Baletul „Albă ca Zăpada”, în premieră la Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/baletul-alba-ca-zapada-in-premiera-la-opera-comica-pentru-copii/

Luna iunie, dedicată celor mici la început de vară şi de vacanţă, aduce şi la OPERA COMICĂ PENTRU COPII două cadouri muzicale-surpriză – premiera baletului „ALBĂ CA ZĂPADA” şi serile de gală „INVITAŢIE LA CASTEL”.

Un articol de Liliana Matei|28 mai 2014

Unul dintre cele mai cunoscute basme ale tuturor timpurilor, prinde contur pe scena teatrului bucureştean într-o nouă premieră extraordinară: „ALBA CA ZĂPADA”, balet pentru copii inspirat de celebra poveste a Fraţilor Grimm. Vă veţi bucura de noua producţie a instituţiei în zilele de luni şi marţi ale lunii iunie: luni 2, 16 iunie – de la orele 11.00 şi 13.00 şi marţi 3, 10, 17 iunie – de la orele 11.00 şi 13.00.

OCC pentru iunie (1)

Tânăra prinţesă atrasă în capcane de mama vitregă, vrăjitoarea cea rea, cei şapte pitici poznaşi, prinţul mândru şi curajos, revin la viaţă în coregrafia lui Gigel Ungureanu şi scenografia Vioricăi Petrovici. Ilustraţia muzicală – a fost realizată de Alexandru Istrate, iar asistent coregraf este Cătălin Caracaş.

Îi veţi aplauda pe balerinii OPEREI COMICE PENTRU COPII: Theodora Munteanu, Alis Gheorghe, Andreea Soare, Alexandra Corneanu, Claudia Iagăr, Sabina Chirilă, Andy Ardeleanu, Mihai Pricope, Daniel Manea, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga şi Andrei Dogaru.

INFO

Pentru rezervarea biletelor, sunați la 021/319.28.19, de luni până vineri între orele 9.00 – 16.00. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, pe baza rezervării anterioare sau în limita locurilor disponibile, cu o oră înainte de începerea spectacolului.

Foto: Opera Comică pentru Copii

31
/01
/23

Radio România Cultural lansează a doua ediție a mesajului Rugă pentru pace, în cadrul Campaniei Viața într-o valiză, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina, un război care a destabilizat o lume întreagă. Mesajul este citit tot de poeta Ana Blandiana, un simbol al libertății românești, scriitoarea care a transmis, în urmă cu un an, primul îndemn de pace printr-un scurt fragment din prefața cărții Ultimii martori de Svetlana Aleksievici, scriitoare născută în Ucraina și câștigătoare a premiului Nobel pentru Literatură.

31
/01
/23

Teatrul Coquette propune publicului la început de februarie patru spectacole de excepție: „Eu, Tu și copacul/Șah mat”, pe 4 de la ora 19.00, apoi „Doamne, ce zile minunate”, programat pe 10 la ora 19.00, iar pe 11 „Califul barză”, de la ora 11.00 și „Valsul hazardului”, de la 19.00.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

30
/01
/23

Cele trei reprezentații ale spectacolului de balet clasic „Spărgătorul de nuci”, primele prezentate publicului la Sibiu în acest an, s-au dansat cu casa închisă, atât la matineu (26 și 27 ianuarie) cât și seara (28 ianuarie), în prezența a 1524 de spectatori. Cele trei reprezentații din Sibiu, încheie o serie de 21 de spectacole cu „Spărgătorul de nuci”, prezentate de Teatrul de Balet Sibiu în turneu în Belgia și Olanda în perioada 17 decembrie - 9 ianuarie 2023.

30
/01
/23

Asociația Semper Culturalia, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează în perioada 30 ianuarie – 1 februarie 2023, în marja Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului (27 ianuarie), o serie de manifestări menite să contribuie la menținerea vie a amintirii victimelor Holocaustului și să susțină demersurile civice de a lupta împotriva xenofobiei și antisemitismului.

30
/01
/23

Institutul Cultural Român (ICR) anunță relansarea Programului de finanțare și parteneriate culturale Cantemir, destinat proiectelor din mediul internațional. În cadrul acestui program, derulat anterior în perioada 2006-2012 și reluat în 2023 cu unele modificări, ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans). Evenimentele asociate proiectelor finanțate vor fi organizate exclusiv în afara țării.

27
/01
/23

„Pour moi, peindre c'est la vie, la vraie vie, ma vie” („Pentru mine, a picta este viața, viața adevărată, viața mea”). Iată ce scrie pe piatra lui funerară din Cimitirul Montmartre.

27
/01
/23

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București organizează Conferința națională „Actualitatea dramaturgiei lui Matei Vișniec în contextul cercetării artistice interdisciplinare”, duminică - 29 ianuarie, ora 14, Sala „Ileana Berlogea” - UNATC.