Băieții răi și fetele foarte bune. La masă cu Vin Diesel și Zoe Saldana
https://www.ziarulmetropolis.ro/baietii-rai-si-fetele-foarte-bune-la-masa-cu-vin-diesel-si-zoe-saldana/

Nu se întâmplă zilnic să stai într-o cameră luxoasă în hotelul Corinthia din Londra şi să ţi se aducă pe tavă vedete de la Hollywood, să le întrebi cam ce vrei tu, iar ele chiar să ţi se răspundă. Îi aştept pe James Gunn, regizor, Dave Batista, Chris Pratt (Zero Dark Thirty), Vin Diesel (Fast and Furious), Zoe Saldana (Avatar), Karen Gillan, actori.

Un articol de Andrei Crăciun|2 august 2014

Mă gândesc la ce naiba o să îl întreb eu pe Vin Diesel. E și o oarecare problemă de abordare, cum să-i spun: domnule Diesel? Vin? Bro? În țară un mare actor român, după mine cel mai bun actor român mai tânăr de cincizeci de ani, așteaptă să îi aduc un autograf de la Zoe Saldana. Nu vreau să-mi recunosc, dar am emoții. Nu-i voi aduce autograful. Zoe n-a vrut să dea. N-are voie să le dea ziariștilor. E în contract.

Este sfârșitul lunii iulie, tocmai s-a lansat filmul “Guardians of the Galaxy”. L-am văzut într-un cinema din Soho. Un 3D cu adevărat uimitor. Va fi un succes internațional sigur, fiindcă urmează rețeta, dar are și ceva în plus. Are suflet.

Nu e chiar genul meu de film – supereroi salvând o dată în plus de Galaxia, nave spațiale căzând neputincioase în fața forței binelui, ca-n jocurile pe calculator pe care de altfel nici nu le joc. N-am mai jucat un joc pe calculator de la regretatul Jumping Jack, din preistorie. Sunt bătrân.

Fiind bătrân, știu ceva din istoria benzilor desenate, știu ce înseamnă Marvel și în cinema. Organizarea e impecabilă, ziariștilor li se dă senzația că, uite, sunt și ei importanți. Dacă n-ai discernământ, ajungi să te simți ca Miki Alexandrescu, marele nostru comentator de Formula 1. Am discernământ. Dar tot sunt la zece minute distanță să-i iau la mână pe Vin Diesel și Zoe Saldana.

Primul ajunge Dave Batista. E un gigant, tatuat pretutindeni. Vine din industria americană a luptelor. Nu i-a dat nimeni nicio șansă multă vreme, poate prea multă, să ajungă actor – superstar. Ne vorbește despre ce visează mai departe, să facă filme cu Tarantino!, dar e teribil de emoționat. E uimitor cum un om atât de puternic poate fi concomitent atât de fragil. Pleacă Dave. Vine Zoe.

Zoe Saldana e însărcinată, e frumoasă, e atât de frumoasă încât se impune firesc, asemenea unui monarh de drept divin. Faptul că e atât de frumoasă îi dă o încredere în sine incredibilă. E sigură pe tot ceea ce spune. Și spune destul de multe – despre cum luptă pentru egalitatea de gen în cinema-ul american, mai ales. Vrea personaje feminine puternice, ca ea.

Karen Gillan e din Scoția și joacă acum într-un serial despre selfie-uri dincolo de Ocean. E de o naturalețe încântătoare. Poartă un tricou pe care scrie “Leave me alone”, dar nu vrea să fie lăsată în pace, vrea să râdem împreună, are tot timpul o poantă gata.

Chris Pratt era supranumit, înainte să fie eroul Star-Lord, “Grăsuțul”. S-a transformat fizic într-un mod cu adevărat extraordinar. James Gunn, regizorul, i-a strâns pe toți oamenii ăștia la un loc, personalități atât de complexe, și uite că i-a ținut în frâu. Îl ascultă. Are un simț al umorului teribil și nu, nu-l deranjează să facă filme cu buget enorm.

Vin Diesel joacă o voce în “Guardians of the Galaxy” – vocea copacului Groot, el n-a stat cu actorii pe platou, a înregistrat separat. A spus singura sa frază din film (care va cunoaște o singură modificare) – “I am Groot” – de peste o mie de ori. A înregistrat o săptămână. Vin Diesel intră în cameră dansând pe o melodie de pe coloana sonoră – de altfel foarte bogată. Nu-ți dă timp să te mai gândești cum să-i spui. Îi spui Vin și asta e.
Vin Diesel e foarte, foarte obosit, vorbește cu ochii închiși, tipul e briliant în a se juca pe el însuși. Te trece de la o stare la alta, te înfurie, te încântă, știe să-și spună povestea despre tot timpul acela în care doar sala de forță îl confirma și la Hollywood nu dădea nimeni doi bani pe el. Acum i se dau mulți, foarte mulți bani.
Deși nu era voie să îl întrebăm explicit despre moartea lui Paul Walker din “Fast and Furious”, vorbește el despre asta, vorbește atât de firesc, încât îți vine să-ți ștergi mucii și lacrimile, pe furiș. Vin Diesel, înainte de a fi un mare actor, este – repet – propriul său personaj. Da, omul este un personaj. Și ce personaj!

