August Film aduce în România „Zăpadă de August“, un basm austriac underground de neratat
https://www.ziarulmetropolis.ro/august-film-aduce-in-romania-zapada-de-august-un-basm-austriac-underground-de-neratat/

August Film este o companie nouă de distribuţie a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun poveşti personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-şi în acelaşi timp abordarea umană, plină de emoţii autentice, cu care te poţi identifica uşor, filme care inspiră – pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubeşte.

Un articol de Petre Ivan|27 iulie 2023

Co-fondatorii casei de distribuție, care au mai mult de 10 ani de experiență în industria de film, și-au propus să abordeze o nouă perspectivă în ceea ce privește lansarea filmelor arthouse, una care să fie condusă de principii centrate pe calitate, profunzime și sens.

„August Film a luat naștere din nostalgie împletită cu un proces de maturizare. Nostalgie în sensul că mi s-a făcut dor de distribuția de film, maturizare în sensul alegerii de a lucra doar pentru proiecte în care cred și în care mă regăsesc până la capăt. La un moment dat, la începuturile prieteniei dintre noi, i-am scris lui Andrei pe un tort că `Ne vedem în August!’. Peste ani urma să înțelegem amândoi că nu mă refeream la luna calendaristică. Cuvântul-cheie când vine vorba de abordarea noastră este `personal’. Motto-ul casei de distribuție este `Filme de artă pe care vei vrea să le recomanzi oamenilor pe care îi iubești’. Nu cred că există ceva mai personal decât iubirea.” (Matei Truța, co-fondator August Film)

Zăpadă de August / First Snow of Summer este primul titlu pe care noua casă de distribuție îl va aduce în România, un basm austriac underground, despre întâlniri inevitabile, care te schimbă, și în care realismul și magia se împletesc extrem de firesc, ajutate atât de estetica vizuală, cât și de coloana sonoră, laureată în cadrul Festivalului de Film Diagonale.

Atunci când neconvenționalul Alexander (Tomas Prenn), o întâlnește pe frumoasa Caro (Verena Altenberger) la metroul din Viena, jurământul lui autoimpus de a nu se îndrăgosti își găsește sfârșitul. Cei doi pornesc într-o călătorie dulce-amăruie în timpul căreia Caro îl împușcă de patru ori, iar Alexander transformă vara în iarnă.

Zăpadă de August e filmul pe care aproape că am ratat să îl văd. Dacă aș fi făcut-o, n-aş fi aflat că Alexander e în fiecare dintre noi și fiecare dintre noi e un Alexander. Cu toții facem promisiuni, cu toții le încălcăm, cu toții ne îndrăgostim și sunt convins că la momentul potrivit, pentru persoana potrivită, cu toții putem aduce puțină zăpadă în mijlocul verii.” (Andrei Agudaru, co-fondator August Film)

Filmul marchează debutul în lungmetraj al regizorului Chris Raiber, care a scris și regizat cu succes seriale multipremiate (Kupetzky, Walking on Sunshine) și scurtmetraje proiectate în peste 80 de festivaluri din întreaga lume (Nelly, Caterina & Fred). Relația sa cu primul film de lungmetraj pe care-l semnează e una extrem de personală, care îmbină conexiunea pe care o are cu Viena, orașul în care a crescut, și viziunea lui despre iubire.

Cinefilii din România vor putea vedea Zăpadă de August începând cu 1 septembrie, când va ajunge în cinematografele din țară, distribuit de August Film. Mai multe detalii despre evenimentul de lansare vor fi anunțate curând.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.