Asian Food Fest, o călătorie culinară în jurul Asiei
https://www.ziarulmetropolis.ro/asian-food-fest-o-calatorie-culinara-in-jurul-asiei/

Primul eveniment dedicat exclusiv bucătăriei asiatice va avea loc între 19 – 21 iulie, în Parcul Titan din Bucureşti, şi se anunţă a fi o experienţă cu adevărat specială.

Un articol de Liliana Matei|13 iulie 2019

Pasiunea pentru Asia a dat naștere în 2013 primei ediții Asia Fest, o călătorie până în cele mai îndepărtate colțuri ale marelui continent astfel încât iubitorii de cultură, atât tradițională, cât și contemporană, să poată ajunge pe meleagurile sale pline de mister și inspirație. Iar, șase ani mai târziu, iubitorii de mâncare exotică pot experimenta gusturi nemaivăzute, la primul eveniment ce are în prim plan gastronomia asiatică – Asian Food Fest, festival gastronomic ce se va desfășura între 19 și 21 iulie, în Parcul Titan din București, cu intrarea liberă pentru vizitatori.

Iubitorii de arome exotice se pot delecta cu ramen, creveți tempura, înghețată cu matcha și cu bubble waffles – street food în stil japonez, bulgogi și kimchi coreean, pachețele de primăvară și colțunași chinezești, cig kofte – cel mai cunoscut preparat vegetarian turcesc, tikka masala și murgh kebab ca în India, plăcinte și dulciuri siriene, înghețată după rețete thailandeze și libaneze, dar și cu băuturi tradiționale: limonadă, sucuri și cafea turcească și ceaiuri indiene și japoneze, în cel mai mare spațiu din România ce reunește exponenții gastronomiei asiatice.

Pasionații se vor putea bucura și de demonstrații de gătit live, unde pot vedea cum se pregătesc feluri de inspirație asiatică, cu fructe de mare, dar și preparate tradiționale coreene cum ar fi sushi-ul lor național – kimbap și aperitivele jumeok bap și gimmari și pot primi sfaturi despre cum le pot pregăti și acasă.

Nu vor lipsi nici ingredientele de luat acasă iar vizitatorii au de ales dintre sosuri pentru rața Pekin și Teriyaki, fructe rare în sirop. condimente pentru curry și masala, ghimbir murat, noori și wasabi pentru sushi și paste și orez care completează toate felurile chinezești, pentru a se putea bucura de gust și de arome delicioase oricând.

Pe scena Asian Food Fest se va putea vedea un mix de muzică live, Dj, spectacole de dans și demonstrații de gătit într-o atmosferă de festival, totul ca experiența să fie una completă. Spectatorii vor avea ocazia să cunoască Asia tradițională cu ceremonia coreeană a ceaiului, dansurile japoneze și orientale și parada de peste 50 de costume autentice din Japonia, Coreea, China, Turcia, India, Palestina, Afghanistan și Indonezia dar și pe cea modernă alături de fanii culturii K-pop.

În ziua de vineri, 19 iulie, sunt de văzut recitalul unuia dintre cei mai apreciați artiști turci, Deniz Cem, ce a compus peste 50 de melodii în limba engleză, turcă și în alte limbi de origine latină și s-a făcut remarcat și pe piața muzicală din România, și al lui Serkan, solist roman de origine turcă, ce și-a început cariera în Turcia în 1997, continuând-o apoi în România unde a cucerit publicul cu primul său single.

Iar sâmbătă, pe 20 iulie, e de neratat fuziunea de folclor din Balcani, muzică electronică și rock adusă de Balkan Taksim, trupă recomandată de legendarul star american Iggy Pop în cadrul emisiunii pe care o susține la postul de radio britanic BBC. Amestecul exploziv de influențe și instrumente nemaivăzute, printre care cobza, sazul turcesc, davulul și darbuka, recompuse electronic, demonstrează că muzica leagă culturile și circulă din țară în țară.

De asemenea, curioșii pot experimenta diverse ateliere de inspirație asiatică, de la henna indiană și pictură pe apă turcească la caligrafie și pictură pe lampioane și evantaie japoneze. Pe toată durata festivalului vor putea fi vizitate expozițiile de pictură cu tematică coreeană și cea de pictură și suveniruri orientale.

Programul complet pe zile și detalii despre festival se pot găsi pe site-ul festivalului și pe pagina oficială de Facebook.

 

06
/11
/16

Romanul de dragoste are milioane de fani în toată lumea, iar de-a lungul istoriei multe dintre titluri au iscat scandaluri serioase. Ziarul Metropolis vă oferă un top al celor mai frumoase romane de dragoste din toate timpurile, zece povești pe care trebuie să le citești într-o viață.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

20
/09
/16

Timișoara va fi Capitală europeană a culturii în anul 2021. Anunțul a fost făcut vineri și oamenii au plâns de bucurie când au aflat. Care este pulsul străzii și cum se vede „cultura” din mijlocul mulțimii?

11
/09
/16

Am fost la cinema, ba chiar la mall, să văd Sieranevada (propunerea României pentru Premiile Oscar, da?), scris și regizat de Cristi Puiu. Am plătit bilet, am luat loc în sală. Îmi place să înjur pe banii mei, da? Era o vineri și era un amurg. Nu eram douăzeci de oameni la film. Și uite care e treaba.

05
/09
/16

Pentru a înţelege mai bine cinematografia, este întotdeauna util să revenim la filmul mut, a cărui diversitate a fost remarcabilă. Acolo s-au pus bazele gramaticii vizuale, prin căutările marilor cineaşti-pioneri, aşa cum reaminteşte volumul nou apărut „Limbajul cinematografic în era filmului mut”, de Silviu Şerban.

14
/08
/16

Dragă domnule Zweig, vă scriu tocmai din Europa de Est, în anul 2016, după Hristos, pentru a vă informa că, așa cum v-ați temut, lumea a continuat să-și piardă mințile...

22
/07
/16

În Piazza Navona e cald, e torid, sunt grupuri de asiatici care zumzăie și fac poze la orice, sunt o mulțime de turiști care-și fac selfie în orice colțișor, zâmbind frumos și seducător în ecranul telefonului așezat pe bățul de selfie, ca să surprindă, desigur, și „obiectivele”, adică pe ei lângă „obiective”...

21
/06
/16

"Filmul „Poziția copilului”, , regizat de Călin Netzer, a fost foarte tulburător pentru mine. E un film despre întreaga noastră societate, despre cum ieșim dintr-un fel de a trăi și intrăm în altul, ceea ce pentru unii oameni e imposibil. A fost o onoare să fac parte din juriul care a hotărât premiul pentru acest film." - Tim Robbins