Baletul „Albă ca Zăpada”, în premieră la Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/baletul-alba-ca-zapada-in-premiera-la-opera-comica-pentru-copii/

Luna iunie, dedicată celor mici la început de vară şi de vacanţă, aduce şi la OPERA COMICĂ PENTRU COPII două cadouri muzicale-surpriză – premiera baletului „ALBĂ CA ZĂPADA” şi serile de gală „INVITAŢIE LA CASTEL”.

Un articol de Liliana Matei|28 Mai 2014

Unul dintre cele mai cunoscute basme ale tuturor timpurilor, prinde contur pe scena teatrului bucureştean într-o nouă premieră extraordinară: „ALBA CA ZĂPADA”, balet pentru copii inspirat de celebra poveste a Fraţilor Grimm. Vă veţi bucura de noua producţie a instituţiei în zilele de luni şi marţi ale lunii iunie: luni 2, 16 iunie – de la orele 11.00 şi 13.00 şi marţi 3, 10, 17 iunie – de la orele 11.00 şi 13.00.

OCC pentru iunie (1)

Tânăra prinţesă atrasă în capcane de mama vitregă, vrăjitoarea cea rea, cei şapte pitici poznaşi, prinţul mândru şi curajos, revin la viaţă în coregrafia lui Gigel Ungureanu şi scenografia Vioricăi Petrovici. Ilustraţia muzicală – a fost realizată de Alexandru Istrate, iar asistent coregraf este Cătălin Caracaş.

Îi veţi aplauda pe balerinii OPEREI COMICE PENTRU COPII: Theodora Munteanu, Alis Gheorghe, Andreea Soare, Alexandra Corneanu, Claudia Iagăr, Sabina Chirilă, Andy Ardeleanu, Mihai Pricope, Daniel Manea, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga şi Andrei Dogaru.

INFO

Pentru rezervarea biletelor, sunați la 021/319.28.19, de luni până vineri între orele 9.00 – 16.00. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, pe baza rezervării anterioare sau în limita locurilor disponibile, cu o oră înainte de începerea spectacolului.

Foto: Opera Comică pentru Copii

02
/07
/18

Începând de azi, 2 iulie, și până duminică, 8 iulie, are loc ediția a treia a BUZZ CEE, festivalul internațional de film dedicat regiunii Europa Centrală și de Sud-Est, inclusiv Grecia și Turcia, unde vor putea fi vizionate peste 60 de filme, lungmetraje, filme documentare, scurtmetraje și scurtmetraje studențești înscrise în competiție, alături de alte proiecții speciale de-a lungul celor șapte zile.

02
/07
/18

Finalul lunii iunie a adus în Bucureștiul torid două zile de festival în care muzica contemporană a răsunat din Aula Muzeului „George Enescu”. Desfășurat în perioada 18-19 iunie 2018, festivalul CIMRO DAYS a propus publicul bucureștean o întâlnire cu noile creații și noii creatori români.

02
/07
/18

Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București a participat, cu trei reprezentanții ale spectacolului Furtuna de William Shakespeare, la Festivalul Internațional de Teatru organizat deTeatrul Arta Poporului din Beijing (TAPB). Această companie de teatru, fondată în 1952, a pus în scenă, de la înființarea sa, peste 300 de spectacole în diverse stiluri, de la teme clasice chineze până la adaptări după Molière.

01
/07
/18

Olivia de Havilland, cea mai longevivă actriță din distribuția filmului "Pe aripile vântului", a împlinit 102 ani! Câștigătoare a premiului Oscar pentru cea mai bună actriță în anii 1947 și 1950, Olivia de Havilland este ultima "stea" în viață din epoca de aur a Hollywood-ului.

01
/07
/18

Se zice că jurnaliștii francezi, epuizând oricum epitetele ornante la adresa golului marcat Argentinei de Benjamin Pavard, ar fi inventat un verb (că oricum le era la îndemână dat fiind specificul jobului). 

30
/06
/18

Ceea ce veți vedea în imaginile următoare sunt doar niște suporteri înfocați ai naționalei lui Messi. Problema nu este că ei sunt din Bangladesh (neam de indieni - pentru cei care au chiulit la orele de geografie), ci că în "Statul Bengal" va fi jale în această seară dacă Argentina pierde calificarea în fața Franței.

29
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Renașterea italiană rămâne una din epocile minunate din istoria Europei. Efervescență culturală, viață tumultuoasă, primejdii la tot pasul, creații unice realizate în liniștea atelierelor, alternând cu asasinate, recluziuni, trădări – totul se desfășoară într-un ritm trepidant, halucinant.

29
/06
/18

Într-o bună dimineaţă, la o zi după ce împlinise melancolica vîrstă de 51 de ani (iar Brazilia lui Kaka, Luis Fabiaono şi Maicon se distrase cu Chile în optimile de finală), Alex. Leo Şerban se trezi, la Lisabona, în camera Marilyn, metamorfozat într-un menuet nemaiîntîlnit. Cei din conducerea hotelului Florida s-au jurat că n-a fost mîna lor, iar domnul Leo a fost nevoit să accepte că nu era vorba de vreun vis sprinţar de-ale lui Kafka, ci de o monumentală farsă a destinului implacabil.

29
/06
/18

Actorul Dragoș Bucur a reacționat pe pagina sa de facebook după un articol Times New Roman, intitulat "Ţeapă pe internet! Un român a comandat un detector de metale şi curierul i-a adus un ţigan" care ironiza etnia roma. "E ok articolul ăsta pentru că este un pamflet scris de români verzi din popor, nu de nenorociții de francezi de la Charlie!", spune ironic Dragos Bucur în debutul postării sale, pe care o puteți citi integral mai jos.

29
/06
/18

Aceasta este fenomenala prestație a australianului Christian Li, câștigătorul premiului întâi la Menuhin Competition 2018. Micuțul australian în vârstă de zece ani a împărțit prima poziție a prestigioasei competiții muzicale rezervată juniorilor (și găzduită de Geneva) cu Chloe Chua din Singapore.

29
/06
/18

Într-o zi de 29 iunie (1974) Charles Aznavour  domina vânzările din Marea Britanie cu "She", singura sa melodie fruntaşă în Regatul Unit. Fotografia de față, realizată în 1952, a fost postată în urmă cu doar câteva ore pe pagina de facebook a legendarului cântăreț francez, care a împlinit, luna trecută, 94 de ani. În imagine apar Edith Piaf, Charles Aznavour și un prieten apropiat al celor doi, Roland Avellis (alias "Cântărețul fără nume")

29
/06
/18

Grosul meciurilor a trecut, cârcotaştii cu accente pesimiste au scăpat de o grija, nu trebuie să mai înghită Panama, Tunisia, Arabia Saudită, Egipt, Islanda, Maroc, Costa Rica şi alte naţionale care provoacă indigestie stomacurilor sensibile. Desigur, au scăpat şi de Germania, cârnaţii umpluţi cu icre negre ai oricărui mondial, dar şi de Serbia, Polonia, Nigeria, Senegal - echipe cu oarecare greutate pentru o anumită fază a competiţiei.

Page 120 of 839« First...102030...118119120121122...130140150...Last »