Atelier de teatru radiofonic si lecturi pentru copii in limba germana
https://www.ziarulmetropolis.ro/atelier-de-teatru-radiofonic-si-lecturi-pentru-copii-in-limba-germana/

Centrul Cultural German (CCG) din Timişoara organizează vineri, în premieră, un atelier de teatru radiofonic cu şi pentru copii, evenimentul fiind organizat de scriitorul şi actorul Thommi Baake. Participanţii sunt elevi ai Liceului Teoretic Nikolaus Lenau, care împreună cu Thommi Baake vor înregistra o piesă de teatru radiofonic în limba germană, scrisă de acesta special […]

Un articol de Andrada Văsii|5 decembrie 2012

Centrul Cultural German (CCG) din Timişoara organizează vineri, în premieră, un atelier de teatru radiofonic cu şi pentru copii, evenimentul fiind organizat de scriitorul şi actorul Thommi Baake.

Participanţii sunt elevi ai Liceului Teoretic Nikolaus Lenau, care împreună cu Thommi Baake vor înregistra o piesă de teatru radiofonic în limba germană, scrisă de acesta special pentru ei, spun reprezentanţii CCG Timişoara.

Atelierul va avea loc în biblioteca Centrului Cultural German.

Thommi Baake, născut în 1962, este actor de comedie şi autor de cărţi pentru cei mici. A jucat în diferite piese de teatru pentru copii, pentru teatrele Poot şi Klecks din Hanovra, precum şi în emisiuni pentru copii, cum ar fi cunoscuta Sesamstrase, scrie poveşti şi compune cântece pentru ei.

În 2010 a publicat prima sa carte ‘Erwin und die Leuchtgiraffen’ (‘Erwin şi girafele strălucitoare’), iar în 2012 a urmat ‘Die Ruckkehr der Leuchtgiraffen’ (‘Întoarcerea girafelor strălucitoare’).

Poveştile lui au impresionat un număr mare de tineri ascultători din diferite şcoli, librării şi biblioteci din Germania.

Sâmbătă, Thommi Baake îi invită pe micuţii cunoscători de limbă germană la o lectură în limba maternă, care le va citi în limba germană poveşti cu aventuri din prima sa carte ‘Erwin şi girafele strălucitoare’, dovedindu-şi, în acelaşi timp, şi talentul actoricesc.

‘Copiii vor afla cum Erwin şi girafele strălucitoare păcălesc un proprietar rău şi găsesc o comoară. Zburăm împreună cu Mona şi cu Michael pe un balaur la vrăjitorul Srideldibutsch. Ne jucăm alături de troli, de Stina şi de Tim în oraşul uitat şi misterios al trolilor. Suntem pe mare cu Per şi cu căpitanul ‘picior de plastic’, căutând împreună cu prinţesa Jasenka apa vieţii. Ne scufundăm într-o lume interesantă, imaginativă şi distractivă a personajelor şi aventurilor din poveştile lui Thommi Baake’, spun organizatorii evenimentului.

Sursa: Agerpres

08
/10
/13

CRONICĂ DE FILM Malavita: O familie criminală, noua joacă postmodernă a francezului americanizat Luc Besson, este un film tarantinesc ceva mai puţin sângeros şi cu un umor negru al cărui principal defect este că nu-şi testează propriile limite.

07
/10
/13

După un week-end plin, în care Ernest et Célestine a încălzit toate inimile din sală iar selecţia lui Michael Helmerhorst a pus la încercare limitele spectatorilor la The Night of the Trashbin Treasures, Animest 2013 continuă.

07
/10
/13

„Teatru", noul ciclu de producţii teatrale, premiere absolute, prezentat de Radu Beligan, va fi deschis în 7 octombrie de „Regina mamă", o dedicaţie în două părţi pentru „regina scenei româneşti" - Olga Tudorache - care îşi aniversează ziua de naştere pe 11 octombrie.

07
/10
/13

Aseară s-a încheiat cea de-a treia ediție a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj, dedicate anul acesta reputatului teatrolog George Banu. Organizat de Teatrul Național Cluj-Napoca și de Ministerul Culturii, evenimentul a cuprins spectacole de teatru semnate de Silviu Purcărete, Mihai Măniuțiu, Alexandru Dabija, Gábor Tompa, proiecții de filme, expoziții și dezbateri.

06
/10
/13

Astăzi, de la ora 19.00, muzica clasică va răsuna live la Palas Mall din Iaşi, unde Răzvan Suma, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, va interpreta Brahms alături de pianistul Josu Okinena.

06
/10
/13

Sezonul premiilor Nobel 2013 debutează luni cu cel pentru medicină, iar speculaţiile abundă deja pe seama viitorilor laureaţi ai prestigiosului premiu pentru pace și literatură.