Best of Alter-Native, la ediţia a 20-a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Ater-Native
https://www.ziarulmetropolis.ro/best-of-alter-native-la-editia-a-20-a-festivalului-international-de-film-de-scurt-metraj-ater-native/

O parte a filmelor de scurt-metraj premiate în cadrul Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Ater-Native vor putea fi urmărite în la cea de-a XX-a ediţie a manifestării, care va avea loc la Târgu Mureş, în perioada 7-11 noiembrie, la secţiunea Best of Alter-Native.  ‘Cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a festivalului, organizatorii au pregătit […]

Un articol de Andrada Văsii|1 noiembrie 2012

O parte a filmelor de scurt-metraj premiate în cadrul Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Ater-Native vor putea fi urmărite în la cea de-a XX-a ediţie a manifestării, care va avea loc la Târgu Mureş, în perioada 7-11 noiembrie, la secţiunea Best of Alter-Native.

 ‘Cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a festivalului, organizatorii au pregătit o selecţie a scurt-metrajelor premiate în anii precedenţi. Best of Alter-Native prezintă câteva dintre filmele câştigătoare din perioada 2000-2011. Atmosfera de sărbătoare va primi o nuanţă nostalgică prin proiecţia documentarului ‘Destin şi imaginaţie’, realizat de regizorul şi scenaristul maghiar Almási Tamás în 1983, cu ocazia primei ediţii al festivalului’, au anunţat joi, într-un comunicat de presă, organizatorii festivalului.

Din programul ediţiei din acest an nu vor lipsi nici documentarele, drept care amatorii genului se vor putea delecta cu câteva creaţii prezentate la Festivalul One World România.

Organizatorii au mai precizat că, în acest an, s-au împlinit 100 de ani de la naşterea regizorului maghiar Szőts István, originar din Transilvania, iar cel mai renumit lungmetraj regizat de el, ‘Oamenii munţilor’ – care a câştigat în 1942 premiul special al juriului la Festivalul de la Veneţia, iar în 2000 a fost inclus în topul celor mai bune 12 filme maghiare ale secolului -va putea fi vizionat în ziua a patra a festivalului.

‘Un alt punct forte al festivalului Alter-Native este muzica, concertele. Anul acesta organizatorii festivalului l-au invitat la Târgu Mureş pe renumitul Emy Dragoi, recunoscut drept ‘regele jazz-ului la acordeon’. El va evolua pe scena Palatului Culturii cu spectacolul intitulat ‘Cineacordeon’ (Emy Dragoi plays Charlie Chaplin), proiect prin care artistul îşi propune realizarea ilustraţiei muzicale simultană ritmului cinematografic din primele scurt-metraje mute ale lui Chaplin. Concertul va avea loc în 9 noiembrie de la ora 20.45′, se mai arată în comunicat.

Pe lângă cele 59 de scurt-metraje selectate pentru concurs în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Ater-Native, organizatorii au inclus în program şi alte 13 filme de lung metraj care au obţinut premii internaţionale.

A XX-a ediţie a Festivalului Alter-Native este organizată de Uniunea Democrată a Tineretului Maghiar (MADISZ), în parteneriat cu Universitatea de Arte Târgu Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş.

Festivalul Internaţional de Film de Scurt-metraj ALTER-NATIVE de la Târgu Mureş a fost iniţiat la Târgu Mureş în 1993, de către MADISZ, fiind primul de acest gen din România.

Sursa: Agerpres

25
/05
/15

Sâmbătă, 30 mai 2015, la ora 11:00, în Piaţa Timpului din Bucuresti, va avea loc ceremonia omagială de decernare a stelelor pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului a artiştilor Alexandru Arşinel şi Ion Dichiseanu. Cu acest prilej, se va oferi o stea, in memoriam, actorului şi regizorului Sergiu Nicolaescu. Ceremonia este organizată de Primăria Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Teatrul Metropolis şi Cocor.

25
/05
/15

În această seară, de la ora 19.10, la TVR2, cu ocazia sărbătoririi regizorului Radu Penciulescu, care împlinește astăzi 85 de ani, iubitorii teatrului pot revedea controversatul spectacol „Vicarul” de Rolf Hochhuth, pus în scenă la Teatrul Bulandra, cu Ion Caramitru, Victor Rebengiuc, Fory Etterle, George Oancea.

25
/05
/15

Legendarul actor egiptean Omar Sharif, în vârstă de 83 de ani, a fost diagnosticat cu maladia Alzheimer şi face eforturi să îşi amintească unele dintre cele mai celebre filme ale sale, potrivit fiului artistului, Tarek El-Sharif.

24
/05
/15

Lungmetrajul "Comoara", de Corneliu Porumboiu, a primit premiul Un Certain Talent în cadrul secţiunii Un Certain Regard, la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes. Premiul Un Certain Regard a revenit peliculei islandeze "Hrútar/ Rams",de Grímur Hákonarson.

24
/05
/15

Mi-a fost dat să mă întâlnesc cu poezia d-rei Rhea Cristina la Târgul de Carte din Bucureşti, ocazie cu care şi-a lansat volumul “Ochiul Străinului”, publicat de Editura Du Style, deja consacrată în peisajul nostru editorial. Trebuie să recunosc faptul că, în prima fază, cuvintele elogioase spuse despre cartea în cauză mi s-au părut a fi (şi) puţin gratuite. Gândeam că este, totuşi, normală o oarecare notă de subiectivism.

22
/05
/15

Violonistul ALEXANDRU TOMESCU va susţine marţi, 26 mai (19.00), la Sala Radio, alături de pianistul rus EDUARD KUNZ, recitalul de la Bucureşti din cadrul turneului internaţional „Stradivarius - ENESCU EXPERIENCE”. Turneul, aflat la a 8-a ediţie, este dedicat memoriei lui George Enescu, la 60 ani de la moartea artistului.

22
/05
/15

Duminică, 24 mai 2015, dirijorul de origine română Ion Marin va dirija orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, cu Simfonia a 9-a de Gustav Mahler. Colaborarea cu această orchestră a început în urmă cu 3 ani şi are în vederea realizarea integralelor simfoniilor compozitorilor Gustav Mahler şi Anton Bruckner.