Cu Capitala Culturală la piață
https://www.ziarulmetropolis.ro/cu-capitala-culturala-la-piata/

Timişoara va fi Capitală europeană a culturii în anul 2021. Anunţul a fost făcut vineri şi oamenii au plâns de bucurie când au aflat. Care este pulsul străzii şi cum se vede „cultura” din mijlocul mulţimii?

Un articol de Monica Andronescu|20 Septembrie 2016

În Piața Victoriei, lume multă, copii și porumbei ascultă bubuielile tobelor care anunță nu știu ce întrecere sportivă pe scena improvizată în fața Teatrului Național, unde fiecare se îmbulzește cinci minute, se ridică pe vârfuri să vadă mai bine ce se întâmplă și pe urmă pleacă liniștit să mănânce un hamburger la McDonald’s-ul de alături. Un clovn trist și puțin obosit face figurine din baloane colorate și le întinde copiilor, dar, cum n-are prea mare succes, rămâne din când în când pe gânduri, cu un aer de Hamlet exilat la… Timișoara. „Nu merge mai bine treaba de când Timișoara e Capitală Culturală?” îl întreb și cumpăr un balon în formă de cățel, ca să-i mai „risipesc norii”. „Nu se bucură lumea?” Începe să râdă parcă prins cu mâța-n sac: „Se bucură, se bucură, cum să nu? Ieri o plâns lumea pe stradă, da’ să vedem ce-o mai fi până atunci. Dacă treaba asta cu cultura nu ne face și pe noi să trăim mai bine, îi degeaba. Eu mă bucur, na, sigur că-s mândru că-i orașu’ meu și-mi place că s-o refăcut clădirile și că vine lumea la terase, e frumos… Și când e soare afară merge mai bine vânzarea. Cine știe, peste cinci ani, dacă oi fi tot aici, poate o să vină străini mulți… Și-acuma sunt, dar când o fi cu Capitala o să vină și mai mulți și poate ne merge și nouă mai bine.”

img_3579

Pentru cine n-a fost în ultimii ani la Timișoara e greu de imaginat schimbarea spectaculoasă a imaginii centrului orașului. Și, ce-i drept, nu-i ușor de ajuns la Timișoara, pentru că trenul de la București face cam nouă ore teoretic și cam zece ore practic, că ăsta-i CFR-ul nostru, iar la pachet poți să ai și manele incluse în acest preț, dacă ai noroc de vecini generoși, care vor să-și împartă cu tine cheful și „cultura”. Dar, când ajungi, în cele din urmă, Timișoara te așteaptă cu o față nouă, cu străzi superbe, cu un centru vechi refăcut, cu piețe încântătoare, cu clădiri cu fațade noi, care te fac să te simți într-un oraș din Vest. Terase colorate – poate prea multe italienești și prea puține cu specific, dar, deh, asta e globalizarea, iar pizza a devenit parte din patrimoniul universal – băncuțe pline cu pensionari care se uită zâmbind la cine trece pe stradă și turiști care fac poze.

img_3560

In Piața Unirii…

În Piața Unirii, superba Piață a Unirii, sunt amplasate multe boxe și se aud tare arii din Ceaikovski, Vivaldi sau Mozart. În mijloc, pe spațiul verde, o mulțime de tineri și copii sunt adunați la Capitala Tineretului din România, căci, da, se pare că 2016 a fost anul norocos al Timișoarei, fiindcă în primăvară a primit și acest titlu. În timp ce savurez o pizza… la una dintre terasele din Piața Unirii, care-mi oferă o priveliște perfectă asupra catedralei, ascult aproape fără să vreau o conversație picantă.

