Ateliere pentru copii de toate vârstele, spectacole de lectură și expoziții, la Festivalul Tânăr de la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ateliere-pentru-copii-de-toate-varstele-spectacole-de-lectura-si-expozitii-la-festivalul-tanar-de-la-sibiu/

Șapte ateliere, două spectacole de lectură şi trei expoziţii de fotografie şi desen sunt incluse în programul celei de-a cincea ediţii a Festivalului Tânăr de la Sibiu, care are loc în perioada 1-10 noiembrie, la Teatrul Gong.

Un articol de Liliana Matei|3 noiembrie 2019

Greenarium a propus, în primele trei zile de festival, un atelier de creat mini-grădini, dedicat copiilor cu vârste de peste 6 ani. Lavinia Braniște a susținut, pe 2 noiembrie, atelierul de lectură și desen „Întâlnire cu Rostogol”. Flute Theatre din Marea Britanie a adus la Sibiu, tot pe 2 noiembrie, un atelier de dezvoltare personală pentru copii cu tulburări de spectru autist și familiile lor. Iată cu ce alte evenimente continuă festivalul!

Compania de dans Miyazaki C-Dance Center, namstrops, va prezenta, pe 5 noiembrie, de la ora 10:00, în Sala Oglinzilor a Forumului Democrat German, atelierul de video-dans „DaDaDaDa Da”. Recomandat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani, este structurat pe șapte niveluri, împletind dansul, filmarea, editarea cu plăcerea de a crea împreună un film de trei minute. Abordarea namstrops s-a născut din „metoda de învățare a dansului creativ pe bază de proiect”, dezvoltată de Chiyoe Matsumoto, profesor emerit la Universitatea Ochanomizu, după metodele „educației fizice artistice contemporane” și „educației fizice prin expresie”, care îi aparțin profesorului Rumiko Takahash. „Namstrops”, inversul cuvântului „sportsman”, nu este doar numele companiei, ci și titlul metodei și filozofiei care aduc laolaltă sportul, arta și educația. Prin alăturarea lor, a luat naștere atelierul „expresii fizice” al companiei namstrops, singura trupă de dans care folosește gimnastica ritmică în școlile din Japonia. Reprezentația este sold out.

Pe 6 noiembrie, de la ora 10:00, în Sala Oglinzilor a Forumului Democrat German, va avea loc atelierul Grasshopper, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani. Cinci dansatori, în coregrafia semnată de Akifumi Toyofuku, Souhei Minowa și Takafumi Kodama, după dramaturgia lui Rumiko Takahashi, vor interpreta povestea „Greierele și furnica”. Prin acest atelier, care va dura 50 de minute, membrii trupei vor reinterpreta povestea din punctul de vedere al greierului și inversa toată acțiunea. Reprezentația este sold out.

Echipa Mini Zucchini va susține, în ultimele trei zile de festival, un atelier de gătit dedicat copiilor cu vârste de peste 4 ani. Se va discuta despre mâncarea preferată și ce știu copiii despre ea, de unde provin ingredientele și cum ne ajută ele. Se va găti, individual sau în echipe, în funcție de rețetă. Atelierele vor avea loc în Sala Studio, pe 8 noiembrie, de la ora 17:00, pe 9 noiembrie și pe 10 noiembrie, de la orele 10:00 și 12:00. Prețul unui bilet este de 14 lei.

Pe 9 noiembrie, de la ora 14.00, în Sala Etaj a Teatrului Gong, va avea loc un atelier pentru bebeluși și părinți pus în scenă de Sanja Frühwald, Till Frühwald și Giordana Pascucci. Atelierul este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 24 de luni. Cei trei membri ai trupei vor reda fiecare mișcare, sunet și stare de spirit a bebelușilor, dezvoltând un dialog jucăuș și imprevizibil. Prețul unui bilet este de 14 lei.

