Bach, Dediu și Schubert, în stagiunea online a Filarmonicii „George Enescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/bach-dediu-si-schubert-in-stagiunea-online-a-filarmonicii-george-enescu/

Joi, 28 ianuarie, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online a Filarmonicii „George Enescu”, va fi difuzată o înregistrare din 2018, în care Orchestra simfonică, condusă de regretatul dirijor Camil Marinescu, a interpretat Concertul pentru vioară, flaut şi orchestră de coarde semnat de Johann Sebastian Bach şi Plastic – Rock Concerto de Dan Dediu. Ambele lucrări i-au avut solişti pe flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pe violonistul Gabriel Voicu. În partea a doua a evenimentului, ansamblul a prezentat Simfonia nr. 9 de Franz Schubert.

Un articol de Petre Ivan|28 ianuarie 2021

Despre lucrarea sa, compozitorul Dan Dediu spune că e un dublu concert care pornește de la ideea de a transfera câteva dintre însușirile muzicii rock în domeniul muzicii simfonice concertante .„Plastic – Rock Concerto e o lucrare pe care am scris-o, în 2006, la rugămintea flautistului Ion-Bogdan Ștefănescu – care, iată, o reia și în această săptămână la Ateneu – nu numai pentru flaut, ci și pentru vioară. Pariul meu a fost să folosesc o orchestră de coarde, mai mult sau mai puțin extinsă, cu doi soliști – flaut și vioară – și care să reușească prin această muzică să stilizeze muzica rock, într-un fel mai special. Lucrul acesta a însemnat că a trebuit să mă gândesc foarte mult la organizarea înălțimilor, la organizarea ritmică a discursului și sper să fi reușit ceva în genul plasticului (pentru că rock înseamnă piatră). Ceea ce am făcut eu este un fel de piatră de plastic, de aceea am și numit-o Plastic-Rock Concerto. Așadar, o stilizare a muzicii rock în cadrul muzicii concertante de tradiție simfonică”, a explicat Dan Dediu.

STAGIUNE ONLINE

Joi, 28 ianuarie 2021, ora 19.00, Sala mare a Ateneului român

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor CAMIL MARINESCU

Solişti ION BOGDAN ŞTEFĂNESCU – flaut

GABRIEL VOICU – vioară

Concertmaistru invitat RADU DUNCA

Program

Johann Sebastian Bach – Concert pentru flaut, vioară şi orchestră, după Concertul în re minor pentru două viori şi orchestră, BWV 1043

Dan Dediu – Concertul pentru flaut, vioară și orchestră de coarde „Plastic-Rock Concerto”

Franz Schubert – Simfonia nr. 9, în do major, D 944

Înregistratea concertului din 1 martie 2018 va putea fi ascultat pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw).

Partener media al evenimentului este  Radio România Muzical.

Concertul este transmis, joi seară, și pe pagina de Facebook a Radio România Muzical (https://www.facebook.com/Radio-Rom%C3%A2nia-Muzical-227784404990 ).

 

Camil Marinescu, care a încetat din viață pe 27 iulie 2020, a fost dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu“ în perioada 2012-2019. A studiat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la clasa de fagot. La dirijat a fost discipol al maeştrilor Constantin Bugeanu, Cristian Mandeal, Mihai Brediceanu şi Pierre Dervaux. A predat fagotul la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi, timp de 10 ani, a deţinut postul de dirijor rezident la Opera Naţională din Bucureşti. Din 2003, pentru trei stagiuni, a fost dirijor permanent invitat al Berliner Sinfonie Orchester, Germania. Începând cu 2002, Camil Marinescu a fost rezident în Japonia, activitatea sa internaţională bucurându-se de succes în numeroase turnee în SUA, Canada, Franţa, Austria, Spania, Italia, Mexic, Elveţia, Rusia, Australia, China, Marea Britanie, Israel. Dirijând atât repertoriul de teatru liric, cât şi repertoriul simfonic, a fost invitat să conducă Minneapolis Opera House din Minnesota (SUA), orchestra OSM din Montreal, Westdeutscher Rundfunk – Köln, Komische Oper din Berlin, Mitteldeutscher Rundfunk din Leipzig. Cu unele dintre aceste ansambluri a realizat înregistrări de referinţă: opere  simfonice complete de George Enescu, lucrări de Janacek, Stravinski, Bruckner, Mozart, Schubert, Beethoven, Debussy, Richard Strauss şi Ravel. În Japonia a fost prezent pe scene din Tokio, Kyoto şi Osaka. Cu o mare diversitate în abordarea repertoriului – de la Gesualdo da Venosa la opere de Puccini şi Richard Strauss, la muzică simfonică contemporană şi muzică de film şi de jazz – dirijorul include în concertele sale muzica românescă, contribuind la cunoaşterea muzicii noastre pretutindeni în lume. Camil Marinescu a desfăşurat şi o activitate pedagogică susţinută, ce include cursuri de dirijat la Universitatea din Osaka şi cursuri de estetică şi filozofie a culturii la Universitatea din Kyoto. De asemenea, a conferenţiat pe teme de analiză muzicală şi interpretare la universităţi din Franţa, Spania, Portugalia, Germania şi SUA.

