Biblia pierduta, record de precomenzi pentru piaţa de carte românească
https://www.ziarulmetropolis.ro/biblia-pierduta-record-de-precomenzi-pentru-piata-de-carte-romaneasca/

Volumul „Biblia pierdută”, de Igor Bergler, ar putea depăşi 8.000 de precomenzi până pe 30 septembrie, cifra reprezentând un record pentru piaţa de carte românească, în condiţiile în care, în România, un bestseller se vinde, în medie, în 5.000 de exemplare pe parcursul unui an sau doi.

Un articol de Petre Ivan|17 septembrie 2015

În numai două săptămâni, editura Rao a primit peste 4.500 de precomenzi pentru Biblia pierduta, cartea care va ajunge în librării pe 1 octombrie, iar perioada de precomandă se încheie la sfârşitul lunii.

În plus, cartea beneficiază de o campanie de marketing fără precedent în România, pagina de Facebook dedicată acesteia depăşind 12.000 de fani în numai patru luni de la lansare, iar cele două trailere ale volumului au adunat peste 24.000 de vizualizări în mai puţin de o lună.

Arta suspansului lui Dan Brown întâlneşte cultura enciclopedică şi umorul lui Umberto Eco. – Calvin Moore, Harvard University

În volumul care va fi tradus în limba engleză de Jean Harris, în mod oficial, profesorul Charles Baker se află în oraşul unde s-a născut Dracula pentru a participa la o conferinţă a celor mai renumiţi istorici din lume.

Neoficial, scopul prezenţei sale în inima Transilvaniei este elucidarea unui mister adânc înrădăcinat în istoria familiei sale. Trei crime macabre, însă, îi schimbă planul de acţiune, iar profesorul se găseşte în centrul unei conspiraţii de proporţii planetare care se derulează de mai bine de jumătate de mileniu.

Membrii organizaţiei controlează pieţele financiare, mass-media şi cele mai importante industrii. Ei supraveghează internetul şi reţelele de socializare şi domină din umbră guvernele din întreaga lume. Singurul lucru care îi poate opri este adevărul ascuns de Dracula în „Biblia lui Gutenberg”.

Una dintre cele mai controversate figuri ale Europei de est, Vlad Ţepeş a finanţat un proiect ambiţios care va schimba faţa întregii lumi. Proiectul: multiplicarea unui mesaj menit a fi descifrat doar de anumiţi iniţiaţi.

În 1455, codul este ascuns în prima lucrare tipărită vreodată – „Biblia B42” cunoscută şi ca „Biblia lui Gutenberg”.

Pe măsură ce Charles Baker descoperă moştenirea familiei sale, acesta dezvăluie o imagine terifiantă a unei lumi confuze în care propaganda nu mai este o exclusivitate a războiului, ci s-a insinuat subtil în viaţa de zi cu zi a fiecărui utilizator permanent conectat şi paradoxal din ce în ce mai deconectat.

Un puzzle de o inteligenţă diabolică. Cea mai bună carte despre conspiraţii din ultimii ani. – Catherine Melissa Park, Columbia University

Despre Igor Bergler

Igor Bergler a studiat, în perioada 1991 – 1995, regie de film la Universitatea Ecologică Bucureşti, iar, între 1993 – 1997, comunicaţii audiovizuale, la Academia de Teatru şi Film Bucureşti.

Are în palmares şapte scurtmetraje, două mediumetraje şi două lungmetraje, în calitate de regizor şi scenarist. A fost, de asemenea, redactor şi realizator de emisiuni.

Foto: Biblia pierduta – facebook

25
/05
/18

Joi, 31 mai 2018, ora 19:00, la Apollo 111 Teatrul, are loc ceremonia de decernare a Premiului IOCAN pentru proză scurtă, ediția I. Evenimentul se desfășoară în prezența nominalizaților, autorilor Iocan (scriitori, fotografi, traducători) și a membrilor juriului, precum și a cititorilor de proză scurtă, se deschide și se închide cu un concert Adam's Nest.

24
/05
/18

Mihail Vakulovski este un extraordinar scriitor, traducător din limba rusă și, nu în ultimul rând, unul dintre cei mai iubiți librari din România. Are un doctorat în literatură. Originar din Basarabia, Mihail Vakulovski este stabilit la Brașov. Alegerile sale pentru lecturile lunii: Harms, Sorokin, Prilepin.

23
/05
/18

Scriitorul Mircea Cărtărescu numeşte moartea autorului american Philip Roth „încă una dintre catastrofele prin care trece literatura azi” şi spune că nu numai cărţile contează, ci şi prezenţa fizică a scriitorilor. Philip Roth, premiat de patru ori cu Man Booker International Prize și o dată cu Pulitzer, a murit marţi, la vârsta de 85 de ani.

23
/05
/18

Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer în anul 1998 şi câştigător a numeroase premii literare, s-a stins din viață, marţi noapte, la vârsta de 85 de ani. Autor a peste 31 de romane, Roth a fost printre marii scriitori care nu au primit niciodată un premiu Nobel pentru literatură.

20
/05
/18

Luni, 21 mai, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la ora 19.00, va avea loc lansarea romanului „Șarpele din Essex”, de Sarah Perry, apărut în colecția Babel, a Editurii Nemira, un roman despre pasiune, prietenie și forța hipnotică a ideilor, bestseller și câștigător a numeroase premii, printre care cartea anului la Waterstones în 2016 și cartea anului la British Book Awards în 2017.

20
/05
/18

Scriitorul libanez Elias Khoury, unul dintre cei mai importanți autori contemporani de limbă arabă, se va afla la București în perioada 30 mai-2 iunie 2018, cu prilejul lansării romanului „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam”, apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”.

18
/05
/18

Cartea „Ion Vinea, un scriitor între lumi și istorii”, de Sanda Cordoș, a fost publicată la Editura Școala Ardeleană, în Cluj-Napoca, în anul 2017.

18
/05
/18

Teatrul Metropolis si Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. vă invită astăzi, 18 mai, de la ora 18.45, la lansarea cărții „Măria Sa Actorul. Exerciții de admirație” de Eugen Comarnescu, ediție alcătuită de Gabriela Tarabega Comarnescu. Evenimentul va avea loc în Sala „Olga Tudorache” a Teatrului Metropolis, din str. Mihai Eminescu nr. 89, București.

16
/05
/18

INTERVIU Corina Oproae este din Ardeal, dar locuiește de douăzeci de ani în Barcelona. Scrie poezie în limba spaniolă. Și va fi pe scena Festivalului Internațional de Poezie de la București. Joi, 17 mai, de la orele 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, pe Calea Victoriei, la numărul 88.

15
/05
/18

Pasionații de literatură sunt așteptați în această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas, unde António Lobo Antunes, cel mai important scriitor portughez contemporan, își va lansa romanul “Pe râurile ce duc...”, recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând în colectia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

10
/05
/18

Volumul „GIGI CĂCIULEANU – Omul Dans”, de Ludmila Patlanjoglu, lansat zilele trecute, este o carte-album în trei versiuni - română, franceză, engleză, o călătorie în viaţa unui creator cu un bookpress impresionant.

09
/05
/18

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, prilej pentru un nou episod al seriei "Curiozități (esențiale)"