BIEFF – program cu filme premiate la Oberhausen
https://www.ziarulmetropolis.ro/bieff-program-cu-filme-premiate-la-oberhausen/

Câteva dintre cele mai impresionante titluri premiate la Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Oberhausen vor fi proiectate în premieră în România, la Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF), care va avea loc în perioada 11 – 15 decembrie.

Un articol de Andrada Văsii|25 octombrie 2013

Câteva dintre cele mai impresionante titluri premiate la Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Oberhausen vor fi proiectate în premieră în România, la Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF), care va avea loc în perioada 11 – 15 decembrie.

După succesul de care s-a bucurat în 2012 la BIEFF, Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Oberhausen revine la Bucureşti. Binecunoscut pentru atenţia deosebită pe care o acordă experimentului şi aflat la cea de-a 60-a ediţie, Festivalul de la Oberhausen (Germania) este unul dintre cele mai importante evenimente de gen pe plan internaţional.

În decursul a mai mult de cinci decenii, Oberhausen a fost promotorul a numeroşi cineaşti şi artişti vizuali celebri, precum Roman Polanski, Werner Herzog, Wim Wenders, Chantal Akerman şi George Lucas.

„Scurtmetrajul este un excelent prim pas pentru un regizor. Aşa mi-am început şi eu cariera, iar Oberhausen a fost un pas esenţial în drumul meu către a deveni regizor”, declara Roman Polanski.

Cu sprijinul Goethe-Institut, BIEFF prezintă câteva filme care au fost apreciate la ediţia din 2013 a festivalului german, întrunind aprecierea unanimă a juriului: creaţii vizuale inovatoare care abordează, fără compromisuri, probleme politice şi culturale de mare actualitate.

Poveşti marcante pe ecranele BIEFF

Distins cu premiul juriului ecumenic la Oberhausen, „Nation Estate”, o distopie SF ascunsă sub masca unei utopii, oferă o soluţie inteligentă şi plină de umor a conflictului din Orientul Mijlociu: întreaga populaţie palestiniană este mutată într-un singur zgârie-nori colosal.

Ca locuitorii să se simtă ca acasă, la fiecare etaj se află câte un oraş – la trei e Ierusalimul, la patru Ramalah etc. – iar holurile reconstituie locuri faimoase, ca Biserica Naşterii Domnului din Betleem. Călătoriile de la un oraş la altul, altădată atât de dificile din cauza punctelor de control, se pot face acum cu liftul.

Cu amestecul său de scenografie glossy obţinută în CGI, personaje interpretate de actori şi muzică electronică arabă, filmul de la BIEFF 2013 este un deliciu vizual, care oferă o viziune surprinzătoare a unui posibil viitor al naţiunii palestiniene, forţate să construiască pe verticală, din cauza constrângerilor politice şi geografice.

Citiţi şi: BIEFF revine

Distins cu premiul FIPRESCI la Oberhausen 2013, „Buffalo death mask” este un jurnal poetic, filmat pe 16 mm, „ce documentează şi pune sub semnul întrebării percepţia clişeizată asupra a ce înseamnă să trăieşti cu SIDA, de la abjecţia carnală la spiritualitatea incandescentă.

O meditaţie – vizuală, verbală şi tactilă – ecstatică despre supravieţuire, doliu, memorie, dragoste şi comunitate. O conversaţie între Mike Hoolboom şi artistul vizual Stephen Andrews, ambii supravieţuitori, de multă vreme, ai retrovirusului HIV, pluteşte peste ceea ce pare să fie un Toronto visat şi câteva dintre fantomele sale”, spunea Tom Waugh.

Tot despre această peliculă, juriul de la Oberhausen a declarat că este „un film tulburător, cald, despre cum pierderea celor iubiţi presupune şi pierderea unei părţi din sine”.

BIEFF

„Off-white Tulips“- scurtmetraj participant la BIEFF

„Off-white tulips” din cadrul BIEFF este un eseu-video gândit ca un dialog ficţional cu James Baldwin (un scriitor american cu o puternică influenţă socială), ce extinde limitele genului autobiografic. Fotografii găsite, cărţi poştale şi bucăţi de ziar, documentând vizitele prelungite în Istanbul ale scriitorului, şi reprezentări ale unor iconuri pop americane şi turce sunt îmbinate în acest colaj, prin asocieri extrem de creative.

Rezultatul este atât o critică subtilă a rasismului, a discursului transnaţional sau a statuturilor politice ale comunităţii LGBT, cât şi o dovadă emoţionantă a felului în care ideile de sine stătătoare ale cuiva pe care nu îl cunoaştem ne pot influenţa istoriile personale.

O experienţă contemplativă, marca BIEFF 2013, fascinantul „Mountain in shadow” oferă o perspectivă poetică asupra relaţiei dintre imensitatea naturii şi insignifianţa fiinţei umane, printr-un balet hipnotic al unor schiori care alunecă, pe timp de noapte, pe coasta înzăpezită a muntelui, notează Mediafax.

Pornind de la albul zăpezii, imaginea devine din ce în ce mai întunecată şi stilizată, aproape de alb-negru, pe măsură ce reprezentarea realistă a muntelui se transformă într-un spaţiu spectral, oniric, generând o trecere dinspre nivelul fizic către cel metafizic. Tratând peisajul ca pe o experienţă tactilă, reliefând texturile şi subminând materialitatea şi relaţiile spaţiale, regizorul creează o coregrafie vizuală a sublimului care-ţi taie respiraţia.

