„Arest”. Doi într-o celulă ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/arest-doi-intr-o-celula-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Încă un film românesc despre comunism? Va fi, probabil, prima întrebare a spectatorului obişnuit când va afla despre „Arest” (2019). Însă scenaristul şi regizorul Andrei Cohn, ajuns la al doilea lungmetraj (după „Acasă la tata”, din 2015), propune o tratare diferită.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 iulie 2019

A existat un interval din apogeul Noului Cinema Românesc (NCR) când s-au succedat câteva filme apreciate în festivaluri care erau plasate în comunism sau care abordau Revoluția din 1989 – „A fost sau n-a fost?” (2006), de Corneliu Porumboiu, „Hârtia va fi albastră” (2006), de Radu Muntean, „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” (2006), de Cătălin Mitulescu, și bineînțeles „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (2007), de Cristian Mungiu.

De aici și impresia că Noul Val s-a ocupat intens de perioada comunistă.

Dincolo însă de faptul că este firesc ca autorii de cinema să se intereseze de istoria traumatică a țării în care și-au petrecut copilăria și tinerețea, cota „filmelor despre comunism” nici nu este atât de mare.

De altfel, la nivel tematic, NCR a investigat mai degrabă prezentul oamenilor simpli (în relație cu intimitatea sau cu societatea), deși e adevărat că a făcut-o și prin prisma efectelor comunismului și mai ales ale primului deceniu post-Revoluție.

În ciuda unei astfel de tradiții cvasi-intimidante, a câtorva titluri care au devenit repere ale cinema-ului românesc din ultimele aproape două decenii (și la care ar mai merita adăugate, de pildă, alte două filme, ceva mai convenționale – „Portretul luptătorului la tinerețe” (2010), de Constantin Popescu, și „Q.E.D.” (2013), de Andrei Gruzsniczki), Andrei Cohn alege să își plaseze narațiunea tot în timpul comunismului.

În plus, mai ia o opțiune riscantă. „Arest” este un film care se desfășoară aproape în totalitate într-o celulă în detenția Miliției spre mijlocul anilor `80, cu doar două personaje, un intelectual-victimă (Alexandru Papadopol) și un infractor-torționar (Iulian Postelnicu), situația fiind aparent inspirată din destinul tragic al fostului disident Gheorghe Ursu, ucis în arest.

Printr-o astfel de dramaturgie minimalistă (există doar câteva scene de exterior, la început), determinată foarte probabil și de limitările bugetare, „Arest” putea înclina mult prea mult spre filmul-parabolă, eventual și tributar unui discurs generalizator și vindicativ despre comunism (de care a fost plin cinema-ul românesc al anilor `90).

Însă Andrei Cohn evită acest risc, pentru că folosește contextul istoric mai mult ca fundal (reprezentanții oficiali ai puterii apar răzleț) și se concentrează pe relația concretă, umană, dintre cei doi protagoniști, care nu sunt atât personaje-simbol, cât oameni obișnuiți, fără replici sentențioase (dar poate cu puțin prea multe referințe la perioada respectivă).

Dinu, intelectualul jucat de Papadopol, nu este un erou. Dimpotrivă, de cele mai multe ori se arată un fricos incapabil să reacționeze demn la umilințele la care este supus. Iar Vali, personajul lui Postelnicu – într-un rol greu de uitat -, este un infractor de drept comun, folosit ca instrument de anchetă și de tortură de către Miliție și Securitate. El pare în același timp un sadic dificil de anticipat.

Evident că raportul dintre cei doi ridică, în plan secund, întrebări despre natura relațiilor din timpul unui regim totalitar și, în consecință, discreționar.

Însă miza principală a lui Andrei Cohn pare a fi să redea tensiunea tot mai mare dintre cei doi protagoniști, raporturile de forță și strategiile de apărare sau de atac dintre ei, și atmosfera apăsătoare și sufocantă care se instalează.

Iar pentru a transmite sentimentul de claustrofobie, de uzură fizică și psihologică, aparatul de filmat, odată intrat în celulă, rămâne acolo, la o oarecare distanță de cei doi protagoniști, filmați când în planuri-secvență, când în secvențe în care unele tăieturi bruște de montaj sugerează diferite elipse în același cadru, pentru a destabiliza puțin atenția privitorului.

Este un stil auster-realist și antispectacular (chiar dacă Vali este, în fond, un showman) care, dublat de durata de două ore ce amplifică senzația de asfixiere și de teroare, se dovedește un mod just – și inedit în cinema-ul românesc – de a vorbi despre trecutul comunist, dar și despre natura umană într-o situație limită.

„Arest” va intra în toamnă în cinematografe.

02
/07
/21

CRONICĂ DE FILM Bogaţii sunt o ţintă uşoară în filme. De la începuturile cinematografiei a fost aşa. De câte ori nu le-aţi văzut viaţa reprezentată satiric ca cel mai nasol lucru din lumea asta? „Cuibul” („The Nest”, 2020), al doilea film scris şi regizat de cineastul canadian Sean Durkin, după hitul festivalier „Martha Marcy May Marlene” (2011), ar putea părea din aceeaşi tradiţie.

30
/06
/21

OPINIE Paradoxul ediţiei din 2021 a Premiilor Gopo a fost că gala s-a desfăşurat în condiţii aproape normale, chiar dacă în aer liber, dar nominalizările şi trofeele au vizat doar cele câteva filme lansate în 2020, un an dezastruos, în care cinematografele au fost mai mult de trei sferturi din timp închise.

28
/06
/21

Marți, 29 iunie, Gala Premiilor Gopo sărbătorește cele mai importante realizări ale cinematografiei românești ale anului 2020, desfășurat sub semnul pandemiei de coronavirus. În ciuda dificultăților cu care s-au confruntat, câteva din filmele lansate în cursul anului trecut au avut parte de întâlniri cu spectatorii români, participări la festivaluri de top, nominalizări și premii importante.

28
/06
/21

Vă invităm și în 2021 la o vară la cinema în aer liber: în fiecare joi, timp de două luni, de pe 08 iulie până pe 02 septembrie, ne petrecem seara împreună în curtea de pe I.L. Caragiale 32, în compania câtorva capodopere din întreaga lume. Cinevara #3 prezintă o selecție de 9 filme clasice, realizate între 1939 și 1997, bijuterii ale cinematografiei internaționale, restaurate recent cu eforturi considerabile, pentru a reda publicului larg o perspectivă cât mai bogată și diversă asupra cinemaului mondial.

28
/06
/21

În încheierea atât a retrospectivei dedicate cineastei Ulrike Ottinger, cât și a celei dedicate activității mai puțin cunoscute de militantă feministă a lui Delphine Seyrig, One World Romania va proiecta luni, 28 iunie, de la orele 19.30, la Cinema Elvire Popesco, colaborarea finală dintre cele două, care a fost și ultimul film al actriței franceze: „Ioana D’Arc a Mongoliei”.