Spectacolul de lectură „Povestea gaborilor”, de Mădălina Brândușe și Andrei Șerban, după o piesă scrisă în cadrul proiectului „Culese din Telciu”, va fi prezentat pe 4 noiembrie, ora 14:00, la Sala Studio, și este recomandat persoanelor de toate vârstele. Spectacolul vorbește despre relaţiile sociale dintre gaborii din Telciu şi populaţia majoritară neromă si realitățiile cotidiene ale copiilor ai căror părinți sunt plecaţi la muncă în străinătate. Textul are la bază o serie de 13 interviuri, din perioada iulie-august 2019, timp în care actrița Mădălina Brândușe împreună cu actorul și regizorul Andrei Șerban au petrecut o lună la Telciu, ca rezidenți în cadrul programului „Culese din Telciu. Rezidențe de cercetare și creație artistică”.

Un al doilea spectacol-lectură, „Celule de bază”, de Petro Ionescu și Raul Coldea, scrisă în cadrul aceluiași proiect, va fi prezentat pe 4 noiembrie, de la ora 17:00, în Sala Studio. „Celule de bazăʺ este rezultatul unei cercetări desfășurate în comunele Telciu și Romuli care are ca punct de pornire structurile familiale și factorii economici care le influențează. Textul are la bază interviuri luate persoanelor din aceste comunități și pune accentul pe povești în care migrația și componenta de gen sunt extrem de relevante. Reprezentația va fi urmată de lansarea publicației Făpturile din Romuli, produsul final al rezidenței artistice, la care vor participa Cristian Grecu și Gabriela Herța.

Expoziția „Alandala – Circ contemporan în Sibiu” este deschisă din 2 noiembrie. Aceasta aduce laolaltă poze realizate în diferite școli de circ recreațional din Europa (Galway Community Circus – Irlanda, Ecole de cirque de Bruxelles – Belgia, Cirque Toameme – Elveția, Zaltimbanq – Luxembourg și Școala de circ Alandala – România). Circul contemporan capătă o nouă formă, pretutindeni în Europa de Vest, ca activitate recreativă, metodă de incluziune socială și unealtă non-formală în educație.

Pe 3 noiembrie, a avut loc vernisajul expoziției „Tânăr”, de Paul Mureșan, artist, regizor, animator şi ilustrator. A expus în importante săli europene, dar este cunoscut și pentru scurtmetrajele sale animate multi-premiate „Pui de somnʺ (2014) şi „Mamă, tată, am să vă spun cevaʺ (2016). Filmele au fost selecţionate la festivaluri din întreaga lume, iar „Pui de somnʺ a fost desemnat cel mai bun film românesc la Anim’est 2014. Noul lui scurtmetraj animat, „Ceva”, a fost prezentat deja în mai multe festivaluri internaționale. În acest moment, Paul Mureșan se concentrează pe diverse proiecte personale, în timp ce scrie la lucrarea de doctorat despre animaţie ca dimensiune paralelă.

Pe parcursul festivalului va putea fi admirată și expoziția de fotografie a lui Dragoș Dumitru, o retrospectivă a spectacolelor din repertoriul Teatrului pentru Copii și Tineret Gong.

Biletele pentru spectacolele din cadrul festivalului sunt disponibile online, pe Entertix.ro.

Festivalul Tânăr de la Sibiu este finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de UNITER prin Fondul Timbrului Teatral. Co-finanțat de Centrul Cultural German și co-produs de Radio România. Parteneri: Conceptual Lab by Theo Nissim, Tursib, Rollercoaster PR.

Prezentat de Zile și Nopți în parteneriat cu Music Channel, Ziarul Metropolis, Scena 9, Revista Amfiteatru, Sibiu 100%, Turnul Sfatului, Tribuna, Ora de Sibiu, Hermannstader Zeitung, Star Sibian, Capital Cultural, Știri de Sibiu.

04
/12
/16

Începând cu data de 8 decembrie 2016, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va fi deschisă publicului expoziţia „Andy Warhol și Slovacia” - eveniment de amplă rezonanță culturală ce marchează încheierea președinției rotative a Slovaciei în cadrul Consiliului Uniunii Europene (iulie-decembrie 2016).

