“Close”. Emoţii contrafăcute
https://www.ziarulmetropolis.ro/close-emotii-contrafacute/

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

Un articol de Ionuţ Mareş|25 ianuarie 2023

Da, al doilea lungmetraj al lui Lukas Dhont – câştigător, ex aequo, al unui Grand Prix la Cannes – caută să stoarcă lacrimi într-un mod nedemn de ambiţiile de mare autor ale acestui tânăr cineast belgian, care a debutat cu un alt film multipremiat (ceva mai provocatorul “Girl”, din 2018).

Începutul promite mult. Léo şi Rémi, doi băieţi în pragul adolescenţei, colegi de bancă, îşi petrec mai tot timpul împreună (au şi cam acelaşi drum de acasă la şcoală, pe care îl fac cu bicicleta), iar camera de filmat le urmăreşte, în planuri apropiate, mimica, gesturile, mişcările, tatonările.

Se simt atunci frumuseţea şi energia unei vârste atât de speciale: trecerea de la copilărie la adolescenţă, de la inocenţă la gânduri ascunse. Un cinema care lăsa de înţeles că vrea să surprindă, cu delicateţe, atât apariţia atracţiei sexuale (neconştientizată pe deplin, de teama vertijului pe care îl poate produce), cât şi înflorirea primelor emoţii puternice, cele pe care nu le uiţi toată viaţa.

Ce poate fi mai ambiţios de atât? Ar fi fost, oricum, suficient pentru un întreg film.

Treptat, însă, stilul lui Dhont îşi devoalează, involuntar, cusăturile şi adevărata natură. Şi anume că avem de-a face cu un cinema într-atât de controlat şi, în fond, didactic (un fel de educaţie sentimentală forţată), încât manierismul mi-a blocat accesul la drama care se instalează pas cu pas.

M-am gândit mult de unde a venit asta. Şi cred că explicaţia stă în două opţiuni regizorale exasperante ale lui Dhont – sunt elemente care ţin de limbajul cinematografic, nimic de zis, însă folosirea lor e simplistă.

De pildă, ca să exprime euforia celor doi băieţi, regizorul îi plimbă fericiţi prin câmpurile colorate (familia unuia dintre ei, cel care va duce pe umeri toată povestea, e cultivatoare de flori), sub o lumină caldă, într-un decor pictural. Ca să sugereze amestecul indecis de atracţie şi tensiune, îi pune să se bată – mai întâi în joacă, iar imediat pe bune.

Apoi, în anticiparea tragediei ce va urma, vedem cum, la întoarcerea de la şcoală, drumurile lor se despart, iar aparatul insistă de data asta pe chipul celui de-al doilea băiat (până atunci amândoi ocupaseră cadrul).

După ce o nenorocire le dă tuturor viaţa peste cap, între scenele care împing naraţiunea înainte sunt intercalate permanent, repetitiv, momente fals gratuite, fals realiste, utilizate însă ca simboluri pentru a sugera suferinţa lui Léo: băiatul ajută, pe întuneric şi pe vreme rea, la culegerea florilor, care sunt smulse de un utilaj (gata cu serenitatea de până atunci!), iar la antrenamentele de hochei se izbeşte cu forţă de parapeţi, pentru a se lovi şi a-şi descărca durerea (sportul şi florăria devin astfel simple pretexte). Asta până spre final, când toată lumea dă drumul, pe rând, lacrimilor (iar muzica împinge spectatorul în aceeaşi direcţie).

Iar a doua opţiune e încadratura. În secvenţele de grup, Dhont decupează unul sau, cel mult, două chipuri – restul sunt neclare sau lăsate în afara cadrului, ca şi când nu ar conta (deşi ni se induce ideea că tocmai comunitatea mică a şcolii, prin homofobia sa, e declanşatorul involuntar al tragediei).

Teoretic, nimic reprobabil aici. Problema apare atunci când ni se cere să acordăm atenţie sau să empatizăm cu câte un personaj pe care anterior abia l-am văzut. Cazul cel mai flagrant e al tatălui celui de-al doilea băiat – după ce până atunci doar l-am sesizat, spre final e transformat în punctul de greutate al unei scene care se vrea încărcată emoţional. La fel şi cu câinele familiei lui Rémi – ne este arătat fulgurant la început, pentru ca apoi să devină simbolul unei amintiri comune pentru Léo şi mama prietenului său.

Iar Dhont are nevoie de jumătate de film pentru a dezvolta ceea ce era evident din prima clipă după ce liniştea e aruncată în aer – conştiinţa vinovată a lui Léo.

Acestea fiind zise, pot înţelege de ce „Close” emoţionează, chiar până la lacrimi – naturaleţea pe care Dhont reuşeşte să o obţină de la protagonistul său e acaparatoare, iar cadrele strânse nu lasă loc de respiro. De data asta, însă, nu am mai vrut şi nici nu am mai putut să mă las iluzionat.

„Close” (2022) intră la 27 ianuarie în cinematografe, fiind distribuit de Bad Unicorn.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.