Badaranii se joacă de două ori într-o zi la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/badaranii-se-joaca-de-doua-ori-intr-o-zi-la-teatrul-metropolis/

Spectacolul „Bădăranii“ se va juca de două ori în aceeaşi zi, la Teatrul Metropolis, sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 15.00 şi de la ora 19.00. Din distribuţie fac parte Mircea Albulescu, Gheorghe Visu, Eusebiu Ștefănescu, Costel Constantin, Adriana Trandafir şi Cecilia Bârbora.

Un articol de Andrada Văsii|4 octombrie 2013

Spectacolul Badaranii se va juca de două ori în aceeași zi, la Teatrul Metropolis din București, sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 15.00 şi de la ora 19.00. Din distribuţie fac parte Mircea Albulescu, Gheorghe Visu, Eusebiu Ștefănescu, Costel Constantin, Adriana Trandafir şi Cecilia Bârbora, printre alţii.

Badaranii, povestea care umplea sălile în anii ’50-’60 cu Radu Beligan și cu Birlic, revine într-o nouă versiune la Teatrul Metropolis. Comicul de situație, cel care dă savoare spectacolului, este dublat de senzația de fereastră în viața de familie: orice spectator devine părtaș al jocului soților, uneori empatizează cu aceștia, iar alteori susțin cauza nevestelor.

Badaranii îşi vor chinui nevestele pe scena teatrului Metropolis

„«Badaranii» de la sfârşitul anilor `50 a rămas un spectacol de referinţă mai ales pentru că a fost înregistrat pe peliculă. El a fost difuzat de multe ori la televizor şi până şi eu, care sunt din 1969 la Teatrul Naţional din Bucureşti, nu am apucat să văd acest spectacol pe scenă, cu toate că am avut bucuria să joc şi cu Marcel Anghelescu, şi cu Birlic, şi cu Calboreanu, şi mai ales cu Radu Beligan, în foarte multe spectacole“, a declarat Costel Constantin, pentru Ziarul Metropolis.

Citiți şi: Foto/Video EXCLUSIV Mari actori în „Bădăranii“, la Teatrul Metropolis

Spre finalul spectacolului, când soții par a fi devenit docili și sunt astâmpărați de către neveste, spectatorul rămâne cu întrebarea: oare totul se termină aici?

Badaranii

Scenă din Badaranii, de la repetiţii (de la stânga la dreapta, Miriam Rizea, Costel Constantin şi Adriana Trandafir)

Eusebiu Ştefănescu spune că actorii au plecat la noul drum propus de regizorul Dan Tudor „nu cu un handicap faţă de ce a fost, ci cu o ambiţie. Reperele sunt şi în spatele nostru, dar şi în faţa noastră. Este vorba despre creaţia unor mari actori într-un spectacol de Sică Alexandrescu. Şi ea a marcat într-un fel istoria teatrului românesc din a doua jumătate a secolului trecut. Dar noi, cei care intrăm astăzi în lumina de scenă, i-am văzut cu ochii noştri pe aceşti monştri sacri. Şi atunci, sigur că nu intrăm într-o competiţie cu ei. Nici nu e cazul şi nici nu ştim dacă noi am face faţă.”

Citiţi şi: VIDEO „Bădăranii“, o comedie cu un succes istoric

Povestea? Veche de când timpul. Acţiunea? Reactualizată cu voioşie de Dan Tudor. Personajele? Nume mari ale scenei din România. Adică o rețetă de succes pentru un weekend la teatru.

