ÎNTRE REVOLUȚII continuă circuitul festivalier înainte de intrarea în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/intre-revolutii-continua-circuitul-festivalier-inainte-de-intrarea-in-cinematografe/

În octombrie, docu-ficţiunea „Între revoluţii” face parte din programul a trei evenimente din ţară.

Un articol de Ziarul Metropolis|18 octombrie 2023

„Între revoluții” se va lansa în cinema din 3 noiembrie, distribuit de August Film, iar până atunci va avea o serie de proiecții în Sibiu și București, în cadrul a 3 evenimente importante – ASTRA Film Festival, ESTE – Filmul de Miercuri și Les Films de Cannes à Bucarest. 

Docu-ficțiunea regizată de Vlad Petri a avut deja o prezență constantă în selecțiile unor mari festivaluri, atât naționale (One World Romania, Transilvania International Film Festival – TIFF, Ceau Cinema, Serile Filmului Românesc – Iași, Ideo Ideis Festivalul de teatru tânăr, Anonimul), cât și internaționale (ZagrebDox – Croația, Make Dox – Macedonia de Nord,Thessaloniki FF – Grecia, CPH Dox – Danemarca, DocAviv – Israel, Krakow FF – Polonia, Sydney FF – Australia, Sarajevo IFF – Bosnia, DMZ IDF – Coreea, Sheffield Doc Fest – Marea Britanie, Festival du Nouveau Cinéma – Canada).

În cadrul Astra Film Festival, cel mai important eveniment dedicat filmului documentar din România, ajuns anul acesta la ediția aniversară cu numărul 30, Între revoluții va avea 3 proiecții, în prezența regizorului Vlad Petri și a monteurului Dragoș Apetri, astfel: miercuri 18 octombrie (de la 19:00, Cine Gold, sala 6), vineri 20 octombrie (de la 11:00, ASTRA Film Cinema) și sâmbătă 21 octombrie (de la 14:30, Cine Gold, sala 5). Biletele pot fi achiziționate online aici.

„Mă bucur că Între revoluții se vede la Astra Film, un loc de care mă leagă multe amintiri, unde mergeam încă din timpul studenției, de la primele ediții și unde am descoperit filme inovatoare. Voi fi acolo împreună cu Dragoș Apetri, unul din monteurii filmului și sunt curios de întâlnirea cu publicul acestui festival”, a declarat regizorul Vlad Petri.

Tot la Sibiu, pe 25 octombrie, de la ora 20:00, în Sala Mică a Cinema „Ion Besoiu”, va avea loc o nouă proiecție Între revoluții, în cadrul inițiativei ESTE – Filmul de Miercuri. Aceasta aduce săptămânal cinefililor din Sibiu proiecții cu cele mai noi producții autohtone, fiind un proiect-extensie al festivalului care are loc uzual în luna mai și care include și o secțiune competițională dedicată scurtmetrajului. Bilete, aici.

Bucureștenii se vor bucura în perioada 20 – 29 octombrie de cea de-a 14-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, unul dintre cele mai așteptate festivaluri ale anului, care aduce în program cele mai apreciate filme de pe croazetă, dar și din alte mari festivaluri de film din lume. Proiecția Între revoluții va avea loc duminică 22 octombrie, de la ora 17:00, la Cinema Eforie, în prezența regizorului Vlad Petri și a monteurului Dragoș Apetri, care vor asista și la o sesiune de Q&A. Bilete, aici.

Filmul, construit exclusiv din imagini de arhivă, urmărește povestea fictivă, dar inspirată din dosare de la Securitate, a două femei separate de două revoluții – Maria (voce – Victoria Stoiciu) și Zahra (voce – Ilinca Hărnăuț). Acest lucru se întâmplă prin intermediul scrisorilor imaginate de scriitoarea Lavinia Braniște, special pentru acest proiect. Lavinia este autoarea romanelor „Interior zero” și „Sonia ridică mâna” (ambele romane laureate cu Premiul Nepotu’ lui Thoreau pentru cea mai bună carte de proză a anului), precum și a seriei de cărți pentru copii cu porcușorul Rostogol.

În perioada 29 octombrie – 3 noiembrie, August Film va organiza o serie de proiecții speciale în țară, alături de echipa filmului. Mai multe detalii vor fi anunțate în curând.

ÎNTRE REVOLUȚII este produs de Activ Docs, în co-producție cu Restart, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Centrului Audiovizual Croat și Doha Film Institute.

Un film realizat în colaborare cu Televiziunea Română.

Cu sprijinul: UPFAR ARGOA, ICR, DACIN SARA

Distribuit de: August Film

Partener media principal: Radio Guerrilla

Parteneri media: Radio România Cultural, Adevărul, Global Info, Observator Cultural, Films in Frame, Zile și Nopți, Cinemap, IQAds, AGERPRES, Ziarul Metropolis, CineFan, MovieNews, LiterNet, AaRC, HAPP.ro, Metropotam, MunteanuRecomandă, Cinefilia, #DeMilioane

Mai multe noutăți vor fi postate pe pagina de Facebook precum și pe pagina de Instagram.

 

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.