Ion Bogdan Ştefănescu, născut în 1969, a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti în 1993, la clasa profesorului Virgil Frâncu. S-a specializat cu Alain Marion (Nissa – 1990); Pierre-Yves Artaud (Darmstadt – 1990); Wolfgang Schultz (München – 1992); James Galway (Veggis – 1995; Regio Emilia – 2003) şi a obţinut titlul de Master of Music în 1995, la University of Illinois at Urbana-Champaign (SUA), profesorul său fiind flautistul englez Alexander Murray. În 2002 a obţinut titlul de doctor în muzică la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. De la debutul ca solist în 1983 până în prezent, Ion Bogdan Ştefănescu a susţinut o bogată activitate concertistică, evoluând în concerte şi recitaluri în Anglia, Franţa, Spania, Cehoslovacia, Coreea de Nord, Germania, Olanda, Japonia, SUA. Este laureat cu Premiul I la Concursul „Concertino” (Praga, 1986) şi cu Diploma de onoare la Concursul „G. B. Viotti” (Vercelli, Italia, 1984). Deţine premiul „Cella Delavrancea” pentru merite în cultură (1991), Premiul Clubului Liones pentru cea mai bună interpretare din cadrul seminarului condus de James Galway, Italia (2003), Medalia „Meritul cultural” (2004), Premiul UCMR pentru interpretare solistică (2007). Este membru fondator al ansamblurilor „Procontemporania”, „Profil” şi este membru al Trio „Contraste”; a realizat numeroase înregistrări radio, TV, CD, DVD în România, Germania şi Elveţia. Biografia sa este inclusă în ediţia 1998 Men of Achievement şi ediţia 1998 Five Thousand Personalities of the World. A compus muzica pentru spectacole produse de SRR, precum şi Pianissimo Summer Dream pentru ansamblu de percuţie, prima audiţie având loc la Conservatorul din Lausanne. Este autorul libretelor de operă Noapte albastră (muzica Diana Rotaru) şi „W”  după Directorul de teatru de W. A. Mozart şi a publicat volumele Joc de oglinzi, Vârstele flautului şi Despre pietre şi păsări. Din 1997 până în prezent este prim flautist în Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti.  Ion Bogdan Ştefănescu cântă pe un flaut Muramatsu.

Gabriel Voicu s-a născut în Bucureşti şi a primit primele îndrumări muzicale de la tatăl său, prof. dr. Emilian Voicu, care îi va fi şi acompaniator. În timpul studiilor la Liceul de Muzică „George Enescu” l-a avut ca profesor pe Octavian Raţiu. În 1981, familia sa emigrează în Germania, iar Gabriel Voicu devine discipol al profesorului W. Marschner. Din 1987 studiază cu E. Peinemann la Conservatorul din Frankfurt. În acelasi an, Gabriel Voicu începe studiile de dirijat cu profesorul J. Starek şi participă la cursurile de măiestrie ale lui Sergiu Celibidache. Se perfecţionează în domeniul muzicii de cameră la Conservatorul din Stuttgart, cu Melos Quartett şi participă la diferite cursuri de măiestrie cu Sir Yehudi Menuhin, Yair Kless, Pinchas Zukerman. Din 1991 este invitat la numeroase festivaluri din SUA. Ca solist, dirijor, partener de muzică de cameră şi concertmaistru, Gabriel Voicu a colaborat cu James Conlon, Dmitrij Kitajenko, Raphael de Burgos, Markus Stenz, Leif Segerstam, Andrey Boreyko, Christoph Eschenbach, Walter Weller, Michael Sanderling, Igor Oistrah. A concertat în SUA cu Orchestra Festivalului Chautauqua sub bagheta lui Joseph Silverstein şi a susţinut 96 de recitaluri în Japonia. A realizat turnee în Europa cu orchestra „Camerata Strad”, pe care Gabriel Voicu a fondat-o şi a condus-o ca dirijor si director artistic. De asemenea, Gabriel Voicu este iniţiatorul Festivalului de muzică de cameră la castelul din Ellwangen, Germania iar în 2006, a devenit director adjunct a Filarmonicii din Hamburg. A avut prilejul de a colabora cu Zubin Mehta în 2013 în cadrul repetiţiilor şi concertelor de la Münchner Philharmoniker, Bayerische Staatsoper şi Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks din München, iar în 2014 la Berlin cu Berliner Philharmoniker şi Staatsoper Berlin, cu Daniel Barenboim ca solist. Tot la Berlin a fost asistent al lui Sir Simon Rattle. Gabriel Voicu cântă la o vioară A. Stradivarius din anul 1725.

03
/05
/22

Pe 12 și 13 mai, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului „În lumina evocării-George Enescu” de Ulpiu Vlad, „Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46” de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și „Variaţiunile Enigma, op. 36” de Edward Elgar.

02
/05
/22

Duminică, 8 mai 2022, la ora 19.00, pe scena Ateneului Român, în cadrul CellEAST Festival 2022, va avea loc un recital susținut de profesorii invitați în cadrul festivalului și la cursurile de măiestrie Future CellEAST și MiniCellos, violonceliștii Andrei Ioniță, Denis Severin, Valentin Răduțiu, Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, Mircea Marian, Marin Cazacu, Atanas Krastev, Dragan […]

20
/04
/22

EUROPAfest deschide ediția cu nr. 29 în prima zi din iulie cu un eveniment de excepție Opening Gala Concert. Protagoniștii serii vor fi PETER AUTSCHBACH - chitară și SAMIRA SAYGILI – voce, câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. Alături de artiștii germani vor evolua trupe din SUA și Italia.

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Săptămâna viitoare, vă invităm să urmăriți spectacolele de operă „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni și Ruggero Leoncavallo, „Norma” de Vincenzo Bellini, recitalul de foaier „Note de primăvară” și spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, toate făcând parte din repertoriul actual al operei bucureștene.

18
/04
/22

Centrul Național de Artă “Tinerimea Română” invită publicul în zilele de 5 și 6 mai de la ora 19.00 la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor din București la o întâlnire de sărbătoare cu obiceiul, muzica, dansul și autenticul costum tradițional românesc, ansamblul folcloric “Cununa Carpaților”având ca invitaţi și viitorii performeri ale spectaculoaselor dansuri românești, elevi ai liceului de coregrafie Floria Capsali din București.