Astra Film Festival pune România sub lupă
https://www.ziarulmetropolis.ro/astra-film-festival-pune-romania-sub-lupa/

Ediţia aniversară de 20 de ani a Astra Film Festival se anunţă a fi una specială, programul evenimentului conţine filme din peste 70 de ţări, premiere internaţionale şi programul Astra Film Junior dedicat copiilor şi adolescenţilor.

Un articol de Andrada Văsii|1 octombrie 2013

Ediţia aniversară de 20 de ani a Astra Film Festival se anunţă a fi una specială. Programul evenimentului conţine filme din peste 70 de ţări, premiere internaţionale și programul Astra Film Junior, dedicat copiilor şi adolescenţilor.

Pe lângă filmele care aduc în prim plan teme actuale controversate se vor organiza și conferinţe care adună profesioniştii de cinema din România şi din toată lumea.

După 20 de ani în care a promovat documentarul ca gen al cinematografiei în România și documentarul românesc în țară și în străinătate, Astra Film Festival va găzdui la Sibiu o serie de dezbateri şi întâlniri în cadrul ediţiei aniversare Astra Film Festival.

Citiți și: Vizionări la cerere, în cadrul Studioului Astra Film din Sibiu

Dumitru Budrală, director fondator Astra Film Festival, declara: „Sărbătorim prin muncă, a venit timpul ca odată cu majoratul festivalului să se adune breasla documentariştilor români și a celor care au urmărit evoluția acestui gen în Romania, și să vedem ce a reușit să facă acest gen de film în aceste vremuri tulburi’’.

Conferinţe şi întâlniri importante la Astra Film Festival

Conferinţa „România sub lupă” începe joi, 17 octombrie 2013 în cadrul unei mese rotunde – 20 de ani de film documentar şi documente vizuale. Laurenţiu Damian, Bjorn Reinhart, Dan Nuţu,  şi Dumitru Budrală vor prezenta modalităţi de colectare, arhivare, pulicare şi de formare în film documentar în România.

Vineri, 18 octombrie, conferinţa România sub lupă va chestiona documentarul românesc din ultimii 20 de ani în viziunea autorilor Remus Gabriel Anghel, Iulia Hossu, Marius Lazăr, Andra Matzal, Vintilă Mihăilescu, Raluca Nagy, Zsuzsa Plainer, Adina Popescu, Andrei Rus, Eliza Zdru, Michael Stewart, Cătălin Sturza.

Conţinutul acestei întâlniri va fi publicat într-o carte 20 de ani de documentar în România. Conferinţa se va încheia sâmbătă, 19 octombrie 2013 cu prezentările și dezbaterile despre Televiziunea Factuală în România, Emil Hurezeanu şi Cosmin Savu (ProTV România, te iubesc).

Astra Film Festival

Petr Lom a fost prezent la Masterclass-ul Astra Film Festival din 2012

Vineri, 18 și sâmbătă, 19 octombrie va avea loc ,,Industry Meeting”, o întâlnire cu reprezentanţii celor mai importante festivaluri de profil din România şi din lume, directori de la festivalurile American Documentary Film Festival, Palm Springs, Dialektus Film Festival Budapest, Dox Leipizig, London Open City Doc Festival, Moscow International Film Festival on Visual Anthropology, iar din România Anim’est International Animation Film Festival, Bucharest International Experimental Film Festival, Cronograf Chișinău, Documentary Film Festival, Next International Film Festival, One World Romania, Transilvania International Film Festival.

Programul RETRO 20

Tot în cadrul programului special aniversar, Astra Film Festival propune o selecţie a filmelor proiectate în cei 20 de ani de existenţă ai festivalului. Filmele selectate exprimă accente importante din programarea edițiilor anterioare.

Din 1993 şi până în prezent, la AFF au fost prezentate mii de filme din toată lumea: unele au fost premiate, altele au încins spiritele printre spectatori, însă toate au adus pe marele ecran poveşti emoţionante despre oameni, locuri sau evenimente marcante de pretutindeni.

În acest an, Astra Film Festival celebrează nu doar filme produse recent, ci şi capodopere cinematografice din ultimele decenii realizate de cineaşti consacraţi pe plan internaţional, precum Bob Connolly (Australia) sau John Marshall (S.U.A.) etc, două veritabile legende ale filmului documentar.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Info:

RETRO 20 vor avea loc între 14 şi 20 octombrie 2013, în paralel cu secţiunile competiţionale şi speciale.

Foto credit: Astra Film Festival

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.