Și uite că se termină una dintre cele mai încărcat zile din istoria mea de ziarist de presă scrisă, care a cunoscut multe zile interminabile.  Și la sfârșit vrei să intri într-un pub și să bei un țap de bere, dar ajungi în hotel, intenționezi să te întinzi peste o oră și te trezești o zi mai târziu. Și încă nu știi dacă i-ai întrebat ce trebuia pe oamenii aceia, dar nu mai contează. Nu mai contează.

Filmul Guardians of the Galaxy va rula în cinematografele din România începând cu 8 august. Superpelicula este distribuită de Forum Film.

25
/01
/17

Viitorul film din seria "Star Wars" se va numi "The Last Jedi" și va fi lansat la 15 decembrie 2017. Filmul, care va fi regizat de Rian Johnson, va prezenta noile aventuri ale lui Luke Skywalker (Mark Hamill) și Princess Leia (Carrie Fisher). Anterior filmul era cunoscut pur și simplu sub numele "Episode VIII".

24
/01
/17

“TONI ERDMANN”, în regia lui Maren Ade, coprodus de Ada Solomon, intră în cursa pentru trofeul OSCAR la categoria cel mai bun lungmetraj străin la cea de-a 89-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film. Evenimentul va avea loc pe 26 februarie 2017 la Teatrul Dolby din Hollywood, Los Angeles.

24
/01
/17

Anul acesta, pe baza listei premierelor din 2016, pusă la dispoziție de Centrul Național al Cinematografiei, 21 de lungmetraje sunt eligibile pentru a fi jurizate şi nominalizate la Premiile Gopo 2017, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România. Evenimentul va avea loc la sfârșitul lunii martie, în București.

24
/01
/17

Astăzi este ziua în care cinefilii din întreaga lume vor afla nominalizările la Premiile Oscar 2017. Printre marile favorite, la cele mai importante categorii de premii, se numără peliculele „La la Land”, „Moonlight” şi „Manchester by the sea”. Nominalizările vor putea fi urmărite în direct la Digi24, de la ora 15.15.

20
/01
/17

Simplu spectator de cinema, năist dintotdeauna, salut călduros apariția filmului „6.9 grade pe scara Richter”, de Nae Caranfil. E o nebunie. E de un ludic dus la extrem.

19
/01
/17

Relansat pe platforma Cinepub, "E pericoloso sporgersi" (1993), de Nae Caranfil, a fost unul dintre cele mai neaşteptate filme din cinematografia română a anilor `90 şi rămâne unul dintre cele mai reuşite şi proaspete debuturi.

19
/01
/17

Industria cinematografică internaţională a intrat în linie dreaptă pentru cel mai important eveniment al său: Gala Premiilor Oscar. Pentru al treilea an consecutiv, Digi24 şi Digi Film vor transmite, în direct şi în exclusivitate, festivitatea de decernare a premiilor Academiei Americane de Film, care va avea loc la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles.

19
/01
/17

„Statele unite ale iubirii”, drama scrisă și regizată de polonezul Tomasz Wasilewski, intră de mâine în cinematografe din: București, Bârlad, Botoșani, Brașov, Cluj, Constanța, Deva, Gura Humorului, Focșani, Iași, Odobești, Pitești, Târgu Mureș, Timișoara, distribuit de Transilvania Film.

18
/01
/17

Unul dintre cei mai cunoscuţi actori români, Ion Besoiu, a murit, astăzi, la vârsta de 85 de ani, la institutul pentru boli cardio-vasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu", din Capitală. De-a lungul bogatei sale cariere, Ion Besoiu ainterpretat zeci de roluri în pe scenă și pe platourile de filmare.

18
/01
/17

Saroo are doar 5 ani când se pierde de fratele lui mai mare și ajunge într-un tren care-l duce de-a lungul Indiei, în Calcutta, la mii de kilometri depărtare de locul unde s-a născut şi de familie. Înainte de a fi adoptat de un cuplu din Australia, micuţul supravieţuieşte numeroaselor încercări şi primejdii întâlnite. Apoi, 25 de ani mai târziu, porneşte în căutarea familiei sale, încercând să reajungă acasă.

17
/01
/17

Comedia 6,9 pe scara Richter, în regia lui Nae Caranfil ,va ajunge în 39 de oraşe şi peste 65 de ecrane din ţară, începând cu 20 ianuarie. Miercuri, 18 ianuarie, fanii regizorului sunt aşteptaţi la o proiecţie specială în avanpremieră, care va avea loc de la ora 20.00 la Grand Cinema & More Băneasa. Proiecţia va fi precedată de o sesiune de autografe cu Nae Caranfil, începând cu ora 19.30, în foaierul cinematografului.

16
/01
/17

TV5MONDE a programat pentru luna ianuarie unele dintre cele mai bune filme clasice ale cinematografului francez, cu actori fabuloși: Jean-Paul Belmondo, Claudia Cardinale, Anthony Perkins, Romy Schneider, Lino Ventura, Jeanne Moreau, Orson Welles, Jean-Louis Trintignant, Michèle Morgan sau Danielle Darrieux.

14
/01
/17

CRONICĂ DE FILM „Jackie”, lungmetrajul cu care chilianul Pablo Larrain s-a aflat în 2016 în Competiţia Festivalului de la Veneţia, se situează la intersecţia dintre un film biografic mainstream, cu superstaruri, şi un film de autor care încearcă să împrospăteze convenţiile genului. De aici şi frumuseţea sa.