Atentate teroriste, războaie interetnice și asasinări politice – Cinepolitica 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/atentate-teroriste-razboaie-interetnice-si-asasinari-politice-cinepolitica-2016/

Alte 3 titluri, care aduc în discuţie probleme cât se poate de actuale, de la atentatele teroriste din Franţa, până la urmările Războiului Iugoslav şi ale asasinării lui Yitzhak Rabin – unul dintre cei mai importanţi susţinători ai păcii din Orientul Mijlociu -, completează lista filmelor din competiţia Cinepolitica 2016 (13 – 17 aprilie, Cinema Elvira Popescu, Bucureşti).

Un articol de Petre Ivan|30 martie 2016

La 10 luni de la tragedia Charlie Hebdo, regizorul Nicolas Boukhrief se pregătește să lanseze thrillerul Made in France: În interiorul celulei/ Made in France: Inside the Cell, a cărui premieră era programată pe 18 noiembrie.

Cu câteva zile înainte are loc, din nefericire, masacrul de la Bataclan iar producția este retrasă de pe piață pentru o perioadă nedeterminată. Un demers pur artistic cu un parcurs dramatic, cauzat de conjuncturi politice neprevăzute.

Povestea din film este clară: un jurnalist franco-algerian se infiltrează într-o celulă teroristă jihadistă, construită chiar pe teritoriul Franței. Scopul său esta acela de a strânge informații esențiale direct de la o sursă de pericol extrem, aflată în cel mai negru întuneric pentru autoritățile care încă bâjbâie la suprafața rețelelor.

Filmul este plin de acțiune, fără a pune foarte multe probleme filosofice, dar care reprezintă un prim și important act de curaj al unui cineast aflat în mijlocul cutremurătoarelor evenimente. Made in France: În interiorul celulei va fi prezentat la București, în cadrul competiției Cinepolitica.

Fratele Dejan

Războaiele Iugoslave: un subiect revenit în actualitate, cu ocazia condamnării recente a lui Radovan Karadzic la 40 de ani de închisoare pentru genocidul de la Srebrenica. În Fratele Dejan/ Brat Deyan/ Brother Deyan, regizorul Bakur Bakuradze, nominalizat de 2 ori la Cannes de-a lungul carierei sale, tratează latura umană a efectelor acestui război interetnic care a dus la destrămarea Iugoslaviei.

La 25 de ani de la Războaiele Iugoslave, generalul Dejan Stanić se ascunde  în așteptarea iminentei condamnări a Tribunalului de la Haga pentru Cinepolitica 2016 crimele de care se face vinovat. Transportat într-un loc izolat de către niște foști combatanți care i-au rămas fideli, Deyan continuă să traiască cu războiul în suflet, într-o singurătate insuportabilă, iar angoasa și tensiunea care se acumulează în profunzimea sinelui său constituie un proces moral mai dur decât orice altă instanță oficială.

Filmul a deschis competiția internațională a importantului Festival de la Locarno în 2015.

Yitzhak Rabin, ultima zi

Cel mai nou film al lui Amos Gitai, Yitzhak Rabin, ultima zi/ Rabin, The Last Day, câștigător a două premii la Veneția 2015, urmărește într-o manieră sobră, chirurgicală, „autopsia” instituțională care a urmat asasinării fostului premier Israelian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Demersul este susținut de imagini de arhivă foarte valoroase, iar reconstituirile dramatizate sunt fidele realității.

Deși are un caracter de film documentar, producția generează o tensiune permanentă, susținută de elemente cât se poate de veridice. Concluzia este subtilă dar cutremurătoare și are reverberații cât se poate de actuale, într-o lume în care fanatismul religios și violența ce-i urmează au atins noi cote alarmante.

Foto: Cinepolitica 2016 –  cinepolitica.ro

29
/03
/23

O nouă producție din Franța se pregătește să ajungă pe marile ecrane din România, începând cu data de 14 aprilie. În regia lui Laurent Charbonnier și a lui Michel Seydoux, doi artiști emblematici pentru industria de documentar despre natură, „Ștejarul și locuitorii săi” este un film despre universul unui stejar cu vârsta de 210 ani și importanța sa pentru toate vietățile pentru care el înseamnă acasă.

29
/03
/23

Festivalului de Film Românesc de la Nantes prezintă a doua sa ediţie în perioada 29 martie – 2 aprilie 2023, în organizarea Centrului Cultural Franco-Român de la Nantes şi având ca partener principal Institutul Cultural Român de la Paris. În luna Francofoniei, festivalul celebrează cultura română francofonă şi diversitatea culturală, marcând 30 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

27
/03
/23

În acest sfârșit de săptămână începe Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului ONE WORLD ROMANIA, care revine în 2023 la București cu o selecție de 35 de filme documentare, trei retrospective, 8 evenimente de tip panel talk/workshop și o expoziție conexă.

20
/03
/23

În afara titlurilor noi, One World Romania propune în acest an şi trei retrospective de neratat: una concentrată pe cineastul sârb nonconformist Želimir Žilnik, în prezenţa acestuia, o alta cu filme ale regretatei regizoare libaneze Jocelyne Saab şi una dedicată dedicată împlinii a 30 de ani de existență a Fundației Arte Vizuale (FAV).

03
/03
/23

În luna martie 2023, Institutul Cervantes din București va prezenta online o serie de filme excepționale ale regretatului regizor spaniol Carlos Saura, un cineast care a dobândit deja un loc de necontestat printre zeii cinematografiei, omagiu prilejuit de decernarea, în acest an, a Premiului Goya de Onoare. Toate titlurile vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Institutului timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României).