Arlechino moare, dar cum trăieşte un spectacol?
https://www.ziarulmetropolis.ro/arlechino-moare-dar-cum-traieste-un-spectacol/

ANTICRONICI Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini.

Un articol de Adina Scorţescu / Dan Boicea|21 ianuarie 2014

ANTICRONICI (la patru mâini) * Dacă urci scările înguste de la Bulandra (sala Liviu Ciulei) – asta după ce ai străbătut holurile flancate de cabinele actorilor -, dai peste spaţiul Laborator (un fel de Teatrul Act strămutat de la subsol şi crescut în înălţime), locul în care tinerii actori joacă și, în plus, se joacă.

Aici se pune o singură întrebare: „Arlechino moare?“. Răspunsul nu încape într-o singură viaţă, e nevoie de mai multe. Şi de viaţa lui Arlechino însuşi, şi de viaţa lui Pierrot, prietenul lui, şi de viaţa Colombinei, femeia pe care o iubesc amândoi. Iar toate aceste vieţi trăite în acelaşi timp spun, la final, ceva despre moartea lui Arlechino.

Dar să nu uităm de viețile noastre, ale spectatorilor, care asistăm – în întunericul sălii – la bucuriile, anxietățile și îngrijorările care ni se par atât de familiare, chiar dacă nu le-am putut exprima niciodată cu atâta candoare ca Antoaneta Cojocaru (Pierrot) sau cu atât entuziasm atletic ca Adrian Ciobanu (Arlechino). Micile întâmplări ale vieții, cu iz de commedia dell’arte, merg mână în mână cu problemele „mari”, care devin palpabile, ba chiar capătă o față: Moartea are figura sopranei Raluca Oprea, care „produce” live una dintre cele mai emoționante coloane sonore pe care le-am auzit într-un spectacol de teatru.

„Arlechino moare?“ trăieşte ca spectacol din întrebările pe care şi le-au pus câţiva actori care caută altceva în arta lor, şi nu un cuvânt mare, precum „adevăr“, ci un cuvânt chiar şi mai mare: „simplitate“. O simplitate penetrantă a mijloacelor estetice, care să ducă mai departe tot felul de sentimente.

Tocmai emoția este atuul spectacolului – o emoție transmisă de jocul actorilor, de spațul scenic (la același nivel și doar la doi-trei metri depărtare de spectator), de recuzita aparent banală și foarte versatilă (o cadă/pat, câteva scaune și teancuri de cărți, un lighean, o umbrelă).

O emoţie amplificată de inteligenţa prin care actorii înţeleg să ambaleze sentimente comune, în gesturi care spun totul despre tristeţea lui Arlechino, despre nevoia de afecţiune a lui Pierrot şi despre pasiunea Colombinei. Gesturile mici, împletite firesc, şi apropierile înduioşătoare se transformă în rupturi brutale, pentru că Arlechino, antieroul altruist, decide să ia nefericirea pe cont propriu. Şi ce e cel mai interesant, în cadrul acestui minunat atelier de mişcare devenit spectacol, e modul în care actorii au ştiut cum să folosească un ingredient cu o mare putere de acoperire: speranţa.

Speranța care nu-ți dă aripi, ci doar o amărâtă de umbrelă, și care se transferă de la Arlechino, pacientul aflat pe patul de moarte, către doctorul său, care își dă seama că viața trebuie trăită, aici și acum. Dar ce înseamnă „acum”, când timpul poate fi dat înainte sau înapoi, printr-o simplă rotire a patului, în sensul acelor de ceasornic? Și unde este „aici” – acest spațiu ciudat în care Pierrot coboară pe o scară îngustă și bate la o ușă pe care doar el o vede?

„Arlechino moare?“ este un spectacol-bijuterie care nu ţipă să fie descoperit, ci se lasă căutat în cel mai elegant mod cu putinţă. E un spectacol care reconfirmă statutul Teatrului Bulandra – un spaţiu al experimentelor libere, în care creativitatea nu ţine cont de planuri de încasări. Un spectacol al unor actori care scormonesc cu adevărat în viaţa incredibilă a unor personaje.

* Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini. Niciunul dintre ei nu ştie încotro o ia povestea; fiecare aşteaptă un paragraf de la celălalt, pentru a merge mai departe. Vocea întâi: Adina Scorţescu (text simplu). Vocea a doua: Dan Boicea (text italic).

Teatrul Bulandra (Sala Liviu Ciulei Laborator)

Arlechino moare?

de Nikolai Evreinov

Atelier condus de Antoaneta Cojocaru

Cu: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu/Raluca Botez, Raluca Oprea, Vlad Oancea/Marius Chivu

Scenografia: Mihai Păcurar

Foto: Mihaela Petre

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

15
/05
/23

Teatrul Ion Creangă anunță începerea campaniei de educație ecologică „Lumea o salvăm doar când reciclăm” realizată în parteneriat cu Green Group, în perioada mai - decembrie a.c. Campania își propune să încurajeze acțiunile de reciclare și să contribuie la creșterea nivelului de reciclare la scară națională, prin intermediul unor activări de responsabilizare asupra mediului, dar și printr-un spectacol de teatru.

15
/05
/23

În lunile mai și iunie 2023 are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepționale, faptul că își leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluție a scenei muzicale ieșene actuale.

15
/05
/23

Teatrul Național din Timișoara continuă ”Anotimpurile FEST-FDR” cu un eveniment unic, o premieră absolută pentru Timișoara și un moment de vârf al Capitalei Europene a Culturii. Joi, 20 iulie și vineri, 21 iulie 2023, de la ora 19, Teatrul Național prezintă spectacolul THE INFERNAL COMEDY / COMEDIE INFERNALĂ, avându-l ca protagonist pe celebrul actor american JOHN MALKOVICH.

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.

14
/05
/23

Înotul sincron într-o lume care-și trăiește agonia pe ritmuri stranii, imagini care combină poezia cu absurdul, o nonpoveste despre omul aflat pe drumul spre dezintegrare...

12
/05
/23

Pe 13 mai are loc lansarea celui de-al doilea album EYEDROPS „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.” cu un concert „extraordinaire” în Iași, la Underground Pub. Găsirea, Rătăcirea, Regăsirea și Pierderea cuprind un turneu care îi poartă pe băieți și pe noul lor album prin 11 orașe din țară.