12
/11
/16

Muzeul Național de Artă al României ne invită, începând cu 16 noiembrie, la o expoziție-medalion, dedicată lui Ștefan Luchian (1868 - 1916), de la moartea căruia se împlinesc o sută de ani. „Punte între două lumi – Florile lui Luchian” deschide programul medalioanelor tematice care vor fi incluse periodic în expozițiile permanente ale MNAR.

03
/11
/16

În seara în care am văzut Dorian am vrut să-i cer iertare tehnologiei pentru dățile în care am hulit-o, din conservatorism, și pentru acelea în care am profitat de ea în scopuri pur egoiste. Am reevaluat tehnologia, fie și pentru o oră, cea în care dansul și teatrul s-au unit într-un altfel de spectacol, pe scena de la UNTEATRU.

19
/10
/16

Într-un context în care dansul contemporan are din ce în ce mai multă vizibilitate în peisajul artistic din România, Asociaţia Culturală Control N anunţă un nou spectacol: Dorian, creat de Oana Răsuceanu în jurul unui singur actor-dansator (George Albert Costea), prin îmbinarea dansului contemporan cu proiecţii multimedia. Dorian va fi itinerat în patru spaţii de joc, din patru oraşe diferite: Bucureşti, Timişoara, Craiova şi Ploieşti.

10
/10
/16

Tabloul “Nickelodeon”, realizat de artistul român Adrian Ghenie, a fost vândut pentru suma de 9 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate săptămâna trecută la Londra, de casa de licitaţii Christie’s, fiind vorba de un record absolut pentru pictorul român. Tabloul ictat în 2008 a fost expus şi anul trecut la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti.

30
/09
/16

Mai multe evenimente dedicate artei contemporane vor fi organizate, în această noapte, cu ocazia celei de a zecea ediţii a Noapţii Albe a Galeriilor (NAG), în București și în alte nouă orașe din țară. Alături de București, la NAG#10 participă Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

27
/09
/16

Pe Facebook s-a organizat un protest în fața Ambasadei Rusiei față de decizia Rusiei de a dona 100 de euro pentru campania de achiziționare a „Cumințeniei Pământului”. Protestul va avea loc astăzi (marţi), între orele 17.00 și 17.30, la sediul Ambasadei Rusiei la București. Organizatorii protestului spun că se simt „jigniți” de „bacșișul” Rusiei.

23
/09
/16

Publicul bucureştean e invitat să descopere arta viitorului, între 28 septembrie şi 1 octombrie. Peste 60 de artişti din 8 ţări vor fi prezenți pe scenele de la Cinema Elvira Popescu, The Ark, ARCUB Gabroveni, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Muzeul Naţional George Enescu pentru 4 seri de spectacole inedite.

20
/09
/16

Cea de-a doua ediție a Trienalei de Arhitectură East Centric a început în weekend în capitală cu deschiderea expoziției principale găzduită de Teatrul Național din București și conferințe susținute de invitați din Japonia, Austria și România. Trienala continuă cu prezentările publice și jurizarea pentru Premii Arhitext East Centric. Toate cele 4 expoziții majore din cadrul Trienalei pot fi vizitate zilnic, între orele 10 și 18, la TNB și ARCUB Gabroveni, până pe 9 octombrie.

16
/09
/16

Timișoara este orașul românesc ales pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021, a anunțat, astăzi (vineri), Steve Green, șeful juriului, într-o conferință de presă desfășurată la sediul Bibliotecii Naționale a României. Oraşele contracandidate la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 au fost Bucureşti, Cluj-Napoca şi Baia Mare.

16
/09
/16

Bucureștenii sunt invitați să participe, la sfârșitul acestei săptămâni, la evenimentele dedicate împlinirii a 557 de ani de atestare istorică a Capitalei organizate în Piața Constituției și parcurile Cișmigiu și Herăstrău, unde urmează să aibă loc concerte, expoziții, ateliere, spectacole de teatru și parade sau plimbări cu trăsura. Intrarea la toate evenimentele este gratuită.