Regizat de Denis Villeneuve, „Arrival” („Primul contact”) este un SF de atmosferă – poetic, lent, plin de suspans şi de mister.
Un articol de Ionuţ Mareş|21 noiembrie 2016
La fiecare apropiere a echipei conduse de Louise (Amy Adams) şi Ian (Jeremy Renner) de interiorul obiectului spaţial neidentificat aterizat în SUA, coloana sonoră este invadată de un amestec de sunete misterioase, stranii, de o monumentalitate copleşitoare (autorul muzicii este Jóhann Jóhannsson).
Este doar unul din mijloacele prin care regizorul canadian Denis Villeneuve sugerează că întâlnirea oamenilor cu fiinţele venite din vastitatea Universului este un moment de o încărcătură colosală. O revelaţie aproape în sens religios (Steven Spielberg a consacrat importanţa unei astfel de secvenţe în „Întâlnire de gradul trei”).
Iar asta se vede extrem de pronunţat în special pe chipul protagonistei jucate de Amy Adams, punctul de echilibru al filmului. Neliniştea la contactul cu necunoscutul absolut, curiozitatea în faţa unei taine, tulburarea la descoperirea unei alte civilizaţii, dorinţa firească de a găsi o cale de comunicare – toate acestea sunt transmise de chipul transfigurat pe care Amy Adams, una din marile actriţe ale momentului, îl împrumută eroinei pe care o întruchipează cu eleganţă.
Însă până la momentul primei întâlniri, dublată, în punctul culminant, de o apropiere şi mai mare a lui Louise de enigmaticele creaturi, într-o secvenţă suprarealist-onirică, aproape psihedelică, Villeneuve are grijă să construiască o tensiune şi o aşteptare demne de un mare film de suspans.
Accentul este mutat de pe aterizarea celor 12 nave în tot atâtea locuri de pe Pământ – presupusa invazie este, de altfel, redată doar prin prisma jurnalelor de ştiri transmise la televiziunile din întreaga lume. Se evită astfel capcana periculoasă a senzaţionalismului – haosul în care riscă să cadă omenirea este mai curând sugerat prin câteva imagini şi informaţii.
În centrul atenţiei se află, în schimb, Louise, lingvistă experimentată, cooptată de armată să descifreze comunicaţiile extratereştrilor (înfăţişaţi nu ca nişte creaturi cu eventuale trăsături omeneşti sau cu reflexe de distrugători, ci ca forme de inteligenţă care se manifestă diferit, numite heptapozi). Întreaga naraţiune este, de altfel, construită din perspectiva protagonistei (a cărei voce din off deschide şi închide filmul).
Villeneuve reuşeşte să inducă o nelinişte permanentă – însă nu una în care predomină teama, ci mai curând aşteptarea, curiozitatea. Şi o face într-un mod subtil – prin mişcări foarte lente ale aparatului de filmat: fie scurte panoramări orizontale şi verticale, fie transfocări aproape imperceptibile pe chipurile uluite ale personajelor. O regie discretă, care permite spectatorului să devină un martor activ la misterul unei adevărate „întâlniri de gradul trei”, redată însă într-un registru reținut, cât mai apropiat de unul realist.
„Arrival” a intrat în cinematografe la 11 noiembrie, fiind distribuit de InterComFilm Distribution.
