Artă contemporană la războiul de țesut
https://www.ziarulmetropolis.ro/arta-contemporana-la-razboiul-de-tesut/

6 artişti şi 6 artizane îşi expun creaţiile în Bastionul Țesătorilor din Braşov până pe 30 august. Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” facilitează şi promovează creaţia unor lucrări de artă contemporană care să integreze tehnica ţesutului la război din zona Branului, element de patrimoniu imaterial.

Un articol de Petre Ivan|12 august 2016

Șase artiști vizuali selectați din toată țara au avut posibilitatea, în luna iulie 2016, să înveţe tehnica tradiţională de ţesut la război de la șase artizane, să se documenteze asupra motivelor tradiţionale şi să valorifice aceste lucruri prin realizarea unor tapiserii după o lucrare proprie propusă.

În selecția artiștilor, organizatorii au căutat, pe lângă originalitatea propunerilor și posibilitatea de transpunere a lucrării în tehnica tapiseriei, o cât mai mare diversitate a mediilor de creație.

Ca artist, aleg sa fiu parte a unor proiecte de tip experimental, pentru că acestea îmi oferă ocazia de a întâlni situaţii noi şi provocatoare, în care oamenii îşi pot testa limitele. – Dorina Horătău, artist si conferențiar universitar titular la UNARTE Bucureștițesut

Artista are un doctorat în domeniul artelor vizuale și este conferențiar universitar titular la UNARTE București. A lucrat alături de Rodica Tişcă din familia Moşoiu din Moieciu de Sus, care a învăţat să ţeasă la război la vârsta de 15 ani de la mama sa.

Doina Voinescu, cunoscută în satul său ca Doina lui Noe a lui Neguleț, l-a acompaniat pe Daniel Brici în aventura primei sale țesături. Daniel este un artist din Reșița, născut în 1987, cu un masterat în pictură la Universitatea de Artă din Timișoara.

Arhitecta Irina Stoican are experiență de 10 ani in proiectare și modelare tridimensională computerizată. Ea a facut echipă cu Nicoleta Olteanu, originară din satul Cheia, al cărei prim obiect ţesut a fost un preş, la războiul de țesut al bunicilor, când avea 15 ani.

Bianca Mann, masterandă la secția Sculptură a UNARTE București și membră a  Uniunii Artiştilor Plastici, este născută în 1991 și consideră importantă aducerea artei plastice contemporane şi a celei decorative tradiţionale împreună.

Am propus un desen pe care l-am considerat potrivit pentru tehnica războiului de ţesut. Rezultatul a fost diferit faţă de cum îmi imaginam eu lucrarea finală, însă m-am
bucurat de transpunerea desenului în materialul textil. – Bianca Mann, masterandă la secția Sculptură a UNARTE București și membră a  Uniunii Artiştilor Plastic

Victoria Ialomiţan din Malul Tișcanilor, care i-a fost alături în cadrul atelierului, țese la război de la 6 ani, făcând primul covor la 14 ani.

Georgiana Gămălie, artistă brașoveană, iconograf și conservator, și-a transpus în țesătură ideea lucrării propuse îndrumată de Maria Gârbacea din Ișanii Moieciului de Sus, având o experiență de 52 de ani de țesut la război.

Tanti Pepenica a învăţat să ţeasă la vârsta de 10 ani de la mamțesuta şi bunica sa. Avea în casă un război făcut de bunicul său, care era tâmplar.

Cele mai vechi reprezentări ale războiului de ţesut şi a
tehnicii ţesătoriei ne sunt transmise din Egiptul Antic, celebră fiind imaginea celor două ţesătoare lucrând la un război vertical, aflată pe fresca mormântului lui Amenhotep, datând din anul 2000 î.Hr.

Pe teritoriul de azi al României, rezultatul săpăturilor din Dobrogea (Tulcea) au dus la concluzia că războiul de ţesut era cunoscut pe aceste meleaguri încă din prima jumătate a secolului al XI-lea, foarte probabil pe filieră bizantină.

Foto: Artă contemporană la războiul de țesut – facebook.com/RazboiulTesatorilor

02
/06
/21

Gaep prezintă Meditation upon Measure (5 iunie – 31 iulie 2021), o incursiune în practica din anii ’80 a lui Mircea Stănescu, prin intermediul unui corp important de lucrări restaurate cu ocazia expoziției. Desfășurându-se pe ambele etaje ale galeriei, expoziția personală contextualizează această decadă de activitate a artistului atât în raport cu perioada mai recentă de creație, cât și în raport cu circumstanțele în care a debutat și a lucrat generația ’80.

27
/05
/21

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

19
/05
/21

Vineri, 21 mai, începe la București cea de-a doua ediție a Walk & Shoot Fest. Ateliere foto ce au ca temă centrală scena, discuții online despre fotografie și provocările din domeniu, o expoziție despre diversitate pe scena artelor performative, precum și un concept store cu printuri de autor semnate de artiştii colaboratori ai programului Walk & Shoot, se regăsesc în programul festivalului, care se va încheia pe 30 mai.

18
/05
/21

După mai mult de un an de introspecție și de distanțare socială, timpul petrecut cu noi, în spațiile care au devenit din confortabile limitative, a căpătat complet alte semnificații. Momentele dragi din trecut le-am păstrat departe de estompare iar perioadele de solitudine impusă a făcut zilele, săptămânile și lunile să se comprime. Nu știm când și cum au trecut ultimele 15 luni așa că amintirile ne sunt mai apropiate ca niciodată.

09
/05
/21

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

28
/04
/21

Joi, 6 mai 2021, între orele 16:00 și 20:00 are loc la Galeria Senat, str. Băiculești nr. 29, Sector 1, București, la Combinatul Fondului Plastic, deschiderea expoziției Depozitul 12, prima din seria Politici ale non-acțiunii.

20
/04
/21

Numeroase lucrări în diverse tehnici, realizate în ultimul deceniu de Maia Ștefana Oprea, una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste contemporane din România, se regăsesc începând din 20 aprilie 2021 în expoziţia VR (virtual reality) „On the Naturalness of Things“ / „Despre naturalețea lucrurilor“, curator Ana Sultana Cipariu, „vernisată“ virtual pe platforma Theopen-art.com, fiind cea de-a noua expoziţie în „realitate virtuală“ găzduită aici, alături şi de reconstrucţia virtuală a atelierului marii pictoriţe Valentina Rusu Ciobanu.

20
/04
/21

Expoziția Shaping Design. Together. va avea loc în perioada 5-13 iunie 2021, în cadrul Romanian Design Week, la Muzeul Național de Artă al României.