Atunci când moare Robin Williams
https://www.ziarulmetropolis.ro/atunci-cand-moare-robin-williams/

Când eram mai tânăr începusem să scriu o nuvelă în care toţi oamenii care se sinucideau ajungeau în rai, unde însuşi Bunul Dumnezeu îi întâmpina călduros şi îi felicita, ca pe singurii care înţeleseseră cu adevărat calea. Luciditatea îi îndemna pe toţi la decenţa gestului final.

Un articol de Andrei Crăciun|13 august 2014

Erau acolo, în raiul acela, poeți, ingineri, gospodine, adolescenți, curve, îndrăgostiți, clovni, ba chiar și copii. Îi simțeam pe toți aproape. Încercam să îi înțeleg, să îi explic, să le dau dreptate, să îi neg, să îi povestesc ca pe oameni, nu ca pe personaje ale unei ficțiuni.

Mult mai târziu mi-am regăsit o idee, aș spune chiar Constituția vieții mele, la mătușa unei scriitoare geniale care s-a sinucis și ea, foarte tânără. Fraza era, în spiritul ei, aceasta: „Fiecare om are un motiv ca să moară”. Am renunțat să o mai termin. Nu m-am simțit demn de ea, deși era desigur o lucrare minoră, dar scandaloasă, căci dintre toate formele de totalitarism, aceasta, impunerea vieții, fericirea obligatorie, oda existenței cu orice preț, este cea mai agresivă. Nu te joci cu arhanghelii vieții. Nu ai voie.

Moartea, ultima noastră afacere privată, este atât de murdărită de gura lumii încât de fiecare dată îți vine să îi dai dreptate bietului sinucigaș, să îl îmbrățișezi, fie și în vis, ca pe un frate. Vom trăi – fie și cu forța. Raiul e aici. O înspăimântătoare uniformitate a gândirii străbate, chiar acum, mapamondul.

Actorul plecat, unul dintre puținii noștri contemporani care chiar a existat, a preferat liniștea, e o alegere în fața căreia nu se cuvine nimic altceva în afara unei tăceri. De unde atâta lipsă de respect în fața intimității alegerii unui om? Cum ne-o permitem? Cine suntem?

Moartea lui Robin Williams ne-a prins nepregătiți, dar, uite, radicali. Cu ce drept? De ce confiscăm aceste dispariții? Actorul ne-a oferit destul din el însuși, a fost generos, ni s-a dăruit risipitor, îl știm în atâtea ipostaze pe care ne putem sprijini când ne va fi greu în tunelurile proprii.

A fost acel băiat care n-a vrut să mai crească, a fost acel psiholog vorbind cu sinceritate până și despre importanța bășinilor în viața de cuplu, a fost și acea femeie în casă, fără de care nu mai putem gândi comedia timpurilor noastre, a fost în societatea poeților dispăruți. A căzut în patima alcoolului, a făcut pași pe drumul care nu duce nicăieri, și-a îndurat umbrele, iar la sfârșit s-a eliberat. Pentru un destin, ar trebui să fie suficient. Chiar nu e nevoie și de noi în piesa aceasta.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.