img_3552

Noapte cu lună de septembrie…

Două cupluri – viitori miri și viitori nași, trecuți puțintel de prima tinerețe – discută aprins despre modele de rochii de mireasă, dacă să fie cu trenă sau nu, dacă să aibă danteluță doar de două degete sau mai groasă, dacă buchetul să fie din crizanteme sau din trandafiri, mai încărcat sau mai simplu, iar viitoarea mireasă îi explică serioasă viitoarei nașe că ei îi place să aibă și un pic de model, că uite și unghiile – și aici îi arată superbul model de pe unghii, patru vopsite în mov și una cu floricică albă pe fond mov – îi place să nu le aibă așa terne… Și printre buchete și meniul de la restaurant – unde o să fie și „rață cu portocale, specialitatea casei”, prilej de exclamații admirative  –  vine brusc vorba și despre Capitala Culturală Europeană din 2021. Doamna viitoare nașă, cadru didactic, care tocmai încheiase o relatare despre prima zi de școală și „noii copii”, se declară sceptică… „Treaba asta cu Capitala e una de imagine și atât.” Iar cei doi bărbați de la masă care până atunci au vorbit lucruri serioase și le-au lăsat pe femei cu ale lor o aprobă. Și dintr-odată își dau cu toții seama că îi deranjează muzica din piață… O arie superbă din Mozart răsuna vesel în acel moment în care doamna cadru didactic și-a spus părerea răspicat: „Uite și ăștia! Cică e Capitala Tineretului. Ce capitală a tineretului cu muzica asta? Puteau să pună și ei o muzică mai tinerească, dacă tot îi dăm cu tineretul.” „Pe mine nu mă deranjează”, zice viitoarea mireasă și mirele o aprobă și el. „E drăguț, dar puțin cam tare. Și ce-i drept, e weekend, e frumos afară, puteau să pună și ei altceva. Dar o fi pentru povestea asta cu Capitala Culturală. Acuma o să ne intoxice cu cultura.” No comment. Și în acel moment deasupra Pieței Unirii se ridică o mare de baloane colorate și toată lumea – desigur, și eu – scoate telefonul să le pozeze.

img_3573

„Scaunele” în mijlocul pieței…

Dar, una peste alta și în ciuda diverselor comentarii care n-au întârziat să apară despre cum și de ce a pierdut Clujul titlul, Timișoara chiar arată ca un oraș european. Atunci când o privești strict din stradă. E un loc unde ai veni să-ți petreci vacanța. E cool. Atât de cool, încât, după ce ajungi seara la hotel – un hotel din centrul orașului –, s-ar putea să-ți petreci juma’ de noapte ascultând fără să vrei conversațiile super-cool ale unor tineri de la terasa de vizavi, dublate de muzică dată tare, dar la fel de cool în miezul nopții. Noroc că de la fereastră orașul se vede luminat superb…

img_3565Când depășești însă puțin zona centrală și te îndrepți, să spunem, spre piață, într-o dimineață de duminică, descoperi un alt oraș. Poate nu la fel de frumos și de cosmetizat, dar cu siguranță autentic. Străzi superbe, romantice, cu copaci bătrâni, cu linii de tramvai moderne care contrastează simpatic cu casele vechi, cu soare de toamnă cald, cu frunze multe pe jos, cu oameni care vin de la cumpărături, cu reclame la spectacole cu Maria Ciobanu, cu sunetul liturghiei răsunând vag dintr-o bisericuță în fața căreia stau o mulțime de cerșetori… În piață, mult mai pustiu decât te-ai aștepta într-o dimineață de duminică. Și nici oferta nu-i prea bogată. Așa că toți vânzătorii te îmbie cum se pricep mai bine. „Ia, mamă, castraveți proaspeți din curte de la mine, castraveți de grădină nestropiți…” Mă scuz că nu am ce să fac cu castraveții în drum spre București, dar tanti nu mă iartă. Se înfurie brusc și-mi aruncă așa, ca pe-un blestem: „Nici c-o să mai vin în piața asta!”

Cum să-i întrebi ce părere au despre faptul că frumosul lor oraș Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană? Dar până la urmă riști… „Mamă, e bine, zic io, am auzit la televizor, mi-o zis fata, da’ pentru mine de-acuma-s bătrână. Știu eu dacă oi mai trăi în – cât ai zis?” „2021”, îi răspund. „De ce să nu trăiți? Aveți legume și fructe proaspete în curte, crescute sănătos…” Tanti Ioana are chiar și un smochin în curte și mă îmbie să gust din fructele culese chiar în dimineața aia. Cumpăr câteva și n-o mai întreb despre Capitală…

