerthaus din Viena.

09
/07
/15

La sfârşitul lunii septembrie, cel mai renumit cor din lume, Corul Armatei Roşii, ajunge în Capitală pentru a cuceri publicul bucureştean. Artiştii au adăugat în agenda turneului internaţional cel de-al doilea spectacol la Bucureşti, eveniment ce se va desfăşura pe 22 Septembrie, în aceeaşi locaţie - Sala Palatului.

08
/07
/15

Şapte orchestre din top 20 cele mai bune ale lumii în acest an vor concerta pe scena ediției 2015 a Festivalului Internațional George Enescu (30 august - 20 septembrie, București). Mai mult, publicul Festivalului se va putea bucura chiar de primele patru cele mai bine cotate orchestre ale lumii, conform unui top realizat de prestigioasa publicație britanică “Gramophone”.

07
/07
/15

Jazz in the Park 2015 a adunat peste 50 de mii de participanți, mai mult decât dublu față de ediția anterioară, iar Fondul Jazz in the Park s-a bucurat de un succes peste așteptări, au anunțat organizatorii festivalului.

07
/07
/15

Corurile reunite Cantus Mundi din Ucraina, Republica Moldova și România au cântat împreună sub bagheta Annei Ungureanu, dirijorul Corului Naţional de Cameră Madrigal - Marin Constantin, pe scenele ieșene, marcând inaugurarea secțiunii de concurs Cantus Mundi din cadrul Festivalului – Concurs Coral Internațional pentru Tineret "Gavriil Musicescu", ediția a III-a, desfășurată pe 4 iulie la Casa de Cultură a Studenților, Sala Gaudeamus.

05
/07
/15

Ediția cu numărul 3 a festivalului timișorean de jazz, JazzTM, a început în forță. De la artiști locali, până la nume mari din industrie, toți au oferit publicului un spectacol pe cinste.

01
/07
/15

CORUL DE COPII RADIO, ce aniversează anul acesta 70 de ani de la înfiinţare, un ambasador artistic al României peste hotare, participă ca invitat special pe 4 şi 5 iulie la IAŞI, la a III-a ediţie a Festivalului Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, în cadrul căruia s-a organizat şi Concursul Internaţional Coral „Cantus Mundi”.