Atmosfera de festival a (re)cucerit străzile din Alexandria, la Ideo Ideis #17
https://www.ziarulmetropolis.ro/atmosfera-de-festival-a-recucerit-strazile-din-alexandria-la-ideo-ideis-17/

Revederea la festival, momentul pe care toţi cei 150 participanţi Ideo Ideis l-au aşteptat timp de mai bine de-un an, s-a întâmplat luni, pe 15 august, la Centrul Multifuncţional pentru Tineri din Alexandria.

Un articol de Liliana Matei|17 august 2022

Trupele de teatru de liceeni au început să sosească în oraș încă de la primele ore ale dimineții și odată cu ele, atmosfera de festival s-a instalat pe străzile orașului. Până duminică, pe 21 august, adolescenții vor parcurge un întreg proces de învățare, ghidați de peste 30 de artiști care le vor deveni, începând de astăzi, traineri și mentori. Alături de ei, comunitatea din Alexandria va (re)trăi experiența Ideo Ideis, prin intermediul unui amplu program de evenimente artistice dedicate spectatorilor de toate vârstele.

Programul Ideo Ideis #17 este disponibil online, pe Ideoideis.ro/festivalul-program17

„Mă bucur enorm că suntem cu toții aici, în orașul în care s-a născut Ideo Ideis, și-n care ne întoarcem după doi ani dificili. Doi ani provocatori, care ne-au îndemnat să găsim curajul de a (re)imagina acest festival, locul vostru – al tinerilor, în acest festival, dar și locul nostru ca festival în comunitatea din Alexandria’’, a declarat luni seară Liviu Romanescu, directorul Ideo Ideis, pe scena Galei de deschidere.

Pentru adolescenții din cele 10 trupe de teatru selectate la această ediție, urmează patru zile de explorări personale prin teatru și arte alăturate. Fiecare participant va trece prin experiența unui atelier de teatru și, la alegere, dans, film, fotografie, scriere creativă, muzică, make-up de teatru si multimedia – artele devenind instrumente de conectare la sine și la ceilalți.

În paralel, comunitatea din Alexandria va (re)trăi experiența de festival prin intermediul spectacolelor, proiecțiilor și activităților programate în oraș până pe 21 august. Seria de evenimente a debutat chiar în prima seară cu Sara/Mara, o producție Apollo 111, în regia lui Bogdan Theodor Olteanu, care a umplut sala Centrului Multifuncțional pentru Tineri, semn că toți iubitorii de teatru din Alexandria au așteptat cu nerăbdare întoarcerea festivalului la formula care l-a consacrat. Marți, de la ora 20:00, spectatorii vor urmări aici 8 tați, un spectacol al Teatrului de Stat din Constanța, în timp ce seara de miercuri va fi rezervată spectacolului Efecte secundare, producția teatrului unteatru, în regia lui Vlad Bălan. Selecția de spectacole prezentare în primele zile (re)aduce la Ideo Ideis foști participanți, deveniți între timp actori și regizori profesioniști.

Vineri, de la ora 20:00, se va juca în premieră absolută spectacolul comunitar Am făcut ce s-a putut, o producție Ideo Ideis, regizată de Matei Lucaci-Grunberg, care aduce în scenă poveștile orașului, cu ajutorul unui mix de actori profesioniști și neprofesioniști din Alexandria. Pe o scenă fără decor – fără repetiții și fără să fi citit textul în prealabil, Șerban Pavlu va juca sâmbătă seară Iepurele Alb, Iepurele Roșu – un spectacol care nu se va mai repeta niciodată în această formulă.

Pentru iubitorii de film, Ideo Ideis a pregătit o selecție de 6 titluri noi și foarte apreciate, semnate de regizori români invitați la Alexandria în perioada festivalului. Accesul spectatorilor la proiecțiile din programul Cinemateca târzie este gratuit. Filmele vor rula în fiecare seară, de la ora 22:00, în Parcul Vedea, acolo unde, pe timp de zi, copiii vor avea parte de un program al lor, cu spectacole și activități creative pentru întreaga familie.

Activitățile dedicate locuitorilor orașului Alexandria vor continua și după încheierea festivalului, prin intermediul Laboratorului Ideo Ideis – un spațiu dedicat dezvoltării personale și comunitare prin teatru și arte alăturate. Programul își propune să faciliteze accesul la informație de calitate și la experiențe de formare relevante și esențiale definirii identității și orientării în viață a tinerilor.

„Laboratorul Ideo Ideis duce mai departe procesul de revitalizare culturală a orașului nostru început de Ideo Ideis Festivalul. Ne propunem să facem asta cu ajutorul instrumentelor pe care le-am perfecționat în 17 ani de festival. Diferența este că, de data aceasta, putem asigura un flux continuu de evenimente pe o durată mai îndelungată, în cadrul Centrului Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria, noul nostru spațiu de joacă.’’, subliniază Silvia Ciubotaru (Guță), coordonatoarea programului lansat în luna iulie în Alexandria. „Deocamdată, pilotăm un proiect de dezvoltare personală și comunitară până la finalul anului, cu finanțare din partea Primăriei Alexandria. Și deja observăm cum se consolidează comunitatea de voluntari, participanți și spectatori ai Laboratorului Ideo Ideis, ceea ce ne bucură și ne dă speranță că lucrurile vor merge din ce în ce mai bine”, adaugă Silvia.

Locuitorii orașului Alexandria care încă nu s-au întâlnit cu Laboratorul Ideo Ideis vor avea parte de o prezentare a programului miercuri, pe 17 august, după spectacolul Crina și păpușile vorbitoare, programat în Parcul Vedea. Tot aici, joi seară, de la ora 20:00, publicul este invitat să participe, cu acces gratuit, la o audiție de teatru sonor oferită în cadrul Laboratorului de echipa Teatrului Improbabil.

Cum răspunde arta la problemele vieții de zi cu zi? Joi, de la ora 21:00, Silvia Ciubotaru (Guță) va căuta răspunsuri alături reprezentanții U.N.A.T.C. – prof.univ.dr. Liviu Lucaci și lect.univ.dr. Mihaela Michailov, invitați la discuție împreună cu Alexandru Ivănoiu și Ilinca Prisăcariu, doi dintre oamenii din spatele proiectului Teatrul Improbabil. Mai multe detalii despre Laboratorul Ideo Ideis sunt disponibile pe Ideoideis.ro/laboratorul.

Detalii pe: ideoideis.ro/festivalul | FB: ideoideis | Instagram: @ideoideis

Parteneri de tradiție: Primăria Municipiului Alexandria și Consiliul Județean Teleorman prin Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

Susținut de: Institutul Cultural Român

Parteneri: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, Consiliul Local al Municipiului Roșiorii de Vede și Primăria Municipiului Roșiorii de Vede, Digi, Salesianer, IQ Aqua

Parteneri media: ROCK FM, Radio România Cultural, Radio Europa Liberă, Libertatea, Școala 9, Adevărul, Decât O Revistă, AGERPRES, Observator Cultural, Zile și Nopți, VICE, IQAds, Ziarul Metropolis, LiterNet, GEN Revista

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Foto: Larisa Baltă, Claudiu Popescu

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.