Info:

Teatrul Metropolis, Bucureşti (Str. Mihai Eminescu, nr. 89)

Badaranii

de Carlo Goldoni

Regia: Dan Tudor
Cu: Mircea Albulescu, Costel Constantin, Gheorghe Visu, Eusebiu Ştefănescu, Adriana Trandafir, Cecilia Bârbora, Gabriela Popescu, Miriam Rizea, Adrian Anghel, Sergiu Flesner, Alexandru Stanciu, Horia Muntean, Walid Ellenthey, Dan Apăvăloaiei

Preţ online: 24.84 lei
Preţ casa de bilete: 21.60 lei
Rezervările se pot face la numerele 021.210.51.80 şi 0728.138.265 (în intervalul orar 10.00-19.00)

Când se joacă:

Sâmbătă, 5 octombrie, ora 15.00, ora 19.00

Foto credit Badaranii: Petrică Tănase

28
/09
/16

Teatrul Naţional Slovac din Bratislava (SND) va susține o unică reprezentație cu piesa Nevasta păstorului de Ivan Stodola, o punere în scenă netradiţională a unui titlu clasic al dramaturgiei slovace, în regia lui Roman Polák. Spectacolul va avea loc vineri 7 octombrie 2016, ora 19.00, la Sala Pictura a TNB şi va fi titrat în limba română (traducerea Mircea Dan Duţă).

28
/09
/16

La treizeci și șase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienți în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Iar viitorul pe care și-l imagina împreună cu soția s-a evaporat.

28
/09
/16

Julieta, lungmetrajul lui Pedro Almodóvar, este propunerea Spaniei pentru Oscar la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină". Distribuit de Independenţa Film, "Julieta" va fi lansat în cinematografele românești vineri, 30 septembrie, .Julieta a fost inspirat de trilogia Runaway, scrisă în 2004 de câștigătoarea Premiului Nobel Alice Munro.

27
/09
/16

Pentru că pe 7 octombrie este Ziua Internațională a Zâmbetului, la Teatrul de Comedie luna cadourilor se desfășoară în octombrie. Altfel spus, Teatrul de Comedie a pregătit două noi programe care asigură iubitorilor de teatru accesul gratuit la anumite spectacole din luna Zâmbetelor.

27
/09
/16

“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film şi spectacol laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut.” – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani.

26
/09
/16

Seria concertelor Twin Arts continuă în această toamnă cu 5 concerte ce se anunță spectaculoase. Primul invitat este maestrul tunisian al oud-ului, Dhafer Youssef, care se întoarce în România într-o formulă nouă, alături de care își va prezenta proaspătul disc Diwan of beauty and odd, scos pe piață în data de 16 septembrie.

26
/09
/16

Editura Humanitas Fiction îi aşteaptă pe iubitorii de carte, marţi, 27 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu, pentru o seară dedicată scriitorului italian Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, şi celebrului său roman Fiica papei în care face dreptate uneia dintre cele mai controversate figuri ale istorie, Lucrezia Borgia.

26
/09
/16

Regizorul francez Alain Guiraudie, renumit pentru thriller-ul erotic L’Inconnu du lac, este invitatul special al festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Cineastul își va prezenta noul film, Rester Vertical, considerat de presa internațională filmul-șoc al ediției de anul acesta a Festivalului de la Cannes.

26
/09
/16

Decesul prematur al îndrăgitului muzician şi actor Ioan Gyuri Pascu a întristat comunitatea artistică românească. “A fost un artist care semăna numai cu el însuși” - Dorel Vișan, „Era un om special, un artist aparte. Avea un suflet de copil (...)” – Monica Anghel, „Rămas bun, prietene. Dumnezeu să te odihnească în pace” - George Ivașcu. Ioan Gyuri Pascu a murit în această dimineață, la vârsta de 55 de ani, în urma unui stop cardiorespirator.

26
/09
/16

Ediția 2016 a Concursului Internațional "George Enescu" s-a încheiat duminică seara, la Ateneul Român, cu finala Secțiunii de Pian câștigată de tânăra solistă de 23 de ani Victoria Vassilenko (Bulgaria). Printre câştigători s-au aflat tineri soliști din Coreea de Sud, SUA, China, Italia și Bulgaria

26
/09
/16

Actorul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, în această dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct. Actorul se retrăsese din viaţa artistică din cauza problemelor de sănătate.