Aşa grăit-a Zarathustra, de Richard Strauss, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/asa-grait-a-zarathustra-de-richard-strauss-la-sala-radio/

Vineri, 10 iunie (19.00), Orchestra Naţională Radio şi CRISTIAN MĂCELARU, dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia, ii invită pe melomani la Sala Radio pentru a a un concert în care se va interpreta si celebra partitură Aşa grăit-a Zarathustra, semnată de Richard Strauss. Solistă va fi IOANA CRISTINA GOICEA, la vioară.

Un articol de Petre Ivan|6 iunie 2016

Poemul simfonic este inspirat de tratatul filozofic cu acelaşi nume al lui Friedrich Nietzsche, ce tratează problema divinităţii  într-un mod inedit pentru epoca respectivă, cuprinzând şi cunoscuta formulare „Dumnezeu a murit”.

Premiera absolută a lucrării a avut loc la Frankfurt, în 1896, chiar sub conducerea dirijorală a compozitorului. Partea de început, intitulată “Răsăritul”, a devenit foarte cunoscută și datorită includerii sale în banda sonoră a filmului „Odiseea Spațială”, al regizorului Stanley Kubrick.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Foto: Aşa grăit-a Zarathustra – orchestreradio.com

07
/07
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” aniversează astăzi 60 de ani de la prima sa apariție pe scenă. Pe 7 iulie 1963, de la ora 11:00, Corul de Cameră Madrigal, fondat și dirijat de Marin Constantin, susținea primul său concert la Teatrul de Stat din Brașov, cu un repertoriu de muzică preclasică.