Bernardo Bertolucci s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/bernardo-bertolucci-s-a-stins-din-viata-la-varsta-de-77-de-ani/

Cineastul italian Bernardo Bertolucci a murit, în dimineaţa zilei de luni, la Roma, la vârsta de 77 de ani, din cauza unui cancer, potrivit agentei lui, Flavia Schiavi. Considerat unul dintre giganţii cinematografiei, Bertolucci a fost recompensat cu două premii Oscar, dar şi cu un Palme d’Or onorific.

Un articol de Petre Ivan|26 noiembrie 2018

Astăzi, ziarul italian La Republicca a titrat, în deschidere: „Addio a Bernardo Bertolucci, ultimo maestro del cinema italiano”.

Născut pe 16 martie 1941, în Parma, Bernardo Bertolucci a fost regizor, scenarist şi producător. Cunoscut şi pentru titluri ca „Last Tango in Paris” (1972), „Little Buddha” (1993), „Stealing Beauty” (1996) şi „The Dreamers” (2003), este considerat cel mai mare autor italian al generaţiei sale.

A început mai întâi prin a realiza scurtmetraje pe 16 mm, precum „Morte di un maiale” şi „La teleferica” (1956-1957), turnate în casa lui din Casarola.

Înscris la Facultatea de Literatură Modernă a Universităţii La Sapienza din Roma, a abandonat studiile pentru a se dedica cinamatografiei.

Decisivă pentru cariera lui a fost prietenia cu Pier Paolo Pasolini. Prima slujbă a sa (oferită de producătorul Cino Del Duca) a fost cea de asistent de regie al lui Pasolini pentru pelicula „Accattone” (1961), cu Franco Citti şi Adriana Asti, cu care s-a căsătorit mai apoi.

În 1962, la vârsta de 22 de ani, a regizat primul lui lungmetraj, „La commare secca”, un thriller despre uciderea unei prostituate. Au urmat 24 de filme, din postura de scenarist şi regizor.

„Ultimul împărat” (1987), adaptarea autobiografiei lui Aisin-Gioro Puyi, a fost premiat cu nouă trofee ale Academiei americane, iar Bertolucci a primit două dintre acestea.

Din palmaresul său fac parte un Glob de Aur, un trofeu BAFTA, unul Donostia (San Sebastián), BFI Fellowship, un César şi două David Di Donatello. Bertolucci a primit un premiu pentru întreaga carieră din partea Academiei Europene de Film, Leopard of Honor la Locarno şi Leul de Aur pentru întreaga carieră (Veneţia).

Foto: Bernardo Bertolucci – facebook

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.