img_3566

Duminică dimineața, la piață, printre tarabe și miros de legume proaspete…

Dar alături, un domn care vinde roșii, castraveți și verdeață a tras cu urechea și se bagă în vorbă: „E bine, domniță, da’ cu casele alea cu turnulețe, știm noi care, când rezolvă domn primar? Că știți cum e la noi? La noi vopsim pe-afară și ce-o rămâne înăuntru Dumnezeu cu mila. Trebuia făcută treaba cu socoteală, schimbată canalizarea peste tot, nu numa-n centru. Că dacă faci o treabă s-o faci… Că a fost fonduri de-alea europene, a avut. Nu zic, e bine, e frumos, dar să curețe și pă sub pat, nu numai acolo unde să vede…” „Dar știți cam ce-o să însemne povestea asta cu Capitala? V-ați bucurat că a fost ales orașul dvs?” „Domniță, m-am bucurat de ce să nu mă bucur, că și de Revelion mă bucur. Ce să însemne? O să vine cu trupe de-astea, cum le spune, cu spectacole, o să cânte pe-acolo prin piață, artificii, o să fie frumos. Da’ dacă nu investește și-n învățământ, tot degeaba, că anul asta cu Capitala vine și trece, da’ noi nu. Tot aici la piață ne găsiți și-n 2021 și poate c-om avea vânzare mai bună atunci”, îmi spune râzând.

Mă întorc spre centru și mă așez la o terasă să beau o cafea. În fața mea, un bărbat cântă din toate puterile muzică folk. Un băiețel aleargă după un porumbel. Timișoara va fi Capitală europeană a culturii.

06
/11
/17

S-a născut acum 75 de ani, undeva la Chișinău. Era anul 1942, iar anii care au urmat n-aveau să fie dintre cei mai ușori. Era război și tatăl ei a plecat pe front când mama ei era însărcinată cu ea. Înainte să plece, a spus: „Dacă e fată, se numește Maria.” Nu știa că tocmai a ales numele uneia dintre cele mai mari actrițe ale teatrului românesc dintotdeauna: Mariana Mihuț.

30
/10
/17

„Eu am sentimentul că mă mut. Într-un alt spațiu. Nu pot încă să-l definesc. E o nouă locuință. Toate amintirile strigă după mine să nu le uit.” Sunt cuvintele care încheie, ca un strigăt, volumul „Bricabrac” de Lucian Pintilie, pe coperta 4, ca o promisiune pentru universul nebun și genial cuprins în cele peste 700 de pagini.

08
/10
/17

Pe 6 octombrie, la Librăria Humanitas a avut loc o întâlnire deschisă cu actorul Victor Rebengiuc în cadrul Întâlnirilor Yorick. Într-o sală arhiplină, artistul a vorbit despre România de azi, despre motivele care l-au făcut să nu accepte să filmeze în „Moromeții 2” și despre „generația de aur”.

01
/10
/17

REPORTAJ „Linişte! Motor! Se filmează!” – o după-amiază pe platoul de filmare la „Moromeţii 2”, pe care regizorul Stere Gulea îl realizează în aceste zile chiar în satul Talpa şi în legendara casă folosită în clasicul film de acum trei decenii.

28
/09
/17

Pentru turistul care pune pentru prima dată piciorul în Asia, Thailanda e o altă planetă. Cu amestecul lui fascinant de zgârie-nori și mizerie, cu aglomerația lui teribilă, cu tuk-tuk-urile care se strecoară peste tot și trenurile suspendate, cu mâncarea preparată în plină stradă, cu aromele lui tari, cu ghirlandele de flori, cu templele ca-n povești, Bangkokul nu seamănă cu nimic.

13
/08
/17

Apune soarele peste blocurile din cartierul Titan și, din fața Cinematografului Gloria, se aud cele mai frumoase cântece interbelice. Celebrele „Ilona” sau „Zaraza”, cântate de vocea inconfundabilă a tenorului Robert Nagy, se aud până departe peste Parcul IOR. În fiecare weekend, până pe 3 septembrie, de la ora 19.30, spectacolul „Grădina Gloria” în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză se joacă în fața Cinematografului Gloria, iar accesul este liber.

Page 1 of 512345