„Barry”, serialul cu trei premii Emmy de la HBO, se întoarce cu al doilea sezon
https://www.ziarulmetropolis.ro/barry-serialul-cu-trei-premii-emmy-de-la-hbo-se-intoarce-cu-al-doilea-sezon/

Serialul de comedie neagră „Barry”, cu Bill Hader, câştigător al premiului Emmy, se întoarce cu al doilea sezon de 8 episoade, luni, 1 aprilie, la HBO şi pe HBO GO.

Un articol de Liliana Matei|23 Martie 2019

Alec Berg (Silicon Valley) și Bill Hader (Saturday Night Live) sunt creatori, producători executivi, regizori și scriitori.

Din distribuție mai fac parte: Stephen Root (Get Out) îl interpretează pe Monroe Fuches, care se pregătește pentru un viitor fără sursa lui principală de venit; Sarah Goldberg (Hindsight) este Sally, actrița de care Barry se îndrăgostește; Anthony Carrigan (Gotham) este Noho Hank, noul lider al mafiei cecene din L.A., și Henry Winkler (câștigător al premiului Emmy) care îl interpretează pe Gene Cousineau, un profesor de actorie arogant, dar șarmant, care îl ia pe Barry sub aripa lui protectoare.

Încercând să-și lase în urmă trecutul violent în favoarea noii sale pasiuni, Barry se îndepărtează de lumea asasinilor plătiți și se scufundă în actorie. Deși a eliminat mulți dintre factorii care-l împingeau spre violență, Barry descoperă că nu erau singurele forțe care îl influențau.

La începutul sezonului 2, Barry încearcă să se concentreze pe teatru, pe iubita și colega lui, Sally, în speranța că o să scape de legăturile cu mafia cecenă, condusă acum de Noho Hank, după ce Barry i-a ucis șeful. Monroe Fuches, fostul șef al lui Barry, nu reușește să angajeze un înlocuitor în Cleveland care să fie la fel de capabil ca asasinul lui de elită.

Barry a primit trei premii Emmy pentru primul sezon, inclusiv pentru cel mai bun actor principal într-un serial de comedie (Bill Hader), cel mai bun actor într-un rol secundar într-un serial de comedie (Henry Winkler) și cel mai bun mixaj de sunet pentru un serial.

01
/08
/19

Cea de-a patra ediție a festivalului Película – UN FESTIVAL CA O FIESTA! va avea loc între 11 și 15 septembrie 2019, la București. Timp de 5 zile, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes, Cinema Muzeul Țăranului Român și alte spații alternative din București, publicul va putea descoperi culturile altor țări, diferențele și similaritățile dintre România și zona Ibero-Americană.

30
/07
/19

În timp ce în România, în primii ani după Revoluție, cinema-ul de ficțiune se răfuia gălăgios cu trecutul recent, iar documentarul era în derută, cvasi-inexistent, după prăbușirea Studioului Sahia, un tânăr fotograf din Germania, plecat în copilărie din Banatul românesc, Dobrivoie Kerpenisan, realiza două documentare splendide despre oamenii din satul natal.

30
/07
/19

S-a stins din viață, în această dimineață, la vârsta de 76 de ani, cunoscuta actriţă Florina Cercel. În cei peste 50 de ani de carieră, a interpretat peste 100 de roluri în teatru şi film, roluri prin care a fascinat de fiecare dată publicul spectator. Actrița, care suferea de mai mulți ani de cancer pulmonar, a murit în locuința sa din București.

28
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Este greu de explicat cum un film în care se vorbește atât de mult – intelectuali care discută non-stop despre lumea în schimbare pe care o trăim – poate oferi o vizionare pe alocuri pasionată. Este ceea ce reușește regizorul francez Olivier Assayas în „Vieți duble” (2018).

26
/07
/19

Festivalul Cinemascop a debutat în 2018, în Grădina de vară din Eforie Sud, iar între 1-7 august 2019, această locaţie prinde viaţă din nou, odată cu a doua ediţie. În fiecare zi vor avea loc ateliere de creaţie pentru copii, vor fi realizate picturi murale, o expoziţie foto va putea fi vizitată, iar odată cu ora 21:00 încep proiecţiile de film.

26
/07
/19

De astăzi până duminică (26-28 iulie),  trei zile și trei nopți de soft adventures - asta te așteaptă la SHORTSUP - Marele Picnic Cinematografic. Domeniul Mogoșoaia devine o vacanță cu hamace și filme, frisbee și standup paddle-ing, cea mai lungă masă de picnic și cel mai mare ecran outdoor văzut la ShortsUP.

25
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Câștigător al premiului pentru cel mai bun scenariu în competița Festivalului de la Cannes în 2018, „Lazzaro felice” („Lazzaro cel fericit”), scris și regizat de italianca Alice Rohrwacher, ajunge în sfârșit și în cinematografele de la noi. Un film de o tandrețe și de o inventivitate dezarmante.

24
/07
/19

Filmul documentar „Muzica Rănilor de război”, care tratează perioada dinaintea și din timpul Primului Război Mondial și abordează o fațetă mai puțin cunoscută a vieții lui George Enescu, va fi proiectat în cadrul evenimentelor asociate ediției din acest an a Festivalului, în urma unui parteneriat dintre organizatori și Asociaţia pentru Educație și Sănătate Mens Sana, sub egida căreia a fost realizat filmul.

Page 9 of 250« First...7891011...203040...Last »