Info:

Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti – BIEFF este susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Universitatea Naţională de Arte din Capitală, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, UCIN, JTI, British Council, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos, Forumul Cultural Austriac, Institutul Francez, Goethe-Institut.

Foto credit: BIEFF

22
/10
/17

“Capace” intră pe marile ecrane din România începând cu 27 octombrie. Filmul semnat de Sorin Marin îl aduce în fața publicului pe Vlad Ivanov într-o ipostază mai puțin obișnuită, personajul interpretat de celebrul actor ieșind din zona personajelor negative – ”Capace” este povestea unui bărbat bogat și puternic, dar singur (interpretat de Vlad Ivanov), care își conduce afacerile cu autoritate și fără scrupule.

19
/10
/17

„The Square”, în regia lui Ruben Östlund, e un film ca un tur de rollercoaster pe pastile, iar la avanpremiera de la Les Films de Cannes à Bucarest s-a râs zgomotos și prelung într-o sală arhiplină.

19
/10
/17

Premiul pentru pseudoştiinţă din acest an i-a fost acordat anul acesta celebrei actrițe Gwyneth Paltrow, pentru site-ul său Goop, care promovează tratamentele homeopatice sub forma unor forme de tratament ştiinţifice. The Skeptic Magazine oferă anual premiul Rusty Razor Award / Lama Ruginită persoanelor care prezintă un tip de pseudoştiinţă exagerat.

17
/10
/17

Marele câștigător al Trofeului Transilvania cu „Stockholm”, Rodrigo Sorogoyen, revine cu un thriller pe muchie de cuțit despre doi polițiști ale căror acțiuni devin la fel de suspecte precum cele ale criminalului în serie pe care îl urmăresc. „Dumnezeu să ne ierte”, filmul care a închis ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania, va ajunge în cinematografele din România din 27 octombrie.

15
/10
/17

Joi, 19 octombrie, regizorul Cristian Mungiu va fi decorat de ambasadoarea Franței la București, Michele Ramis, cu însemnele de Cavaler al Ordinului Național Legiunea de Onoare, recunoaștere din partea președintelui Republicii Franceze, a anunțat directorul Institutului Cultural Francez, Christophe Gigaudaut, vineri seară, la deschiderea festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.

13
/10
/17

Unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale toamnei începe astăzi, 13 octombrie, și va cuprinde Bucureștiul timp de zece zile, Brașovul timp de o săptămână (13-19 octombrie) și Clujul pentru un weekend (13-15 octombrie).Peste 10.000 de bilete s-au vândut deja în avans pe Eventbook.ro înainte de începerea festivalului. Les Films de Cannes à Bucarest are loc anul acesta la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Cinemateca Eforie.

12
/10
/17

David Lynch, Xavier Dolan, Vanessa Redgrave și Nanni Moretti se numără printre invitații Festivalului de Film de la Roma, a cărei ediție din 2017, organizată între 26 octombrie și 5 noiembrie, se dorește o veritabilă sărbătoare a cinematografiei mondiale și va prezenta câteva zeci de lungmetraje, dintre care 14 vor fi proiectate în premieră mondială.

10
/10
/17

INTERVIU Andi Vasluianu și-a petrecut copilăria în Teatrul Nottara, unde bunicul său era regizor. Astăzi îl vedem pe scena aceluiași teatru, dar mai ales ne-am obișnuit să-l vedem în filme. Cel mai nou dintre acestea este „Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, film pe care îl găsiți în aceste zile în cinematografe și de la care pornește și discuția de față.

08
/10
/17

Adaptări după autori clasici ai literaturii fantastice, thrillere psihologice și filme cu demoni în selecția de scurtmetraje a Dracula Film Festival. Dracula Film Festival, eveniment dedicat filmelor horror, fantastice și SF, care va avea loc în perioada 18 – 22 octombrie la Brașov, reunește în competițiile de scurtemetraj 25 de producții care concurează pentru trofeele Little Dracula și Vladutz.

07
/10
/17

„Soldații. Poveste din Ferentari”, regizat de Ivana Mladenovic, a primit, vineri seară, Prix Découverte la cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Film Francofon de la Namur, unde a fost selectat în competiția lungmetrajelor de debut.

06
/10
/17

Începând de astăzi, Les Films de Cannes à Bucarest anunță programul complet și punerea în vânzare a biletelor pentru ediția a 8-a a celui mai așteptat festival al toamnei. Majoritatea filmelor prezentate anul acesta în selecția oficială a festivalului de la Cannes dar și titluri selectate în secțiunile paralele, vor fi proiectate în premieră în România, între 13 și 22 octombrie, în patru locații din București – Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului Român și Cinemateca Eforie.

06
/10
/17

Pentru cel de-al 12-lea an consecutiv, Goethe-Intitut aducela București ZILELE FILMULUI GERMAN care, anul acesta, se vor desfășura între 3 și 9 noiembrie la Cinemateca Eforie. Timp de șapte zile, spectatorii, vorbitori sau nu de limbă germană, pot vedea 15 dintre cele mai noi producții germane.